Scene (& idei de povesti)

Kanashimi

Shiro se sprijini de tocul usii si ii adresa o privire goala lui Ame.
-Am sa te mai vad vreodata?
-Nu stiu, draga mea sora. Ai grija de Kanashimi, nu mai exista in lume o sabie la fel de buna ca ea.
-Dar de ce pleci?! Am doar 10 ani, nu ma pot descurca singura! Stii bine ca mama nu mai poate sa lucreze, iar eu sunt prea mica inca! Avem nevoie de tine, Ame!
-Shiro, asculta-ma. Este o sansa pe care nu o voi mai avea vreodata, sa lucrez la palat, spuse fata, ingenunchind langa sora sa. O sa va trimit bani, promit, si daca mi se va permite, voi veni sa va vizitez, o asigura ea pe sora sa, luand-o in brate.
Shiro incepu sa planga, dar isi sterse furioasa lacrimile.
-Bine. Pleaca atunci. Si sa fi frumoasa pentru toti oamenii de acolo, spuse ea, dand-o pe sora sa la o parte si inchizand usa casei.
Ame privi indurerata in urma, se ridica, atinse inca o data manerul sabiei stralucitoare de langa usa si inchise ochii.
-Tata, ai grija de ele, sopti ea, in timp ce o lacrima i se scurgea pe obrazul ca de portelan.
Se rasuci pe calcaie si pleca pe drumeagul prafuit care ducea spre drumul targului, unde, cu putin noroc, urma sa dea de vreo caruta.

Patru ani mai tarziu

-Shiro, ai spalat rufele? Ce ma fac eu cu tine? Toaaata ziua stai si citesti! Se auzi vocea unei femei.
-Da mama, acum le intind sa se usuce! Raspunse Shiro inapoi, atarnand ultimul chimono pe sfoara. Se dadu cativa pasi in spate si privi micuta gradina din spatele casei. Arata bine, cu legumele inca verzi oranduite ingrijit.
Chipul unei femei batrane aparu in usa.
-Shiro, ai terminat? Hai sa ma ajuti cu supa!
Fata ofta. De patru ani, de cand plecase sora ei, tot asa o tinea. Incepea sa inteleaga de ce Ame plecase.
In timp ce facea tot ceea ce ii spunea mama sa, gandul ii zbura la sabia pe care o ascunsese in cufarul din pod, impreuna cu niste haine barbatesti. Ardea de nerabdare sa se antreneze din nou, ca in fiecare noapte.
Ca de fiecare data in ultimii trei ani, de cand avusese suficienta putere cat sa tina sabia cu ambele maini, astepta pana cand mama ei adormi, apoi iesi tiptil din casa si urca in pod, se imbraca si lua sabia. Aceasta scanteie la lumina lunii. Isi prinse parul in varful capului, asa cum si-l prindeau barbatii, si se indrepta spre camp.
Ajunse in cateva minute in locul ei de antrenament, intr-o cotitura a raului, un loc ascuns de cativa muri. Incepu sa isi faca exercitiile, cand auzi un fosnet si o bufnita luandu-si speriata zborul. Se opri si sprijini sabia cu varful in pamant. Fosnetul se auzi din nou, insotit de o voce.
-Haide, Kurosawa, nu avem toata noaptea la dispozitie, grabeste-te!
-Inu, stai. Am auzit ceva.
Shiro intepeni si isi tinu rasuflarea. Daca o gaseau?
Se lasa linistea cateva clipe.
-Nu se aude nimic. Haide, sa mergem.
Cei doi barbati plecara, insotiti de un fasait usor.
Asasini, se gandi Shiro.
Mai astepta cateva minute si fugi inapoi spre casa, puse hainele si sabia la locul lor si se aseza in pat.
Se trezi cand simti miros de fum.
-Mama, trezeste-te, arde! Striga ea.
Mama ei nu reactiona. Shiro inverca sa o trezeasca- nimic. Corpul ii era imobil.
Panicata, Shiro deschise usa si se uita afara. Satul ardea in tacere. De ce nimeni nu tipa, de ce era asa de liniste?
Se uita cu mai multa atentie la mama ei. In gat avea infipt un ac.
Realiza ca numai o minune o facuse sa ajunga inapoi in sat dupa ce barbatii pe care ii auzise langa rau apucasera sa treaca de casa ei. Inghiti in sec, se imbraca cu kimonoul barbatesc, o lua pe Kanashimi, banii si inca cateva lucruri din casa, si fugi spre drumul targului. Cu putin noroc, in doar doua saptamani o va putea gasi pe Ame si apoi... nu stia ce va face mai apoi.

Shiro se va da drept baiat, va ajunge la academia de samurai, va fi descoperita dupa un an, va invata sa fie gheisa si isi va continua antrenamentul de samurai in secret cu un baiat din academie. Kanashimi trebuie sa fie pierduta, recastigata, furata, gasita, etc etc.

Pe moment, alta idee nu mai am alta idee aici o.o

Media: varianta de coperta