FIVE

Capitolul 12

   Am mers foarte încet până la locul unde Fergus şi Aveline le tortura pe Carla, Ruby şi Nicole cu toate antrenamentele şi mingile lui. Tot drumul, Lola mi-a povestit în detaliu ceea ce tocmai s-a întâmplat.

- Dar tu când şi cum ai ajuns în toaletă?

- Eh, m-am teleportat. I-am răspuns schiţând un zâmbet de mulţumite, iar Lola se holba la mine uimită.

- Serios?

- Nu, am început să râd. Am trecut chiar pe lângă voi, când eraţi foarte ocupaţi.

   Imediat cum ne-a văzut, Fergus ne-a trimis la cursa cu obstacole unde ne-am dat duhul căţărându-ne pe plasă, încercând să ne folosim puterile în timp ce ne apăram de mingile care veneau spre noi şi alte lucruri care aveau mai multă legătură cu armata decât cu puterile noastre.

   Spre seară, telefonul Lolei a sunat, iar mama ei a anunţat-o că nici ea şi nici tatăl ei nu vor ajunge la noapte acasă deoarece sunt foarte ocupaţi.

- Şi eu trebuie să dorm singură? Voi chiar aţi uitat că aveţi o fiică acasă care are nevoie de iubire, mâncare şi părinţii ei ca să crească ? Zbiera Lola în telefon în timp ce eu eram atentă la zecile de mingi care se îndreptau spre mine şi trebuia să le opresc.

   Nu mi-am dat seama ce grele sunt, până ce una din ele m-a nimerit în stomac lăsându-mă fără aer. M-am întins pe iarbă să-mi revin în timp ce Lola închidea telefonul.

- Dacă vrei poţi să dormi aici în noaptea asta, s-a oferit Aveline.

- Sau...poţi să...dormi...la mine. Mă chinuiam să respir normal, dar încă nu reuşeam.

   În acel moment am auzit o bufnitură şi când am ridicat puţin capul, atât cât puteam, am văzut-o pe Ruby aruncată pe jos cu una din mingile de antrenament lângă ea în timp ce se holba la mine.

- Anna eşti bine? Ţipa Nicole la mine în timp ce se apropia de mine împreună cu Carla.

- Te-a lovit tare mingea aia? M-a întrebat Carla foarte alarmată.

- Destul de...tare. Dar voi, am făcut o pauză ca să trag aer în piept, auci! Voi abia acuma v-aţi trezit să fiţi îngrijorate din cauza loviturii care am primit-o în burtă? Am ridicat din sprânceană.

- Păi, daa! De când eşti tu aşa de bună? M-a întrebat Carla.

- De când vreau eu! Acum la antrenament cu voi! Am ridicat mâna arătând cu degetul spre locul unde Ruby se chinuia să se ridice.

   Nicole şi Carla au plecat, iar Ruby în sfârşit a reuşit să se ridice. M-am aşezat mai comod pe iarbă şi am dat deoparte piatra care îmi stătea în coaste, apoi am întors capul spre Lola care se holba ciudat la mine.

- Ce? M-am răstit la ea.

- Tu vorbeşti serios? S-a luminat deodată la faţă de fericire. Scuze, dar chiar e ceva nou şi foarte rar. Şi scuze Aveline, dar mi-e frică de castele noaptea, aşa că voi dormi la Anna. Dar mulţumesc mult, eşti foarte bună. Mulţumesc şi ţie Anna.

- Cu plăcere Lola! i-a răspuns Aveline, eu doar am ridicat mâna în loc de răspuns simţind că rămân iar fără aer.

   Lola a plecat la Fergus, iar Aveline s-a aşezat lângă mine şi a început să-mi mângâie burta. Încetul cu încetul durerea trecea, dar Aveline mi-a spus să stau liniştită pentru că oricum era târziu şi trebuia să plecăm la casele noastre.

- Fergus vrea să scoată şi duhul din noi, am spus când am ajuns în camera  mea. Mă duc să văd ce face mama şi să-i spun că dormi aici în noaptea asta. Între timp fă-te comodă, îţi dau pijamale când mă întorc şi trecem dimineaţă pe la tine să-ţi iei cărţile.