„Mă voiam pe mine înapoi, cea cu simţurile în stare de graţie, nu un robot echilibrat. Simţeam nevoia de a avea un prieten care să mă facă să uit peisaje imperfecte populate de oameni netalentaţi, o persoană care să aibă voce. Voiam să mă trezească cineva cu un zgomot şi să îmi spună că nu am voie să mă încred în oameni, pentru că ei sunt atraşi de fabulos, nu de comun. Oh... De ce? De ce viața este atât de complicată?"
CITEȘTI
Love more | #Wattys2016
Short Story„Armand m-a consolat. Păru atât de mișcat de ochii mei secătuiți, se arătă atât de afectuos, încât m-am alinat. I-am născocit tot felul de scuze, dar niciuna nu mă convinse: n-ar fi plecat dacă ar fi ținut la mine. Dar ținea, oare, serios la ceva? ...
