Destiny

Capitolul 4

-Doamne! Niciodată nu voi înțelege cum îți ies atât de bune. Sunt deja la a 5 a felie de plăcintă cu fructe de pădure și nu mă pot sătura .

-Iar eu nu mă voi sătura niciodată de ele.

-Mă bucur că vă plac. Să știți că mai sunt. Mama întotdeauna vrea să ne îndoape precum un porc în ajun.

-Umm, mamă?

-Da iubito?

-Crezi că mi-ai putea pune la pachet niște plăcintă?

-Sigur Destiny, de care?Își pregătește tăvile cu plăcintă, așteptând răspunsul.

-Umm, plăcintă cu vișine și bezea? Atât mama cât și Robert măresc ochii, privindu-mă șocați. Ca și cum aș fi spus cine știe ce.

-Destiny... Umm... Ști... De ce vrei tocmai asta? Mama întreabă înghițind în sec.

-O prietena de a mea m-a rugat să îi aduc și ei. Astea sunt singurele care îmi fac cu ochiul.

-Sigur iubito. Poftim. Du-le cât sunt calde. Mă ridic și îmi sărut mama pe obraz apoi plec spre închisoare. Numai Dumnezeu știe de ce mama naibii fac asta. De azi dimineață mă gândesc la visul ăla pe care l-am avut. Îmi părea mai mult a amintire, însă eu nu îmi amintesc să se fi întâmplat vreodată.

****

-Doamnă Forbes, ați uitat ceva?

-Umm, nu... Vroiam doar să mai vorbesc ceva cu unul dintre deținuți, Ares.

-Desigur. Îl aduc in cabinet?

-Da, mulțumesc.

Descui ușa cabinetului, intrând înăuntru. Aprind luminile, care pentru ochii mei erau prea puternice. Auzi tu! Am venit la ora 7 seara la locul meu de muncă pentru a aduce plăcintă unui deținut.

-Doamnă Forbes, nu vă mai săturați să mă vedeți.

-Mulțumesc încă o dată. Gardianul dă din cap și apoi iese, lăsându-mă cu Ares.

-Cu ce ocazie înafara programului pe aici? Același lucru care-l face mereu, își așează picioarele pe masă. Pufnesc și îi arunc punga, acesta o prinde apoi se uită înăuntru.

-Sper că ști că asta înseamnă că vei vorbi cu mine.

-Desigur, ia o îmbucătură zdravănă din plăcintă. Ști, nimeni nu a făcut asta vreodată pentru mine.

-Chiar eram să cred. Însă tăcerea lui mă face să realizez că de data asta spune adevărul. Uite, este destul de târziu că să mai fiu aici. Așa că voi pleca. Și sper că mâine vom putea vorbii.

-Aham, sigur.

Mda, cu plăcere.

-Um, apropo, mersi. Mă întorc cu fața spre el și zâmbesc ușor apoi plec.

Am nevoie urgentă de un duș și un somn bun. Îmi simt ochii umflați și închizându-se ușor-ușor. Că tot venii vorba de dormitor, cu primul salariu trebuie să remobilez dormitorul.

Casc frântă de oboseală, aruncându-mi prosopul cu care mi-am șters părul pe fotoliu. Aproape că mă târăsc până în pat, în cel mai scurt timp lăsându-ma pradă oboselii.