SINS [H.S]

17. It's about Harry

Faith s-a întors acasă, în timp ce Harry a luat-o în direcţia opusă. Faith era sleită de puteri. Nu mai avea lacrimi de vărsat şi nici cuvinte de spus.

După ce lumea a început să părăsească casa, Jane, Faith şi Aaron au început să strângă mizeria lăsată în urmă de către oamenii ce tocmai plecaseră.

Fata suspină când trece pe lângă poza tatălui ei care era aşezată îm colţul camerei. Camera devenea din ce în ce mai curată, spre deosebire de gândurile lui Faith.

Capul îi este aglomerat de gânduri negre. Gândurile ei se luptau între ele. Pe de o parte, Harry îi acapara mintea, dar pe de altă parte, şi tatăl ei îşi avea locul acolo.

Se duce la baie, îşi ia o pastilă şi lasă somnul să o atragă în acea lume lipsită de griji.

Harry a apucat o sticlă de whisky şi s-a aşezat în faţa mormântului lui Louis. A desfăcut-o şi a dat-o peste cap în câteva minute.

Harry adora faptul că putea să bea foarte mult, fără ca alcoolul să aibă acelaşi efect asupra lui ca şi asupra oamenilor.

După ce a împărţit încă o sticlă cu Louis a intrat în casă şi a început să deseneze. Nimeni nu ştia de talentul lui Harry. Nimeni înafară de Louis.

Nici unul din demonii cu care obişnuia să petreacă nu a fost destul de interesat să-l cunoască. Nimeni înafară de Louis.

Creionul aluneca uşor pe foaia imaculată. Încet, încet desenul a început să prindă contur. O fată finuţă şi frumuşică afişa un zâmbet trist, în timp ce în spatele ei se aflau doi ochi. Acei ochi albaştri care te puteau distruge. Acea culoare care s-a stins acum luni întregi.

Zilele treceau repede şi golul din inima lui Harry se făcea din ce în ce mai mare. Vina îl apăsa când vedea cât de distrusă este fata pe care a eliberat-o pentru a fi fericită.

Lucrurile nu erau tocmai bune pentru Faith. Jane a decis să plece şi să-şi trăiască viaţa acum că tatăl fetei nu mai există. Aaron trecea deseori pe la ea pentru a se asigura că nu păţeşte nimic şi că are tot ce-i trebuie.

La liceu toată lumea o privea cu milă. Bine, exceptând-o pe doamna Witch. Faith deja se obişnuise cu singurătatea. Nu făcea nimic altceva înafară să fumeze, să bea şi să mănânce toată ziua. O mai îngrijea şi pe Maya când îşi aducea aminte.

O vecină cu o vârstă mai înaintată îi mai aducea câte ceva de mâncare. Cu toate că fata o trata cu indiferenţă şi totală nesimţire, femeia o înţelegea şi ierta toate ieşirile fetei.

Faith a plecat cu câteva ore mai devreme de la şcoală şi a mers la cimitir. A lăsat un crin pe mormântul tatălui ei şi l-a aruncat pe cel ofilit. Acum nu-şi mai petrecea mult timp în acel loc. Doar aducea un crin şi pleca.

Ajunsă acasă, intră în duş şi spală tot mirosul pe care ţigările l-au lăsat pe trupul ei. Iese din duş chiar dacă mirosul nu a ieşit în totalitate. Îşi toarnă un pahar de vin şi aprinde televizorul.

Toate programele o plictiseau. Mintea îi era goală. Poate chiar mai goală decât inima ei.

•Faith's Point Of View•

Când mă satur de vin aşez paharul pe măsuţa din sticlă din faţa canapelei. Îmi duc mâinile pe faţă şi oftez.

Îmi închid ochii cu speranţa că voi putea adormi. Somnul nu vrea să mă atingă.

Mă ridic de pe canapea şi merg spre bucătărie. Deschid frigiderul şi scot sucul de mere verzi. Îl închid şi imediat când mă întorc, sucul îmi cade din mână.

În faţa mea stătea nimeni altul decât Louis.

Îmi frec ochii, dar băiatul nu dispare. Probabil e de la băutură, dar nu mă opresc din holbat.

"L...Louis?" Întreb nerupând contactul vizual.

"Da. Eu sunt. Şi sunt dezamăgit." Spune şi mă întorc cu spatele.

"Este imposibil să fii aici. Încep să înnebunesc." Spun.

"Sunt cât se poate de real. Avem o problemă."

"Nu. Pleacă. Dacă erai viu te arătai acum mult timp."

"Nu am vrut să ştiţi că încă sunt aici. Eraţi bine. Şi nu aş fi venit la tine dacă nu aveam neapărată nevoie de ajutorul tău."

Îmi muşc obrazul pe interior în timp ce analizez tot ce se întâmplă. Îmi închid ochii şi expir.

Iniţial, primul meu instinct este să nu cred ceea ce văd, dar îmi amintesc imediat ce fel de creaturi trăiesc printre noi. Şi chiar şi aşa, ce m-ar costa să cred?

Mă întorc ca un robot şi fac paşi mici spre Louis. Îmi înfăşor braţele în jurul lui şi îi şoptesc un "mi-a fost dot de tine". Îmi răspunde la îmbrăţişare pentru trei secunde.

"Nu avem timp de asta acum. Avem o mare, mare problemă." Spune pe acelaşi ton agitat pe care l-a folosit de la început.

"De ce eşti aşa agitat? Ce se întâmplă? Cu ce vrei să te ajut?"

"Este vorba de Harry."

A/N: Louis is back. Yas babe, yas. ♥

Deci ca să înţelegeţi, când Harry l-a văut pe Louis doar îşi imagina. Acum este chiar acolo. Da, mort dar e acolo.

Votaţi şi comentaţi vă rog eu mult cu cireşică deasupra.

Cine vrea dedicaţie?

Kisses.xx