M-am trezit dis-de-dimineață,mi-am făcut rutina zilnică iar când m-am uitat în oglindă mi-am amintit cine sunt şi care e povestea mea.
Sunt Ingrid,prietenii îmi spun Shadow,am 17 ani,sunt brunetă cu ochii verzi iar părul este lung până la fund şi viața mea este un calvar de când mă ştiu.
Când eram mică părinții mei naturali mă urau de moarte şi m-ar fi măcelărit cu prima ocazie iar pe sora mea mai mică o iubeau nespus de mult.Asta mă făcea geloasă şi dacă nu ar fi existat prietenii mei din vremurile alea aş fi fost moartă de mult.Îmi aduc aminte că erau mai mari ca mine şi că erau doar câteva fete în grup,restul erau toți băieți şi mă iubeau nespus de mult iar eu la fel.În fiecare zi stăteam în curte cu ei şi ne jucam tot felul de jocuri care mai de care mai distractive.
Totul era bine şi frumos până într-o seară când am coborât să îmi iau ceva de mâncare iar în sufragerie am văzut doi tipi lângă cadavrele părintilor mei.Unul era brunet cu părul lung până la umeri,ciufulit,îmbrăcat într-o bluză maro cu pete de sânge,nişte pantaloni negrii,cu teneşi tot negrii şi cu o mască albastră pătată cu sânge proaspăt iar celălalt avea un hanorac alb pătat de sânge,niste blugi și niste tenesi negri.Avea pielea albă ca laptele,parul lung si negru,iar ochii erau de un albastru decolorat.Când am coborât şi m-au văzut s-au uitat la mine după care au fugit.
Am sunat la poliție,am spus tot ce am văzut iar când speram să înceapă să îi caute pe tipii ăia m-au trimis în pat spunându-mi că halucinez şi acei tipi nu există.Nimeni nu m-a crezut când le-am povestit,credeau că inventez că să mă dau în spectacol.Pe vremea aceea aveam opt ani şi nimeni nu mă credea când spuneam ceva nici dacă le dovedeam,nu mă credea nimeni în afară de grupul meu de prieteni,care,după moartea părințiilor mei parcă au intrat în pământ.
Şi aşa am rămas singură,necrezută de nimeni,depresivă şi într-una din camerele mizerabile ale orfelinatului până într-o zi când am fost adoptată de nişte oameni care mă urau mai mult decât părinții mei,m-au adoptat doar pentru bani.
Au primit o sumă enormă de bani pentru că m-au adoptat.Jegoşii naibii.Sper să moară în chinuri cumplite,le doresc cele mai sadice şi cumplite morți.Când am crezut şi eu că am să am o viață frumoasă şi liniştită au început certurile şi bătăile.Mă băteau pentru cea mai mică greşeală.
Apoi când am început să cresc şi să le mânc nervii m-au dus înapoi la orfelinat unde aveam parte de acelaşi regim cum am avut după ce am fost adoptată,dar era ceva mai binişor.Iar când am împlinit 17 ani am reuşit să fug de acolo şi să mă întorc acasă.Mi-a fost dor de casă dar când stau aşa şi îmi aduc aminte de toate lucrurile petrecute în viața mea simt cum dau să mor.
Mi-am terminat micul dejun şi am plecat la mine în cameră.Când am intrat am simțit dorul cuiva,nici eu nu ştiu cine e acea persoană dar îi tot simțeam lipsa în ultimele zile.Cine era acea persoană şi de ce îmi lipsea aşa de mult?
