Priveam hainele murdare şi încercam să nu mă gândesc la ceea ce se întâmplase ieri în biroul şerifului şi faptul că eram demnă de milă mai ales că el mă privea cu milă. Am leşinat, nu pentru că murisem de ruşine atunci când am început să mă dezbrac în faţa lui, doamne ce ruşine ştiu sigur că voi fi pedepsită pentru un astfel de comportament şi cu toate astea, lipsa hranei şi a apei m-a făcut să clachez. Ştiam că fraţii mei erau urâţi pentru ceea ce făcuseră în oraş, Zike era singurul care era la locul lui, care nu dorea să facă rău nimănui doar să aibă grijă de mine şi de ceilalţi fraţii ai noştri. Danny şi Vinny erau cei mai răi dintre toţi şi asta mă speria cel mai tare, ştiam că cei doi se vor întoarce într-un fel sau altul. Ştiam că Tim îşi dorea să studieze, deşi tata nu ne-a dat pe nici unul la şcoală, spunea că mama putea să ne înveţe foarte bine şi acasă şi puteam să împrumutăm cărţi, de ce să plătească taxe când mama se descurcă cu noi. Acum eram în camera pe care mama o numise spălătorie, nu era chiar o spălătorie, una ar avea o maşină de spălat aici doar spălăm hainele de mână, aveam apă caldă, Zike făcuse în aşa fel încât să fie apă caldă dar nu o maşină de spălat, erau prea scumpe aşa că am început să mă descurc cu ce aveam. Era aproape ora 14, încă de dimineaţă când am fost adus acasă de la secţia de poliţie, după ce-mi fusese spus de aproape cinci ori că nu am voie să plec din oraş şi că în fiecare săptămână voi fi vizitată de şerif asta şi pentru că domnul Hell v-a locui aici de mâine când îşi v-a da jos ghipsul, ramând doar cu faşe pe picior. Era ciudat, casa asta nu era precum cea în care crescuse el şi chiar nu înţelegeam de ce făcea asta, de ce şi-ar dori să vină şi să stea aici. Oftez şi mă apuc de spălat, până la urmă ce era să fac, rufele murdare ale frăţiilor mei nu aveau să se spele singure chiar dacă ei nu aveau să fie aici pentru a le îmbrăca, măcar aveau să fie aici şi speranţa mea nu avea să moară niciodată că ei se vor întoarce acasă la mine.
- Domnişoara Moore, aud un strigăt, semna cu vocea primarului aşa că fără tragere de inimă las ceea ce făceam şi mă îndrept spre uşă. Oh, credeam că a-ţi dispărut şi dumneata la fel ca şi fraţii tăi.
- Nu domnule, şoptesc în timp ce-l priveam pe el, David Hell care stătea în spatele primarului lângă el fiind bagajele pe care le avea, se pare că acele cârje au dispărut.
Privesc cum maşina şerifului intra pe aleea casei, oprind în spatele maşini primarului şi după ce coboară merge spre cei doi spunându-le ceva. Îl văd pe domnul Hell cum se crispează, pe primar cum zâmbetul de pe faţa lui dispare, mutându-şi privirea de la mine. Primarul îl întreabă ceva pe şerif în timp ce domnul Hell mă privea cu ochii lui cuprinzători de frumoşi, dar fixarea cu care mă privea îmi făcea sângele să-mi îngheţe în vene.
- S-a întâmplat ceva? Întreb curioasă dar şi pentru că liniştea asta era stânjenitoare.
- Nu, spune domnul Hell repede, înainte ca cei doi să spună ceva.
- Bine, şoptesc. Doriţi să intraţi? Aş putea să vă pregătesc ceva de mâncare.
- Oh domnişoara Moore este foarte drăguţ din partea dumitale, spune primarul zâmbind şi ducându-şi mâinile le burta deja rotunjita. Soţiei mele nu-i place să mănânc dacă nu ştia ea ce, plus sunt aşteptat în oraş aşa că voi pleca.
- Desigur domnule.
- Şerifule te rog ajută-l pe domnul Hell aici de fată să-şi care bagajele în casa apoi te aştept în biroul meu, avem ceva de vorbit.
- Da domnule.
Şeriful i-a bagajele domnului Hell şi urcă scările apoi trece pe lângă mine şi intră în casă. Ştiam că nu am de ce să-mi fie ruşine dar totuşi mă simţeam tare ciudat, persoane străine în casa asta nu au mai fost, tatei nu-i plăcea ca lumea să-şi bage nasul în treburile lui, dar atunci când a plecat, cumva această regulă a rămas în această casă deşi toată situaţia s-a schimbat. Oftez vinovată şi încerc să-l ajut să urce scările dar se retrage, semn că nu doreşte să mă lase să-l ating, probabil fiindcă îi era frică să nu-l rănesc iar, cine ştie ce s-o gândi şi deşi avea dreptul să fie sceptic în privinţa mea, ceva din mine se simţea rău pentru că ajutorul meu fusese respins. Înghit în sec când şeriful iese din casă, salutându-mă de la revedere printr-un semn cu capul apoi se urcă în maşină şi pleacă, lăsându-mă singură cu el. Stau câteva clipe pe verandă, aşteptând ceva, cu siguranţă să-mi fac curaj apoi intru în casa nepregătită pentru ceea ce v-a urmă.
