Boxerița (în curs de corectare)

Epilog

  - Sunt sau doar semăn, tâmpitule?

  Băiatul, emoționat, își întoarce privirea spre sacul de box și șoptește un " îmi cer scuze". Scuturând capul mă întorc să lovesc din nou sacul cu ochiul drept închis până când vocea antrenoarei se aude din nou și închid celălalt ochi.

  Încep să fredonez melodia lui Linkin Park ce se auzea în toată sala. Cântecul ăsta mereu reușea să mă bine dispună. Ar trebui să o ascult mai des.

  Sandra țipă iar după câteva minute, anunțând sfârșitul antrenamentului. Oftând îmi desfac mânușile și merg, obosită, spre vestiare. Era ciudat, dar într-un colț al ringului văd o pară.

    Poate era doar imaginația mea, sau cineva acolo sus se distra foarte mult văzându-mă cum sufăr de dorul lui Matt. Ce naiba făcea o pară în ring? Acum chiar că lumea a înnebunit și eu la rândul meu.

  În vestiar îmi așez mânușiile în geantă și îmi desfac bandajele. Tot timpul când eram supărată se putea observa la degete datorită forței cu care loveam sacul de box. De data asta se vedea cum sângeram.

  - La naiba! Mă strâmb și arunc bandajul în geantă.

  Scot sticla de apă și beau ca și cum ar fi ultimul litru de apă din lume. Îmi iau geanta și încă cu sticla în mână plec din vestiar. Merg spre ieșire când deodată ceva mă lovește în cap, iar eu cad pe jos și vărs pe mine apa ce mai era în sticlă.

  - Cine a fost tâmpitul care...? Încep să zic până când văd ce e lângă mine pe jos. O pară?

  Înainte de a continua fraza sau de a înțelege ce se întâmplă, o pereche de adidași albi se opresc lângă mine. Urc privirea încet pe persoana ce se află în fața mea, trecând peste niște blugi, un tricou alb, o cravată roșie și niște frumoși ochi albaștrii.

  Acesta se apleacă lângă mine. Inima începe să îmi bată cu putere. Încerc să mă ridic dar ramân sprijinită pe coate.

  - Tu, șoptesc surprinsă.

  - Am vrut să nu fiu așa de dur, dar asta nu merge cu tine, spune ferm.

  - Ești...? Încep dar el mă întrerupe.

  - Idiot? Completează el. Probabil, dar trebuia să fac ceva ca să îți atrag atenția.

  Mă mângâi pe cap la locul lovit și mă strâmb.

  - Și crezi că dacă veneai direct în fața mea nu mi-ai fi atras atenția?

  Matt neagă din cap.

  - Nu ar fi fost de ajuns, iar para e ceva epic, trebuie să recunoști. Vino.

  Îmi întinde o mână.

  - Atragem atenția, șoptesc incomodă în timp ce Matt mă ajuta să mă ridic.

  Fără să îmi dea drumul de la mână, Matt mă trage spre ieșirea din sală până ajungem pe coridor.

  - Cum ai ajuns aici? Întreb confuză.

  - O să taci chiar cum, ordonă el și mă împinge contra dulapurilor.

  - În ziua în care Haley ți-a vorbit despre bursă în vestiarul din sală, fără intenție am auzit totul, începe el.