Vicii Primare

Capitolul 45 - Surpriză cu zulufi

Muzica duduie în difuzoare și mă întreb dacă termopanele casei vor rezista la bass-ul care încălzește podelele în același ritm cu săriturile a zecilor de oameni care țopăie de zor. Tudor m-a asigurat că ne vom distra dar probabil a uitat să-mi spună că el va rămâne însoțit de domnișoara cu care-și petrecuse toată noaptea trecută la popas.

Strâng pastiluța roz în pumn și mă rog ca ea să dispară și să nu mai stau pe gânduri dacă ar fi o idee bună de a o lua și a mă relaxa complet. Mă afund mai bine în canapeaua comodă și privesc mulțimea din jurul meu care pare prizată. Aș putea să jur că fiecare dintre tinerii aflați la această petrecere au făcut cunoștință cu pastiluțele roz de care se folosește Tudor așa că bag mâna printre perne și o scap pe a mea acolo.

Sorb din paharul meu semi-plin cu bere de care am de gând să mă țin toată noaptea cu speranța că nu va fi nevoie să mă îmbăt de supărare că stau singură ca un cuc aici. Ignor cuplul așezat lângă mine și uită că au spectatori. Mă scârbesc gesturile lor deloc decente și îmi întorc capul la nouăzeci de grade. Observ o tipă îmbrăcată din cap până în picioare în negru care dansează neînsoțită în mulțime. Mișcările ei sunt în armonie cu ritmul muzicii și pare a fi singura persoană care nimerește fiecare acord chiar dacă are ochii închiși și arată de parcă ea este sufletul petrecerii.

Zulufii roșiatici îi încadrează perfect chipul palid, iar zâmbetul ei euforic mă face să o invidiez pentru frumusețea ce-o emană. Și se pare că nu sunt singura care a observat-o în toată splendoarea sa deoarece un tip plinuț încearcă să o dea pe spate cu talentul lui de a dansa total pe lângă melodie.

Femeia se oprește brusc din dans și abia acum îi observ ochii căprui încadrați simetric de un val de gene stufoase. Sprânceana dreaptă i se ridică ușor în aer și fața ei exprimă clar sarcasmul cu care încearcă să-l lovească pe bărbatul dolofan. Își ridică mâna în aer și îi face semn să facă pași, moment în care tipul se încruntă urât la ea și îi face semn că este nebună și pleacă. Scena mă amuză copios și în ciuda faptului că muzica este dată peste limita legală a decibelilor, tipa își pironește privirea asupra mea și vine spre mine.

Mă foiesc în colțișorul meu de pe canapea și înghit în sec. Expresia feței ei nu îmi spune nimic și încep să mă rog să nu o fi jignit că am râs de modul ei natural de a scăpa de băieții încărcați de hormoni.

-Voi doi! Luați-vă naibii o cameră! Ocupați locul degeaba. Țipă la cuplul care-și exprimau iubirea atât de public.

Mă uit la cei doi care încuviințează din cap, rânjind unul la celălalt de parcă tocmai auzise cea mai genială idee, se ridică și dispar repede printre ceilalți tineri. Mă gândesc că o fi petrecerea ei de își permite să vorbească așa cu lumea și sper să nu mă dea afară în șuturi că am venit neinvitată oficial.

-Tembelul ăla a încercat de două ori să danseze cu mine. Unii băieți nu înțeleg sensul cuvântului „nu". Îmi spune când se așază la câțiva centimetri de mine.

-Își încercă și el norocul. Spun și zâmbesc strâmb, probabil fața mea aratând ca o piersică uscată.

-Nu ești de-a locului. Nu te-am mai văzut pe aici. Cu cine ai venit? Mă întreabă direct și înghit iar în sec.

Mă uit în jurul meu și analizez rapid mulțimea, căutând-o pe chelnerița care l-a convins pe Tudor să venim aici în seara asta.

-Nu știu cum o cheamă pe tipa respectivă. Sunt în trecere pe aici. Locuiesc în Iași. Spun adevărul și îmi cer scuze din priviri că nu pot indica resposabilul prezenței mele aici.

-Ce coincidență. Eu sunt studentă la medicină în Iași. Spune încântată și zulufii ei se mișcă o dată cu ea când se apropie mai mult de mine.