Uitare [Vol. 2]

Capitolul 10: Arhanghelii

***Dante***

Imediat ce Dorian ne-a înterupt şi ne-a dat vestea, am încremenit. Un singur lucru o putea face pe Arisha să vină aici... şi anume Arhanghelii. La naiba! Cum de m-au depistat atât de repede?

Ne-am îndreptat cu toţii spre sufragerie, Izabell aşezându-se pe canapea, iar eu rezemându-mă de perete, lângă ea. În mai puţin de un minut, fâlfâitul din Aripi al Arishei s-a făcut auzit, iar pe uşa din faţă intră bruneta.

Preţ de o secundă faţa îi este străbătută de uimire, la vederea chipului Izabellei, apoi şi-a plimbat ochii de la mine, la ea, încercând parcă să facă legătura, iar apoi faţa i se contorsionă într-una furioasă şi enervată.

- Avem companie, spuse ea printre dinţi încercând să se calmeze. Vin Arhanghelii.

Dorian îşi îndreptă privirea spre mine, parcă încercând să mă întrebe dacă avem un plan. Evident că nu aveam.

- Cât de aproape sunt? am întrebat.

- Mai puţin de zece minute.

Ochii zburătoarei nu o scăpau pe Izabell nici o secundă, ba din contră, privirea ei parcă scotea săgeţi invizibile proiectate împotriva vampiriţei. M-am desprins de lângă perete şi m-am îndreptat spre Iz.

- Bănuiesc că nu ştii dacă exista vreun tricou de-al meu pe aici prin casă de schimb... sau orice altceva... merge şi un cearşaf.

- Ba am unul sus, în camera mea, spus vampiriţa tare, mă duc să ţi-l aduc.

Arisha o ţintui cu şi mai multă ură pe Izabell în timp ce ea se ridica şi urcă scările la etaj.

- De când are ea tricouri de-ale tale? scuipă Arisha cuvintele.

- De când îi stă foarte bine îmbrăcată cu ele, i-o tai eu.

Nu aveam chef de crizele ei de gelozie şi de nimic altceva, însă de data asta, trebuia să am mintea limpede.

- Arhanghelii sunt înarmati cu săgeţile distrugerii, deci trebuie să avem mare grijă, spuse Arisha încercând să facă conversaţie.

- Cum naiba să avem grijă, când săgeţile alea sunt letale pentru noi? mârâi eu.

- Voi Întunecaţii nu aveţi nici un fel de arme la voi?

Vocea lui Dorian mă scoase din gândire.

- Ba da, dar sunt nimic pe lângă săgeţile lor de argint. Tu nu înţelegi, săgeţile alea sunt letale atât pentru Îngerii Căzuţi cât şi pentru cei Întunecaţi. Dacă te atinge câtuşi de puţin vârful săgeţii, dispari într-un nor de cenuşă, spun răspicat. Pentru totdeauna.

- Şi atunci ce propui?

- Să negociem.

Amândoi mă priviră uimiţi şi parcă nesiguri de răspunsul meu. Desigur că Arhanghelii nu aveau de gând să negocieze, însă poate îi puteam face. Doar am făcut parte dintre ei. Cândva.

- Tu ţi-ai pierdut complet minţile, şuiera Arisha.

Nişte paşi se auziră pe scări, iar Izabell se întoarse cu un material împachetat în mâini. Un tricou negru.

- Uite aici, spuse Iz apropiindu-se de mine şi punându-mi mâna pe piept. Cred că dacă aş căuta mai atent aş găsi şi altceva al tău la mine, spune trasând linii fine în zona inimi şi uitându-se la Arisha.

Am râs uşor şi i-am luat tricoul din mâini şi mi l-am tras peste cap, după care i-am spus Izabellei, sub privirea atentă şi furioasă a Arishei.