My own wolf pack

❈Capitolul 2❈

Mulțumesc celui de sus care a dat ca vântul să facă curent și să izbească ușă de perete ca de nu, o încurcăm rău . Îmi întorc privirea de la ușă și observ că Roy încă mă tine în brațe. Mă înroșesc că racul și i-au distanță de trupul său masiv.

-Esti drăguță când roșești Fii! Și știi de ce? Ma întreabă acesta cu un zâmbet tâmp pe faţă.

Expresia lui deveni serioasă iar el a început să se apropie iar de mine. Am încremenit în loc când am observat asta. Bărbosul mi-e martor ca nu-mi mai puteam mișcă nici măcar un singur mușchi din corp.

Ajuns în faţa mea, Roy se apleacă în așa fel încât nivelul gurii sale să fie la același nivel cu urechea mea.

-....pentru ca eu sunt motivul din care cauză tu roșești.

Îmi șoptește acesta și se îndepărtează repede îndreptându-se spre ușă. Nu îl mai înțeleg pe tip. Nici pe mine, sau mai bine pus, sentimentele mele nu le mai înțeleg. Este ceva în neregulă cu mine mai mult ca sigur.

Vrând să mă detașez de subiectul sentimente, ma hotărăsc să fac o plimbare... Da, una ar fi chiar binevenită. Îmi apuc repede un hanorac și ies din casă adâncindu-mă în pădurea deasă. Am mers pe fâșiuţa de pământ neacoperită de pământ și am început să mă gândesc la tot ce mi se întâmplase din ziua când am ales sa merg la petrecerea aia nenorocită! Să recapitulăm.

Am fost aproape ucisă dar am scăpat clar cu o comă și un cucui cât casa, apoi am aflat ca prietenii mei cei mai buni unt vârcolaci, și cum altfel nu se putea și eu eram unul, mai special, care de fapt se numea "corcitură" ,om modificat genetic cu ADN de vârcolac , un super vârcolac.

Apoi apare în viata mea un măscărici pe care am ajuns să-l iubesc. Viata mea a fost pusă în pericol de către fosta iubita arogantă a măscăriciului și a unei babe scrântit. După am aflat despre litium ,si odata cu el au apărut și secretele, și după am aflat despre puteri și despre vrăji și despte transformarea mea și.... Și apoi peștera și coma și... Și sunt deja prea multe.

Aș da orice ca să pot sa fiu iarăși normală. Dar din păcate nu se poate. Am fost distrasă din gândurile mele când agitaţi unui orășel de munte mi-a dat de înțeles că mă aflam în centrul lui. Nu-mi amintesc exact pe unde am mers și cum am ajuns aici, dar nici că-mi pasă.

Veselia era prea molipsitoare așa că am decis sa mai pierd puțin vremea prin acel orășel de munte ,antic, vechi și dedemul, de modă veche, orășel care arată mai mult a ruine, și totuși, era plin de viață, pentru a mai uita de probleme și de durere.

Am început să mă plimb pe la tarabe și să casc ochii la toate obiectele ciudate și totuși deosebite pe care vânzătorii le aveau expuse. Mă plimb prin târgul ăsta de vreo două sau trei ore. L-am luat de la un cap la altul și acum am ajuns la capătul său care era defapt și marginea orășelului.

Mă îndrept spre ultima tarabă și îmi sare în ochi un colier cu o piatră deosebit de frumosă. Era scurt, iar pandantivul era oval, argintiu, iar în mijloc se afla nestemata turcoaz ce sclipea cu o anumită forţă maximizantă .

Îmi întind degetele pentru a o atinge dar sunt întreruptă de către vânzătoare.

-Axela... Tu ești? Spune bătrână cu o voce stinsă ducându-și mana la gură.

-Poftim? O întreb eu confuză ridicându-mi ochii spre ea.

Aceasta face ochii mari și în colţurile ochilor se adună câteva lacrimi. Fata i se contorsionează într-o grimasă de uimire și cu greu își abține un suspin. Își revine repede și înghite în sec.