- Haide Liv, ştim că poţi să o faci, îmi spune Karen, terapeută mea.
O uram pe Karen, era toată un soare, plină de bucurie care mă făcea să mă întunec şi mai tare. Trecuseră două luni de la operaţia mea, două luni pline cu şedinţe de recuperare, la care eram dusă deseori de David, era ciudat să-l văd aşa de lipit de mine, dar nu conta, eram mulţumită de asta. Astăzi era una dintre zilele în care el nu venise, avea o şedinţă importantă, împreună cu tatăl lui şi nu putea să lipsească, ceea ce era de înţeles, dar oricum nu m-aş fii supărat, el era întotdeauna atent cu mine şi la urma urmelor, avea să fie aici să mă ia, deci nu aveam de ce să fiu supărată pe el. Făcuse atât de multe pentru mine, îmi plătise operaţia, îmi plătise terapia şi toate medicamentele pe care le luăm, îi găsise fratelui meu o slujbă şi un loc unde să stea. Avea grijă de mine, de parcă eram un bibelou de ceramică.
- Liv, pot să te întreb ceva? Mă întreabă Karen.
- Sigur.
- Crezi că aş fii prea îndrăzneaţă dacă l-aş invita pe David la o întâlnire?
O privesc cu ochii mari, încercând să-mi dau seama de răspunsul pe care avea să îl dau, oare să-i spun că da. David spunea că tine la mine, că-i place să fiu pe lângă el şi el pe lângă mine, dar poate se înşela, ceea ce mă macină, nu încercam să mă gândesc la asta, dar avusesem de două ori acest gând, că poate doar se preface sau poate doar simte afecţiune pentru mine, nu iubire, eu simţeam iubire pentru el, mă îndrăgostisem de el, de bunătatea lui pe care mi-a arătat-o. El şi cu mine nu am vorbit niciodată despre asta, noi nu eram chiar într-o relaţie, deci el era liber să iasă cu cine îşi dorea, ba chiar dacă el dorea să iasă cu altă femeie, eu erau cu totul de acord. Se spune că atunci când iubeşti pe cineva, trebuie să-l laşi liber, ceea ce aveam să fac, dacă el o voia pe Karen.
- Scuze, nu ar fii trebuit să te întreb pe tine asta, tu ai şi aşa destule probleme pe cap. Dar este un bărbat bine, are o groază de bani, ştii mie îmi plac genul ăsta de bărbaţi, cu bani ca să-mi poată împlini toate poftele. Dar cred totuşi că-l voi invita, nu crezi că este bine? Mă întreabă iar dar înainte să pot răspunde David intra în sală. David, ce bine-mi pare să te văd.
Karen mă lăsa acolo, dându-mi drumul atât de brusc încât aproape că era să cad în picioare, noroc că reuşisem să mă prind de cadrul pe care-l foloseam ca să mă deplasez. Eram mulţumită că începusem să merg, până şi doctorul era uimit de cât de bine răspundeam la terapie, bine boala mea nu era nici într-un stadiu foarte grav. Îi privesc pe cei doi vorbim, nu auzeam ce spun, dar după cum se comportă Karen, faptul că-l atingea pe reverele costumului şi zâmbea larg, David răspunzându-i la zâmbet cu unul dintre zâmbetele lui mortale mă făcuse să vreau să mă pun într-un colţ şi să plâng, dar desigur că nu puteam să fac asta, David fusese bun cu mine, aşa că trebuia să mă bucur pentru el dacă el dorea să cunoască pe cineva care să-l merite pe el, aşa cum era. Mă apropii de bancă unde-mi lăsasem geanta, sincer, să nu lovesc cadrul de ea şi să-i deranjez pe cei doi apoi trăgând aer în piept încerc să zâmbesc dar se pare că cei doi nici măcar nu mă observau, aşa că oftez şi încerc să mă apropii de ei, dar înainte să ajung lângă ei, conversaţia lor se termină. David mă privea fix, ceva la el era schimbat în timp ce Karen mă privea urât, semn că le stricasem conversaţia.
- Te aştept la maşină, îi spun şi îi las acolo, încercând să nu mă pierd cu firea.
***
O priveam cum merge cu paşi mici, târând acel cadru după ea şi părând aşa de curajoasă. Era ciudată, ceva se întâmplă cu ea, mai ales după ce Karen tocmai mă invitase în oraş, ba chiar îmi spusese că Liv spusese că este o idee bună. Nu înţelegeam de ce ea îi spusese asta, dar nu doream să o întreb, de data asta dacă ea spusese că nu o deranjează, aveam să ies la cină cu Karen, îi acceptasem invitaţia. Uşa apartamentului în care locuiam se deschide, una dintre servitoare fusese anunţată aşa că o deschidea pentru că Liv să poate să intre. Intru şi închid uşa în urma mea, mergând în spatele ei pe holul cel mare, ajungând în living. Eram fericit pentru ea, se recupera aşa de bine, ba chiar şi doctorul ei spusese că este o minune, nu a avut niciodată un pacient care să se recupereze aşa de bine.
