„În fiecare zi mă trezeam cu forțe și mai mari. M-am conformat că singurătatea nu ajută la nimic. Mi-a ajuns!
Un sentiment de decepție mă invadă din nou. Și dacă aveam să plec, unde mă duceam?
Obosită de aceste gânduri inutile, mi-am întors capul spre fereastră. Ploua, iar vântul răzbătea anevoie prin desimea frunzelor uscate.
Vremea aceasta mohorâtă îmi trezea din nou starea aceea de nostalgie apăsătoare, dar nu mai băgam în seamă. Nu îmi mai pasă de nimic!"
CITEȘTI
Love more | #Wattys2016
Short Story„Armand m-a consolat. Păru atât de mișcat de ochii mei secătuiți, se arătă atât de afectuos, încât m-am alinat. I-am născocit tot felul de scuze, dar niciuna nu mă convinse: n-ar fi plecat dacă ar fi ținut la mine. Dar ținea, oare, serios la ceva? ...
