Destiny

Capitolul 15

-Amy Foster ești pedepsită până la bătrânețe! Vocea Jessicai oprește scena desfășurată. Destiny, ești bine? Se apropie de mine însă îi fac semn să rămână acolo. Mă apropii de cei doi, Ares încearcă să lege câteva cuvinte, însă nu îi iese.

-Ce mama naibii a spus adineauri? Îl întreb printre dinți, acesta făcându-i semn ffemeiisă o ia pe Amy de aici.

-Destiny, ascultă-mă. Este o adolescentă rebelă. Este supărată fiindcă am fost închis iar acum încearcă să găsească doar un vinovat.

-Nu este adevărat! Amy se răstește smulgându-se din mâinile mamei sale. Nu mai sunt oadolescentă rebelă de mult timp. Iar ceea ce spun este adevărat. Chiar eu te-am auzit spunându-i mamei că o să iei vina asupra ta.

-Amy! Cei doi se răstesc făcând-o să tacă din gură. Iar eu doar l-am lovit pe Ares. O palmă destul de puternică încât să întoarcă capul. Apoi o altă palmă, însă nu reacționa așa că l-am lovit cu pumnii în piept, privirea nepărăsind pământul.

-De ce?

-De ce, ce?

-De ce ai luat vina asupra ta? De ce ai ales să stai în spatele gratiilor?

-Mătușă Jessica, Amy, eu și Destiny avem de vorbit. Vă rugăm să ne scuzați.

-Sigur Ares. Domnișoară ești pedepsită pe viață.

-Destiny...Ares încearcă să mă atingă însă îl lovesc peste mână.

-Sunt...Sunt o criminală? Mă uit la mâinile mele parcă văzând sânge pe ele.

-Iubito a fost autoaparare.

-Atunci de ce naibii ți-ai asumat vina?

-Pentru că stiu cum se petrec anchetele. Am fost detectiv Destiny. Nu ai fi făcut față. Te-ar fi ținut în camera de interogare până ai fi zis ceea ce vroiau ei. Oricum urmam să fiu arestat fiindcă l-am băgat în comă pe nemernicul celălalt.

-De asta Jasmine și Amy mă vor moartă. Fiindcă din cauza mea ai stat trei ani departe de familie, prieteni. Ți-ai pierdut slujba, ai pierdut totul.

-Ba nu. Îmi apucă mâinile strângându-le în  ale sale, sărutalându-le. Nu te-am pierdut pe tine. Am stat atâta timp departe de tine, nu vreau să te mai pierd încă odată. Și nu, nu ești nicio criminală. Doar te-ai apărat, atâta.

Poate are dreptate. Poate chiar așa o fi fost. Poate... La naiba! Nici măcar eu nu cred ceea ce spun.

-Destiny, Ares, am venit. Vocea fratelui meu mă face să tresar. Cum se face că mereu fratele meu apare în cele mai rele situații?

-Suntem aici. Strig înapoi ștergându-mi lacrimile. Fratele meu mai avea puțin și scotea fum pe nări. Ce s-a mai întâmplat?

-S-a întâmplat că mama noastră nici nu vrea să audă de copil sau de Gemma. A înnebunit  total. Am fost să vorbesc cu ea însă ce naibii să vorbești  cu ea?

-Doamne, dă-mi răbdare! Ce naibii este în capul femeii ăleia? Îmi dau ochii peste cap și pufnesc nervoasă.

-Habar n-am. Tata zice că se poartă ciudat de când v-ați certat. La început am crezut că ești nebună, însă acum până că și eu aș sparge cu un ciocan ce apuc.