My own wolf pack

❈Capitolul 3❈

-Ce-i asta? Intreb eu mai mult pentru mine.

-Este o Himera. Imi raspunde fata, dandu-se cativa pasi in spate ingrozita.

-Him- ce? Intreb confuza ridicand

-Ah...Himera reprezintă un monstru tricefal, având un cap de leu, unul de capră și unul de șarpe sau de balaur.

Mai arunc o privire la creatura din fata mea si am hotarat sa nu-i dau prea mare importanta infatisarii terifiante pe care o avea. Maini de om, cap de leu si unul de capra si altul de sarpe si.... era hidoasa...Și când te gândești că acum puţin timp ma plimbam printre tarabe... Soarta asta...

-Și.... Acum ce facem? Întreb eu , puțin amuzată de situație.

-Cum poți să fi așa în momentul ăsta? Mă întreabă bruneta furioasă.

-Ah... Doar stai și privește puștoaico. Îi răspund eu încrezut începând să-mi ridic mânecile bluzei.

-Ai căzut cumva în cap? Unde crezi ca te duci? Nu te poți pune cu chestia aia!

Îmi întorc capul spre ea deja iritată de lipsa ei de încredere. I-am spus sa tacă... De ce nu o poate face pur și simplu?

-Parcă îți spusesem sa taci. Îi spun cat de calm pot. Acum unde rămăsesem... A da! Îmi reiau eu ideea întorcându-mi capul spre creatura înaltă de doi metri din fața mea.

Ma îndrept leneș către tipul amenințător. Recunosc, la început am fost surprinsă și poate puțin speriată dar mi-am amintit ca am de înfruntat chestii mai înspăimântătoare decât un bau-bau d-ăsta. Îmi las privirea în jos și am început să mă concentrez pe transformarea mea. Cu toate ca a trecut atât timp de la prima transformare incă îmi este greu sa o stăpânesc la maxim.

Roy spune ca e din cauza faptului ca litium-ul meu încă nu s-a dezvoltat cat trebuie, și prin asta a vrut sa spună a eu încă nu știu să mă controlez.Deci... Am început antrenamente. Cu toate astea nu am reușit nici măcar o dată să-mi mai trezesc litium-ul.

-Ce încrezătoare ești boarfo! Strigă batjocoritor demonul către mine.

Da... I-aș fi spus eu cate ceva dar trebuia sa rămân concentrată. Încet oasele mele au început să se rupă, frângă, și să se reașeze. Părul meu negru cârlionțat a început să mi se transforme într-o blana albă, lucioasă. Urechile mi-au urcat în creștetul capului, ascutindu-se. Gura mi s-a lungit iar un bot umed mi-a apărut în loc.

Un mârâit gutural mi-a ieșit iar privirea mi s-a ridicat din pământ spre creatura din fața mea. Când mi-a întâlnit privirea a tresărit făcând un pas înapoi.

-Sa nu crezi ca mă sperii tu pe mine potaie. Spune în timp ce a ridicat mâna la mine apoi coborând-o cu viteză încercând să mă lovească.

Din păcate pentru el am fost mai rapida. Într-o secundă am dispărut din locul în care mâna lui a făcut contact cu pământul zguduindul.

-Nţ, Nţ... Să-ți fie rușine măgarul... Prima data ridici mana asupra fetei ăleia și acum la mine. Ba m-ai și insultat. Of... Buna creștere băiete. Ma adresez eu lui din copacul aflat în spatele trupului sau masiv.

Tonul meu era unul mustrător, sunam ca un părinte ce își ceartă copilul, și vine înțeles că lui nu i-au convenit vorbele mele. Cui i-ar plăcea să fie bătaia de joc a cuiva? Privirea lui s-a întunecat și si-a întors corpul către mine. Se îndreaptă rapid spre mine furios. Înainte ca acesta să smulgă copacul, în care mă aflam, din radacini , eu am sărit în aer evitându-l.

-Tu nu te înveți minte, nu? Ei, știi cu se spune, cu cat sunt mai mari cu atât cad mai tare! În timp ce spuneam asta, mana mea s-a încordat iar ghiarele lungi și solide mi-au ieșit la iveală iar cu un singur gest al abtebratui am tăiat creatura în două.