Ganduri Si Mesaje

Oameni

Oameni peste tot. 

Oameni cu probleme, oameni fericiti, oameni tristi, oameni la capatul puterilor, oameni rabdatori, oameni ce mai spera inca in ceva care sa faca o diferenta, oameni ce viseaza la un viitor, oameni ce viseaza la iubire, oameni dezamagiti, oameni plini de viata, oameni storsi de viata, oameni fara un drum, oameni fara un scop, oameni cu prea multe drumuri care sunt confuzi si nu stiu in ce directie sa apuce.

Oameni!

Scriu acest mesaj tuturor care s-au oprit macar o data in loc si s-au gandit "Oare vede cineva unde ma doare? Cat ma doare? Sau de cand ma doare?" Celor care rabda cu speranta ca cei pentru care rabda vor observa in final efortul depus pentru ei. Celor care sufera in tacere si in ciuda a tot, gasesc forta sa mearga inainte, sau sa priveasca spre ziua ce urmeaza, chiar si cu infimul gand ca sunt in viata. Celor care s-au saturat sa-si strige durerea si sa nu fie niciodata auziti. Celor care se simt slabi si neputinciosi. Celor care au fost atata timp tari si puternici incat simplul gest al unei imbratisari ii demoleaza ca nimic alceva pe pamant si le darama singurul lucru care ii tine in picioare. Celor care si-au construit ziduri in jurul minunatelor lor inimi, si care au ajuns mai apoi prizonieri in propria lor fortareata. Celor care nu gasesc puterea necesara sa faca o miscare. Celor ce plang rar, si cu atat amar. Celor ce rad cu sufletul, chiar si cand lumea e in paragina. Celor ce gasesc speranta in orice. Celor ce nu mai au nimic pentru care sa traiasca, dar supravietuiesc pentru ei. Si cum spun eu, celor ce vad partea plina a paharului, oricat de gol ar fi el. 

Voi, oameni dragi, oameni despre care nu am nici o idee, oameni pe care nu va cunosc, oameni pe care va respect.

Voi, Oameni! Sunteti cei pentru care pamantul inca se mai invarte, pentru care soarele inca mai straluceste, pentru care lumea inca mai exista. 

Asa ca va implor, nu uitati ca voi ne tineti pe noi in viata. Voi sustineti pamantul pentru noi si pentru multele taraturi ce au invatat sa umble in doua picioare. Voi sunteti speranta.

Asa ca nu va stingeti. Nu plecati fara sa lasati in urma pasi si farame de umanitate. Caci altfel... 

Ce se va alege de noi?

Iesiti din umbra si straluciti ca diamantele care sunteti. Iesiti in lumina soarelui care pentru voi mai straluceste si uitati de umbra ce nu va evidentiaza frumusetea. Nu va mai lasati de o parte, calcati in picioare. Nu mai acceptati totul in acea inima pura a voastra. Nu va lasati patati de ura si intunericul ce si-au infipt radacinile pana in strafundul fiintei umane. 

Aveti curaj, si cu lumina voastra salvati pe cei care mai au inca o sansa sa scape de noaptea fara sfarsit ce s-a lasat peste vietile lor. Dovediti-le celor care se indoaie ca mai au pentru ce sa lupte, sa viseze, sa zambeasca. 

Daramati zidurile societatii noastre apuse si pierdute de mult pe un drum atat de trist.