Povestea Minei

I

Zilele trec rapid si monoton. In fiecare zi ma trezesc matinal, prea matinal,dupa parerea mea cel putin. Adica nu mi se pare prea normal ca in fiecare zi, cinci zile pe saptamana sa ma trezesc la ora 6:30 pentru ca apoi, cu viteza luminii sa ma pregatesc iar mai apoi la 7:00 -7:10 sa ies din casa pentru ca la 7:30 sa incep prima din cele sase ore grele plictisitoate si care nu ne vor folosi la nimic in viata. Imi place nespus de mult romana, mai ales literatura. Dar de ce trebuie sa invatam un semestru intreg sintaxa frazei? Nu-i ajunge doua saptamani? Saraca fraza... ne bagam in intimitatea ei si ii disecam stramosii pana la al noualea neam. A ce ma ajuta pe mine sa stiu ca fraza poate fi de n feluri:subiectiva, complementiva directa/indirecta/de cauza/de scop/de loc/de timp/de mod, atributiva, predicativa... cred ca ati inteles ideea. Singurele care ma mai scot din starea de monotonie si plictiseala cronica sunt unicele mele prietene.
Cum Elsa este o fetita jucausa si cu energie aproape nelimitata, are nevoie de un prieten de nadejde, la fel de jucaus ca ea. Iar cum eu am inceput scoala si nu prea mai am timp de joaca,Waky ii tine companie.

Astazi, 18 septembrie *dupa scoala*

Pff... aproape am reusit sa ajung acasa... e vineri... in sfarsit week-end. Poate ca exagerez dar desi a trecut abia prima saptamana de scoala ma simt extenuata si vreau vacanta... Plus ca afara ploua inca de la inceputul celei de-a doua ore. Dimineata nu parea ca va ploua. Era inorat dar atat. Eu m-am imbracat cu un tricou, o pereche de pantaloni mulati si subtiri si un hanorac. Cand am iesit de la scoala ploua teribil. Mama era plecata naiba stie unde asa ca nu a putut veni sa ma ia cu masina, tata e la lucru, nici el nu ma poate lua cu motorul... deci sunt nevoita sa merg pe jos... Sunt aproape de casa, dar a inceput sa tune si sa fulgere. In mod normal imi lac furtunile, dar in camp deschis fara atatea electronice si copaci. Mai aveam cateva sute de metri pana acasa, mai putin de 300. Dar totusi am inceput sa fug pentru ca anual, mai multi oameni sunt ucisi de fulgere decat de rechini si chiar daca aceste cazuri sunt foarte rare, nu vreau sa risc. Fugeam prin ploaie incercand sa ocolesc pe cat posibil baltile. Oricum era imposibil sa nu ma ud pentru ca eu eram incaltata cu o pereche simpla de balerini negri. Norocul meu era ca nu eram singura nebuna care fugeam prin ploaie. Si alti oameni au facut aceeasi alegere.

Intr-o clipa eram culcata pe spate pe trotuarul rece si ud. Aparent asta a fost rezultatul coliziunii dintre mine si un baiat care fugea in sens opus. Tin minte doar ca ma durea ingrozitor capul si mana dreapta. Apoi am vazut chipul angelic al baiatului aplecandu-se ingrijorat asupra mea. Avea un par blond inchis destul de lung si niste ochi de un verde-smarald minunat. S-a aplecat asupra fetei mele examinand daca am vreo lovitura in timp ce alti trecatori chemau salvarea. Suvitele-i rebele cadeau peste obrazul meu gadilandu-ma. As fi vrut sa surad in acel moment insa nu am putut.Ultimul lucru pe care il tin minte este ca auzeam sirena salvarii care gonea mult prea rapid avand in vedere carosabilul umed si chipul baiatului pe care s-a prelins in ultimul moment o lacrima si l-am auzit spunand: 'Imi pare rau...'

Va continua...