Destiny

Capitolul 20

Nu mai am nici măcar o unghie la mâini, fiindcă le-am ros pe toate. Este 4 dimineața, Gemma doarme lângă mine, Ares nu răspunde la telefon, iar eu nu știu ce să fac. Nu știu pe cine să sun. Nu știu dacă să îmi fie frică sau să fiu nervoasă că m-a mințit. Dumnezeule dă-mi răbdare. Eram pe punctul de a mă băga și eu în pat pentru a dormi când am auzit ceva sunete de jos. M-am ridicat de pe scaun, luând primul obiect la îndemână pentru a mă apăra și am pășit încet spre scări. Puteam auzi gălăgie venind din baia de la parter, cred că și un geam spart. Bun Destiny, fă o rotire și  întoarcere în dormitor, încuie ușa și suna la politie. Neah. Cum? Să nu fac eu pe eroul? Cobor scările tiptil în speranța de a nu mă face auzită.

-Băga-mi-aș! Vocea lui Ares mă face să slăbesc strânsoare cu care țineam "arma". Deschid ușa băii iar Ares se întoarce surprins spre mine.

-Ce mama naibi s-a întâmplat?Avea ochiul vânăt, chiar roșu pot spune, cred că una din buze îi era spartă, presupun că nici restul corpului nu este mai bine. Mă apropii de el punându-mi mâna pe obrazul său însă acesta tresare dându-se înapoi  doi pași.  Ești nebun? De ce nu vorbești? Sau de ce nu dai un mesaj înainte? Puteam să  te omor.

-Ești conștientă că  nici capul nu mi-l spărgeai cu tava aia?

-Oh mai taci! Îi smulg vata din mână, tamponând rănile. Adevărul este că apăsam cam tare.

-Au!Țipă el dintr-o dată speriindu-mă, îi duc mâna la gură astupând-o.

-Ești nebun omule? Gemma este sus doarme. Ceea ce aș fi făcut și  eu dacă nu aveai telefonul închis. Aproape că mârâi la el iar el doar zâmbește. Nu mă face să îți bag asta în gură. Unde naibi ai fost Ares?

-Ți-am zis iubito. Am făcut tura cu Marcus. Am primit o reclamație de la un bar și ne-am dus acolo. Doar că am cam luat și eu bătaie.

-Marcus este bine? Așa deci Ares, Marcus. Da? Bine Ares. Cred că până acum ai uitat cine este Destiny Forbes cu adevărat.

-Da, este bine. El era în mașină. Acum ce spui să mergem noi în dormitorul nostru și să...Își pune mâna pe mijlocul meu trăgându-mă în brațe, vrând să mă sărute, însă îmi  pun două degete pe buzele lui oprindu-l.

- Defapt, tu , o să dormi în dormitorul de oaspeți.  Gemma și cu mine dormim în camera mea. Scap din brațele sale și deschid ușa pentru a ieși.

-Iubito, ești bine?

-Aham, îi răspund peste umăr. De ce nu aș fi? Poate doar fiindcă mă minți cu nerușinare. Apropo, ce ai zice să îl  inviți pe Marcus la cină? Azi.

-Umm...sigur iubito.
Noapte bună, babe. Aproape că îi scuip urarea în timp ce urcam scările. Unde naibii ai fost până acum Ares? Unde?

Mă așez lângă Gemma începând să suspin încet, sperând să nu o trezesc din somn, însă eșuez lamentabil.

-Des? Vocea ei somnoroasă este precum a unui copil mic. Ești  bine? Își freacă ochii încercând să îi țină deschiși, ridicându-se ușor.

-Ares...O iau în brațe nemai spunând nimic.

-Înțeleg scumpo, înțeleg. Gemma este prietena de când am cunoscut-o. Nu este nevoie să îi spun mai mult de un cuvânt  că deja înțelege ceea ce se întâmpla cu mine. Știe  că poate acea discuție îmi va face rău și îmi oferă înțelegere. Îmi  mângâie parul și spatele și   mă ține în brațe pe cât de mult posibil ne permiteau burticile. Destiny, încearcă să dormi. Promit că totul va fi mai bine când te vei trezi.

