Capitolul 12

11.4K 774 29
                                    

Ce naibi înseamnă amintirea aia? Era oare adevărat sau doar mi-am închipuit? Dacă aș fi fost însărcinată, Ares ar fi știut și mi-ar fi zis. Dar dacă... Dacă avea dreptate și chiar l-am înșelat? Dacă era copilul altui bărbat?

-Iubito, la ce te gândești? Nu prea ești tu.

-Ce? De ce spui asta? Bun,am reacționat un pic cam greșit.

-Fiindcă nu te-ai atins de mâncare. Și fiindcă te joci cu furculița în farfurie de când ne-am așezat la masă. Avea dreptate, piureul meu era împrăștiat în toate părțile, friptura găurită.

-Umm, ști, Gemma a făcut un test de sarcină azi. Se pare că este însărcinată.

-Ha? Gemma? Cine ar fi crezut? Dar nu cred că doar asta te roade.

-Ei bine nu, mai este ceva. Umm, ști... noi doi... am vorbit vreodată despre copii?

-Adică daca ne-am dorit un copil? Dau ușor din cap jucându-mă din nou cu furculița, cu o mână susținându-mi falca. Ne-am dorit foarte mult un copil, dar nu atunci. Vroiai să termini facultate.

-Deci niciodată nu am fost însărcinată?

-Nu, dar ce îți  veni să întrebi asta? Sigur ești bine?

-Da iubitule, sunt bine. Doar că văzând-o pe Gemma, m-am gândit la noi doi.

-Dacă tu zici scumpo. Mă sărută pe frunte vrând să își ia farfuria însă l-am oprit.

-Strâng eu. Tu du-te fă un duș, știu că ești obosit. Zâmbește, își  ia telefonul și urcă la etaj. Mă ridic și eu de la masă, luând frafuriile și așezându-le în chiuvetă. Nu îmi stă gândul la nimic altceva decât la imaginea mea cu testul în mână. Las farfuriile așa, cu ideea că le voi spăla mâine și urc și eu la etaj. Intru în dormitor, însă Ares era deja în baie, ușa fiind ușor deschisă. Îmi arunc rochia de pe mine undeva prin încăpere, iar de restul lucrurilor scap din mers. Ajungând în fața cabinei fără nicio haină, deschid ușile iar Ares se întoarce uimit însă la scurt timp uimirea i se transformă într-un rânjet.

-Ups, erai aici? Ridic din umeri iar acesta mă trage sub jetul de apă, sărutându-mă flămând. Știind că nu își va da seama, las câteva lacrimi să îmi cadă. Lacrimi cauzate de frica faptului că l-aș fi putut înșela.

***

Mă tot învârt în pat, însă Ares nu se trezește, spre norocul meu. Parcă și somnul fuge de mine. Dacă am fost însărcinată, ce s-a întâmplat cu copilul? L-am născut? Sau... Brațele lui Ares se înfășoară în jurul mijlocului meu, lipindu-mă de pieptul său. Îmi duc mâna la gură plângând și suspinând, însă nici măcar eu nu știam de ce plâng. Simțeam doar nevoia de a mă descărcă.

-Destiny, i-ai spus de sarcină?

-Doamne, nu. Vrei să înebunească? Asta mai lipsea, să i-o trântesc dintr-o dată.

-Surioară, trebuie să îi spui.

-Robert, este clar că nu înțelegi. Dacă îi spun acum ii va da peste cap toata misiunea. Își va face probleme pentru mine și copil. Îi va fi teamă să nu cumva să pățim ceva din cauza misiunilor sale.

-Este copilul lui până la urmă.

-Da este. Si ii voi spune imediat ce misiunea lui va lua sfarsit. Promit.

DestinyUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum