Priveam tavanul camerei domnului Hell şi încercam să nu mă gândesc la faza de aseară, când l-am şocat cu ceea ce i-am oferit, l-am şocat aşa de tare încât s-a ridicat din pat, a mormăit ceva ce n-am înţeles şi a ieşit ca o furtună din cameră, lăsându-mă singură în întuneric, în propria ruşine şi în propriile lacrimi, nu credeam că v-a reacţiona aşa de rău, nu credeam că v-a fi aşa de scârbit încât va dori să plece cât mai departe de mine. Închid ochii în momentul în care din spatele uşi mele se aud nişte ciocănituri.
- Domnişoara Angel, v-am adus micul dejun, spune o fată frumoasă, îmbrăcată în uniformă de asistentă.
- Nu îmi este foame, îi spun încercând să nu-mi închid ochii de ruşine, chiar dacă ea nu avea de unde să ştie de ce îmi era mie ruşine.
- Trebuie să mâncaţi domnişoară, trebuie ca să vă luaţi pastilele, spune şi eu mă ridic în fund, făcându-i semn să-mi aducă tava, deşi mă simţeam ca naiba că eram servită la pat, eram încă slăbită şi nu mă ţineam prea bine pe picioare.
- Mulţumesc, spun încercând să-mi aduc aminte cum o cheamă, dar nu reuşeam sub nici o formă.
- Nu cred că am făcut cunoştinţă, numele meu este Clara Foster, sunt asistenta ta, până când te vei face bine.
- Îţi mulţumesc Clara, dar cred că nu este nevoie să mă dădăceşti, puteam să iau masa şi în bucătărie, nu sunt vreo bogătaşă.
- Ştiu, fratele tău mi-a spus câte ceva când am luat micul dejun, îmi spune şi eu zâmbesc când îl pomeneşte pe Markus, îmi era deja dor de el.
- Poţi să-l chemi?
- Fratele tău a plecat cu domnul Hell şi domnişorul David, spune şi dau din cap spăsita, nu-mi plăcea să-i ştiu împreună, Markus nu putea să afle ceea ce eu i-am oferit lui Max.
- Înţeleg, atunci nu vrei să stai cu mine, să vorbim, mă plictisesc singură, îi spun şi ea zâmbeşte apoi se aşează lângă mine pe pat.
- Sigur, pot să rămân până când trebuie să mă duc să-l iau pe domnişorul David de la şcoală, se pare că a rămas fără bonă de câteva săptămâni.
- Oh, atunci putem să mergem împreună, îi spun şi ea zâmbeşte înţelegător. David este un băieţel minunat, în doar câteva ore am ajuns să ţin la el.
- Îl cunoaşte-ţi de mai demult? Eu am înţeles de la servitoare că sunteţi aici de trei zile.
- Oh, da, este o poveste lungă, îi spun şi încep să-i povestesc, ea privindu-mă cu milă în unele clipe şi deşi mă deranja milă nu am spus nimic, nu aveam ce.
După ce am terminat de mâncat, Clara a dus tava apoi m-a ajutat să mă îmbrac cu perechea mea veche de blugi, un trico de la Max şi o geacă pe care ea mi-a împrumutat-o, se pare că şi ea locuia în această casă cât avea grijă de mine, apoi după ce m-am încălţat am pornit spre şcoala lui David, foarte fericită pentru asta.
Eram uimită cât de aproape era scoală de locul unde locuia şi mai uimită de cât de frumoasă era tot locul, se vedea că era o şcoală pentru oameni bogaţi, nu că cei de teapa mea. Clara mi-a spus că şi ea a învăţat la o şcoală ca aceasta, asta doar pentru că familia ei era bogată, dar ei nu dorea ca ea să fie asistentă, dorea să se ocupe de afacerile familiei, aşa că atunci când ea a spus ceea ce-şi doreşte aceasta a plecat de acasă, fără nici un sprijin şi totuşi s-a descurcat. Intrăm în curtea şcolii, acolo unde se aflau deja mai mulţi oameni, bone sau şoferi care-şi aşteptau copii. Stăteam pe banca unde Clara îl aştepta mereu pe David când un bărbat care era îmbrăcat într-o uniformă cu stema şcoli pe piept vine spre noi.
