War of Change

Te...

Fără să-mi dau seama ii spun
-Te iubesc Louis !
Ii spun șoaptă fără să-mi dau seama dacă m-a auzit sau nu dar nu știu am spus-o dintr-o data fără să-mi dau seama ce vorbesc.

Oare asta gândesc?

M-ai stau cu el cam o ora asa jucându-se cu parul lui dar suna ceasul și-l trezește.
-Neața din nou.
-Neața. Cum ai dormit?
-Bine, dar m-am trezit dimineață, eram sufocata de tine...
-Atunci acum o sa te sufoc și mai mult.

Ma ia și mai tare în brate și ma strânge, chiar ca nu m-ai pot respira

-Louis....
-Da?
-Nu pot sa respir....

Mi-a dat drumul.... Ha.... Pot sa respir și eu... Ca oameni.

Se ridică în picioare și acum observ... Este la bustul gol purtând doar pantaloni trei sferturi, iar eu în hainele pe care le purtam ieri.

Ma ridic în picioare și sunt aproape cat el, dar are pătrățele...

-Când au apărut alea? *îndrept spre patratele*
-Cam când au apărut aia*și se uita spre sâni mei *
Ma întorc cu spatele la el.
-Perversule !
Vine pe la spate și ma ia în brate, e atât de cald și de bine, își pune capul pe umărul meu iar mâinile mi le tine strâns se burtica... Bine nu am burta că-s slaba dar înțelegeți.
-Cum ai intrat în viata mea, Louis?
-Cred ca aveam vreo 5 ani și eram la un magazin mare de tip Auchan și mergeam foarte repede cu cărucior fiindcă eram singur și tu la fel și ne lovim unul în celalalt și începem sa radem, după nu ne-am văzut ceva timp. Pe urma eram la magazinul din cartier și intram amândoi odată și ne certam ca cine ia primul sau la școală primara.
-Wow, eu nu-mi aduc aminte de nici una din întâmplările astea.
-Trist.*el îmi spune*
-Taci tu! Eu măcar îmi aduc aminte ce e aia școală și ce învățăm.
-Urat.

-Louis eu plec in camera mea.

-Stai!

-Ce e?

-Nu vrei sa te muti aici?

-O sa-mi aduc bagajul,dar nu-ti promit nimic,pana nu-l chemi pe impresarul ala.

-Ok....Dar ce vei face?

-O sa am grija tu nu trebuie sa sti.

-Ma speri...

-Ma bucur.

Il pup pe obraz si plec spre camera mea , ajung în camera , fac un dus și ma îmbrac cu ceva simplu, îmi iau geamantanul și intru în sufrageria băieților iar pe urma intru în camera, în sufragerie îl vad pe Louis și pe un domn... Impresarul.

Îmi las geamantanul și intru în sufragerie.

-Deci tu ești Impresarul.
-Da. Cu cine ma rog vorbesc?
-Un nimeni în lumea mondena.
-A. Tu ești.
-Auzi tipu nu îmi pasa dacă ești fiul lui Obama dar dacă crezi ca ce faci e bine, greșești.
-Îmi pare rău nu știam ca ești asa apropiata de ei.
-Ma bucur.

După terminarea conversației cu el am plecat cu Louis cu snowboardul, știu sigur ca de cel puțin 13 ori a căzut și se plângea în continuu ca e frig pana sar la bătaie cu bulgari de zăpadă cu el
-Deci asa joci.
-Sper să-ți placa zăpadă Louis ca o sa mănânci multa.
-E da.
Arunc cu bulgari în el când deodată dispare, îl strig disperata, îl strig în continuu dar nimic... Nu răspunde
-Louis! Louis!
Deja îmi apăruse lacrimi în ochi, nu-l vad, nu-l aud, îl strig dar nu-mi răspunde, poate a pățit ceva sau vreun animal sălbatic, ma uit în jur plante și brazi, foșnet ceva ma îndepărtez, fac câțiva pași în spate și iese un... Iepure... Respir ușurată când....
-Ăaaaa.
Louis sta mort la pământ, ma apropi de el și încep sa plâng încerc să-i iau pulsul, nimic încep sa plâng și mai tare, nu ma puteam opri, m-am lăsat pe pământ lângă el și plângeam.
-Cine e?
Vocea lui Louis...ma bântuie din morți sau, ridic capul și doua mâini îmi sunt puse la ochi

Le dau la o parte și sar la gatul lui Louis  se, încerc sa ma opresc din plâns dar deabea câteva minute resusesc
-Nu știam ca ți asa de mult la mine.
-Sa nu m-ai faci asta niciodată! Chiar am crezut ca ai pățit ceva, nu aveai nici puls....
-Deșteapto ca  sa iei pulsul trebuie sa pui mana în partea cealaltă a gatului, vai de oameni bolnavi dacă te vei face tu doctor ! Ori cum ești în regula? Ai plâns atât de tare...
-Da sunt bine, dar nu m-ai fa asta niciodată!
-Bine.

Și el la rândul lui ma luat în brate era asa bine, dar de ce am reacționat asa?