Amândouă știam că nu va fi, însă am ascultat-o. Mi-am pus capul pe pernă, încercând să adorm. Făceam asta doar fiindcă știam ca nici ea nu va adormi dacă eu sunt trează.

Jur Ares Hunt că mi-o vei plăti cu vârf și îndesat. Ăsta a fost ultimul gand malefic înainte de a adormi.

****

Îmi întind mâinile și picioarele, toate oasele trosnind. Mă uit în stânga mea însă Gemma nu mai era în pat. După poziția soarelui și a...Eh, pe cine mint eu? După mirosul care vine din bucătărie este clar că este deja prânzul. Îmi  iau pe mine o pereche de colanți și un tricou lărguț și  cobor și eu în bucătărie. Ares era acolo, găsind câte ceva.

-Neața. Gemma unde este?

-Bună  și ție. Gemma a plecat mai devreme, a mâncat jumătate de frigider și a plecat. Zicea că o să vină mai târziu cu Robert. Îți  este foame?

-Nu,mint eu iar el mă privește cu sprânceana arcuită. Oftează puternic și  îmi pune în față un castron cu supă de pui.

-Mănâncă! Fac în tocmai ceea ce mi-a zis, devorând conținutul  în câteva minute. La naiba, chiar îmi este foame. Am facut copănele cu sos alb. Vrei?

-Mai și întrebi? Când vreodată să zic nu? Deși sunt enorm de supărată pe el, nu pot fi supărată pe mâncare. Cel puțin pentru puiul meu.

-Iubito, îmi pari distrasă. S-a întâmplat ceva aseară de care trebuie să îmi spui?

-Am avut un coșmar, mărturisesc eu rămânând cu privirea fixată într-un punct. Eram într-o încăpere mare, mă ascundeam. Îi auzeam vocea monstrului ăluia. Îmi zicea că acum că sunt însărcinată îi va face și mai mare plăcere să mă ucidă. A vrut să mă ia în brațe însă m-am ridicat repede. Unde este sucul ăla natural?

-În frigider, răspunde el cu jumătate de gură.

Ares POV:

Gemma, Robert și Destiny jucau cărți,  părea o seară normală. Doar Destiny îmi arunca ocazional câte o privire ucigătoare. Ce naibii s-a întâmplat cu adevărat  aseară aici?

-Am câștigat. Țipă Destiny aplaudând puternic.

-De zece jocuri tot câștigi. Ridică-ți fundul! Destiny se ridică, cei doi bănuiesc ca împielițata trișează.

-Vezi?! Ești cel mai nesimțit frate crezând ca eu aș putea...Însă în acel moment cărțile au început să îi cadă de sub haină.

-Nesimțit zici, ha? Da?

-Sunt însărcinată. Nu poți să te atingi de mine.

-Da? Nicăieri nu scrie că nu pot să îți tai părul cu foarfeca.

-Robert, stai departe. Mușc. Robert nu glumesc. Destiny aproape că o rupe la fugă, asta făcându-ne pe toți să râdem.

Dintr-o dată prin tot corpul îmi trece un fel de junghi. Au dat nemernicii ăia, nu s-au încurcat. Îmi duc mâna la buză, parcă simțind gustul acela metalic în gură. Însă era doar o impresie. Văzându-mi telefonul aruncat în canapea îmi aduc aminte că trebuia să îl sun pe Marcus.

-Mă scuzați puțin. Mă scuz față de cei trei și intru în altă camera, închizând ușa, apoi apelându-l pe Marcus.

"-Ares?Vocea lui denotă oboseală, semn că l-am trezit din somn.

-Nu, Thor. Da eu sunt.

-Ce s-a mai întâmplat?

-Ști? Destiny vrea să  vi diseară  la cină iar eu vreau ca tu să refuzi și să zici că o să stai peste program cu niște cazuri mai vechi.

-Ha? De ce aș spune asta odată ce ea știe că sunt în concediu?

-Știe?Întreb speriat.

-Da. Aseară  m-a sunat vrând să vorbească cu tine, însă i-am explicat că o fi vreo greșeală, fiindcă  eu sunt în concediu."

Fuck! Destiny știe că am mințit-o.