Capitolul 8

903 98 36
                                    

Perspectiva *Ben*

Am tras aer în piept și am ieșit din cameră, îndreptându-mă spre camera lui Lis care era lângă a mea. M-am oprit ușor în fața ușii și am bătut încet. Peste câteva secunde, Lis deschide ușa fiind puțin ciufulită și somnoroasă.

-Da Ben? Mă întreabă pe un ton cald.

-Păi voiam să te întreb dacă vrei să ne jucăm un joc video horror la mine în cameră. Ce zici? Îi spun pe un ton timid crezând că va refuza.

-Sigur ! Stai puțin să-mi iau hanoracul pe mine. Spune și pleacă. Îmi rezem mâna de perete și o aștept.

Peste 2 minute, Lis iese din cameră și ne îndreptăm spre a mea. Era îmbrăcată într-o pereche de pantaloni scurți negri de pijama, un tricou de aceeași culoare puțin larg și decoltat și era încălțată cu niște papucei cu pisicuțe, era tare drăguță !

Cum am ajuns în cameră, am închis ușa ca să nu ne deranjeze nimeni și m-am așezat pe canapea lângă Lis. I-am dat una din console și am pornit jocul.

-Știi să joci? Sau te învăț eu? O întreb zâmbind.

-Cât de cât... Răspunde chicotind.

Am chicotit și am început jocul. Râdeam și ne distram cam toată seara, mai puneam jocul pe pauză și mâncam dulciuri după iar continuam.

A început să-mi placă mult să stau cu Lis, este o fată super de treabă, am început să simt din nou ceva în stomac doar că mai intens dar plăcut. Ce drăguță era Lis când se plângea că moare din 5 în 5 minute ! Bine, ea e mereu drăguță.

-Eu am murit de 1000 de ori iar tu deloc! Nu e corect ! Spune și pune bot.

Am chicotit și am tras-o spre mine ciufulind-o puțin.

-Heiii! Lasă-mă Ben! Îmi strici frizura ! Răspunde Lis și încep s-o gâdil de data asta.

Ea se năpustește asupra mea și mă gâdilă și ea. Am început să rădem ca 2 nebuni până nu am mai avut aer.

-Hai să continuăm jocul ! Îi spun zâmbind.

Ea dă din cap aprobator și continuăm jocul. Am ajuns la ultimul nivel și trebuia să batem un boss.

-Hai să ucidem bossul ! Îi spun râzând Lisei.

Ea chicotește și după puțin timp terminăm jocul.

-Ne uităm și la un film horror? O întreb zâmbind.

-Desigur. Îmi răspunde așezându-se turcește.

Ne uitam la un film foarte horror care nici Slends nu se putea uita, eram la o parte cu suspans și brusc o față plină de sânge a apărut pe ecran. Lis a tresărit și și-a pus capul pe pieptul meu de frică. Am început să chicotesc când am văzut-o cât era de roșie în obraji, era tare scumpă!

Am pus-o pe picioarele mele și am luat-o în brate ca să nu îi mai fie frică. După o oră și ceva, filmul s-a terminat.

-Lis cum ți s-a... Spun și închei propoziția scăzând tonul când o văd pe Lis că a adormit în brațele mele zâmbind.

Am zâmbit larg și am luat-o în stilul miresei și am așezat-o cu grijă pe pat, am învelit-o să nu răcească și am sărutat-o pe frunte. M-am pus lângă ea și o priveam cum doarme, nu știu de ce dar aș putea să o privesc ore în șir cum doarme, era așa de fragilă și inocentă.

I-am dat părul de pe față și am mângâiat-o pe obraz. Nu știu de ce dar îmi venea să o sărut, deja încep să mă îngrijorez. Cobor din pat și iau ambalajele și castroanele și mă îndrept spre bucătărie să le arunc. Pe hol mă întâlnesc cu Jeff.

-Unde e Lisa? Nu e în camera ei... Întreabă Jeff nedumerit.

-E în camera mea și doarme, ne-am jucat niște jocuri video și ne-am uitat la un film, de ce? Îl întreb și mă strâmb puțin.

-Aha..... Mbine.... Spune pe un ton nervos și merge în camera lui trântind ușa.

Ce o avea și copilu' ăsta ?!

"Poate nu îi convine că Lisa doarme la tine în cameră."

Și de ce nu i-ar conveni? E gelos sau ce?

"Tocmai asta e și ideea, cred că o place pe Lisa."

Cum adică?!

"Ești prost? Adică are sentimente pentru ea, n-ai avut în viața ta sau ce ?!"

Nu am avut... Nu știu ce se întâmplă cu mine, a început să-mi placă enorm să stau cu Lis, mă simt fericit cu adevărat. Ador să o țin în brațe și...în prezența ei simt ceva în stomac doar că de data asta mai intens dar plăcut... Ce se întâmplă cu mine ?

"Vorbește cu Slender, nu mă întreba pe mine."

Mda mersi. În fine, cobor în bucătărie și arunc gunoaiele, în sufragerie dau de Slends care bea un ceai și citește o carte. Păi cred că o să-l întreb...ce am de pierdut?

-Hei Slends! Îl salut.

-Salut elfule, ce dorești? Mă întreabă uitându-se la mine.

-Păi voiam să discutam despre Lisa.. Ai timp?

-Da, haide în biroul meu. Spune și ne teleportăm la el în birou.

S-a așezat pe scaunul lui din piele și m-a invitat să mă așez.

-Spune-mi acum ce vrei să discutăm. Îmi spune fiind curios.

-Păi Slends, nu știu ce se întâmplă cu mine... A început să-mi placă să stau cu Lis... Ador să o țin în brațe și să o privesc cum doarme...uneori îmi vine să o sărut și simt ceva în stomac, nu știu ce dar simt ceva intens dar totuși plăcut, îmi poți spune ce se întâmplă? Îi povestesc fiind nedumerit.

El chicoteste și își pune mâna pe frunte.

-De ce râzi?!

-Chiar nu știi ce se întâmplă?

-Nu ! Spune-mi tu !

-Ești îndrăgostit de Lisa elfule ! Și ce simți tu în stomac sunt fluturașii care i ai când ești îndrăgostit!

-Serios ?!

-Da. Îmi răspunde chicotind încontinuare.

-Și eu care credeam că sunt constipat...

Buna buna ! Nu m-am putut abtine sa nu scriu ce am scris la sfarsit :)))). Lectura placuta si daca va place, stiti ce sa faceti !

Ben Drowned : Impossible LoveUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum