Regina din Manhattan-Volumul1✓

Capitolul 2

Razele soarelui isi fac aparitia in camera Amandei dandu-i de veste ca este dimineata si trebuie sa se trezeasca. Trecuse o saptamana de cand primise scrisoarea si alesese sa o ignore. In fond si la urma urmei nu era prima data cand fusese amenintata. Probabil totul facuse parte din planul acelui barbat pe care il intalnise in apartamentul ei acum o saptamana. Poate o cunoaste de undeva, poate nu-i place fata ei si vrea s-o santajeze, cine stie? In orice caz trecuse peste toata drama si alese sa se concentreze pe afaceri. Un ciocanit subtil se auzi in incapere trezind-o la realitate, apoi o voce ragusita incepu sa vorbeasca din spatele usii.

-Domnisoara Amanda e timpul sa va treziti. Mi-ati spus sa va reamintesc ca aveti intalnire cu domnul Peter.

Auzind vocea femeii Amanda isi deschise ochii si constata si ea cat de tarziu este. Nu avea obiceiul sa doarma atat insa cu toata presiunea din ultima vreme alese sa-si lungeasca programul de relaxare. Se freca la ochi si ii dadu permisiunea femeii ce inca statea in spatele usii sa intre.

-Multumesc, Dakota ca m-ai trezit. Am avut atatea acte de semnat aseara ca am uitat sa-mi fixez alarma, spuse Amanda in timp ce tasta un mesaj.

-Stati linistita domnisoara, e mereu o placere sa-ti vad fata somnoroasa. Imi amintesc cand erai mica si nu voiai sa te ridici din pat pana nu iti aduceam un bol mare plin cu fructe de padure proaspete. Erai o dulceata de fata, nu ca nu esti si acum.

-Las-o balta cu santajul emotional Dakota, sti ca nu tine cu mine, sau cel putin nu mai tine acum. Daca ma scuzi trebuie sa ajung la o intalnire de afaceri, sa ai o zi placuta, exclama Amanda in timp ce se ridica din pat si fugii ca un uragan spre baie.

Dakota era dadaca ei si in acelasi timp punctual slab al Amandei. Avusese grija de ea de cand avea cinci ani, o invatase foarte multe lucruri si a fost langa ea de mai multe ori decat mama ei. Asa ca dupa ce la 18 ani luase hotararea ca vrea sa se mute in New-York singura, Dakota a fost singura persoana pe care a vrut s-o i-a cu ea. Cele doua obisnuiau sa fie foarte apropiate insa dupa moartea lui Octavio totul se schimbase, ceva in interiorul ei se rupse.

Intre timp in baie Amanda arata mai incantatoare ca niciodata. Avea parul ondulat si purta o rochie rosie mulata. In picioare avea ca de obicei pantofi cu toc foarte inalt. Machiajul nu era unul strident, insa era suficient pentru a-i scoate ochii in evidenta. Era constienta de atuurile pe care le are si nu ezita sa le foloseasca. Isi lua geanta si cobori grabita scarile, urcand repede in limuzina care o astepta in fata casei. Inauntru gasi ca de obicei nelipsita sticla de sampanie. Era un obicei pentru ea ca inainte sa incheie o afacere sa bea un pahar apoi sa-l sparga pentru noroc, insa fiind vorba de Peter avea nevoie de un intreg set de pahare sparte pentru a se asigura ca totul merge bine. Intalnirea avea loc la una din cladirile pe care le detinea, care din fericire nu era departe de casa ei asa ca ajunse acolo intr-un timp relativ scurt. Cobori din limuzina gratios ca de fiecare data si se indrepta spre camera unde trebuia sa fie incheiata afacerea. Nerabdator din fire Peter o astepta deja pe hol aranjandu-si parul blond care ii acoperea o parte a fruntii.

-Credeam ca nu o sa mai ajungi Regino, spuse el pe un ton ironic in timp ce sorbea dintr-o cana de cafea.

-Am avut ceva probleme cu trezitul de dimineata, dar hai s-o facem odata si pe asta. Deci dupa cum scrie in contract daca filmez in reclama asta gamerii tai isi vor tine zece evenimente in hotelurile mele.

-Se pare ca l-ai studiat bine. Hai sa intram si sa filmam, echipa e deja pregatita.

Cei doi intra in camera amenajata special pentru filmarea reclamei. Deoarece echipa era una profesionista intr-o jumatate de ora totul fusese gata.

Incercand sa se relaxeze dupa munca prestata, Amanda isi citi mesajele. Vestile nu erau intocmai roz. Sotul Marinei fusese atacat pe strada. Bineinteles ca atunci cand prietena ei avea nevoie de ea, ar fi trecut prin foc ca s-o ajute.

-Unde te grabesti asa? Nu vrei sa vezi cum a iesit totul? spuse Peter afisand un zambet de parca ar fi castigat vreun premiu.

-Trebuie sa plec, sotul prietenei mele a fost atacat pe strada si trebuie sa fiu langa ea la spital. Pe chipul Amandei se citea ingrijorarea si vinovatia. Nu putea sa nu se gandeasca la acea scrisoare si la acele amenintari. Chiar daca alesese sa o ignore acum era momentul sa intervina si sa inceapa sa caute raspunsuri.

Fara sa-i mai dea vreo explicatie lui Peter, care o privea confuz, Amanda parasi cladirea in graba urcandu-se in limuzina.

-Du-ma la penitenciarul din Manhattan, ii spuse grabita soferului si te rog pentru numele lui Dumnezeu nu ma intreba de ce ma duc acolo.

-Am inteles domnisoara Amanda, spuse soferul cu o ingrijorare vizibila in glas. Insa nu indrazni sa intrebe, mai ales dupa ce sefa lui ii spuse clar sa nu o faca.

Dupa un timp relative scurt, limuzina de lux opri in fata penitenciarului. Amanda ii facu semn lui Max ca poate pleca, apoi cobori inspaimantata. Era pentru prima data in viata ei cand venea la o inchisoare, iar asta ii dadea o stare de nervozitate. La intrare se afla o politista tanara care o intampina pe Amanda.

-Buna ziua! Aveti nevoie de ajutor? intreba femeia cand vazu fata dezorientata a Amandei.

-As vrea sa vizitez un detinut daca se poate.

-Doamna de la ghiseu va poate ajuta, o sa va dea o legitimatie si apoi un coleg o sa va conduca pana la celula.

Amanda ii multumi apoi se indrepta spre ghiseu sa-si obtina legitimatia. Era limpede ca femeia de acolo o recunoscu si fu de acord sa sara peste anumite proceduri lasand-o pe Amanda sa intre. Un politist mai in varsta o conduse pana in camera de vizite.

-Pe cine vreti sa chem domnisoara Clarke? spuse politistul in timp ce se indrepta spre usa si musca lacom dintr-o gogoasa.

-Pe Jason Cole domnule politist.

Politistul parasi incaperea si se intoarse dupa cateva minute cu prizonierul, apoi ii lasa singuri pe cei doi. Amanda il privea si el o privea pe ea. Avea acelasi zambet din totdeauna, mai ales acum cand ea era aici. Trase aer in piept si incepu sa-l interogheze mai ceva ca un politist.

-Cine mi-a trimis scrisoarea aia Jason? Si te rog nu face pe prostul, nu acum cand sunt pe cale de a-ti plati cautiunea.

-Chiar nu stiu despre ce scrisoare vorbesti, dar ti-am zis eu ca o sa vi la mine. Oricum iti repet, cu riscul de a ramane aici, ca nu am legatura cu nici o scrisoare.

-Atunci de ce mi-ai zis ca o sa vin la tine? Si ce cautai in apartamentul meu? Explica-mi odata ! Pe chipul Amandei se citea disperarea. Nu mai fusese niciodata intr-o astfel de situatie, adica un barbat s-o scoata asa din sarite. Trebuia sa afle mai multe si simtea ca Jason stie mai multe decat vrea sa impartaseasca cu ea.

-Daca imi promiti ca o sa asculti ce am de spus, nu ca data trecuta, eu o sa explic totul.

-Pe cuvant de cercetas ca o sa tac, spuse Amanda afisand un zambet subtil.

-De vreo doua luni am primit si eu o scrisoare. In ea aveam o cheie, o adresa si un biletel. In acel biletel mi se spunea clar sa ma duc in acel apartament si sa te astept pe tine, Amanda Clark. Cand ajungeai trebuia sa iti spun sa parasesti Manhattanul de urgenta fara sa anunti pe nimeni. In schimbul plecarii tale in siguranta, eu aveam sa aflu cine e responsabil pentru uciderea iubitei mele. Insa se pare ca ti-a luat cam mult sa ajungi la apartament si cei care iti vor raul au ajuns primii la tine. Sa zicem ca sunt mesagerul ingerului tau pazitor si nimic mai mult. Sunt de partea ta, Amanda.

Femeia ramase inmarmurita. Cine i-ar fi vrut sa-I faca rau si mai mult de atat despre ce cheie si despre ce seif era vorba in acea scrisoare? In acel moment realizase ca e timpul sa i-a atitudine. Nu isi putea permite ca persoanele nevinovate din viata ei sa sufere consecintele. Ii facu semn politistului sa intre.

-Va rog sa pregatiti procedurile pentru eliberarea acestui barbat. Imi retrag toate acuzatiile si platesc ceea ce e necesar sa platesc, spuse Amanda in timp ce il privea confuza pe Jason. Tot in acest moment o teama cumplita ii invadase intreg corpul. Voia doar ca acest cosmar sa se termine, insa adevarul este ca era abea inceputul.