BISERICA DE DEMONI

În acel moment am început să țip să mă lase în pace.
-Degeaba strigi tu Jackk. Cine să te audă? Ești în Iad. Ești în casa mea. A zis Jason cu o voce de parcă mi-ar face în ciudă. Ucideți-l odată că mi-e scârbă de el. A spus către demonii care mă țineau de mâini și de picioare.
-Stați. Am țipat eu cu o putere de neimaginat.
-Ce mai vrei? Au spus demonii în cor.
-Fac orice. Numai să mă lăsați în viață.
-Nimic. A zis Jason hotărât, și din ce în ce mai nervos.
-Vă rog.
-În niciun caz.
-Vă implor. (Începusem să plâng în hohote)
-Nici nu mă gândesc.
-Dar... Jason... A îndrăznit demonul ce mă ținea de mâna dreaptă.
-Vrei să ai aceeași soartă cu a lui?
-Nu. Dar a spus că face orice. A spus demonul cu o voce ce mi s-a părut suspicioasă.
-Am spus nu, nu ră... Defapt... Faci chiar orice? A spus Jason adresându-mi-se.
-Orice. Chiar orice. Am spus eu cu o voce disperată.
-Ești sigur că vrei să te las în viață?
-Da. Normal.
-Bine atunci. De azi înainte vei face numai și numai ce vreau și ce zic eu. Ai înțeles? A spus Jason cu un glas agresiv.
-Da. Am înțeles. Am spus eu tremurând ca gelatina.
-Vino încoace! Mi-a poruncit noul meu "șef".
Apoi m-a dus pe un câmp la poalele unui deal. Am urcat dealul și în vârful acelui deal era... O biserică? Da, era o biserică. Era Biserica de Demoni. Era aproxativ în mijlocul Iadului. Părea să fie albă, dar demonii pictați pe ea fiind negri, ți se părea că biserica e gri. Curios fapt că biserica nu avea nici acoperiș, nici geamuri,nimic. Exceptând patru pereți, o ușă și, curios, o singură bucată de lemn, care despărțea biserica în două.
-Asta e Biserica de Demoni. Tu o să-i faci acoperișul. Singur. Ai înțeles? A spus Jason cu un glas de copil criminal.
-Da. Dar totuși, o biserică în Iad? Biserică... Demon... Nu cred că se potrivesc.
-Ți-am cerut părerea?
-Nu...
-Atunci treci și fă acoperișul!
Din acel moment pentru Jackk a început chinul: de la 8 până la 14 ore, apoi de la 14 până la 6 acoperișul Bisericii de demoni. Dar nu avea de ales așa că...

*După două luni*

"Iarăși?"
-Doamna profesoară, pot să mă duc până la baie?
-Du-te!
-în toaletă-
-Da Jason. Ce s-a mai întâmplat acum?
-Ai terminat acoperișul cumva?
-Nu.
-Atunci... Vino și termină-l.
-Sunt la școală.
-Iar?
-Normaaal...
-Nu ai terminat-o?
-Mai am 7 luni.
-Dar azi?
-Termin orele la 2.
-O să o încurci cu mine!
-Vin și eu când pot.
-Lua-te-ar dracu'!
-Mi-e deajuns că m-ai luat tu.
Și Jason închise telefonul.
În pauză îmi vedeam liniștit de treabă, când unul dintre "ciudați" a aruncat o sticluță foarte mică spre mine. Eu m-am ferit de acea sticluță, ea spărgându-se în spatele meu din senin și auzindu-se un strigăt de parcă cineva s-a fript. Furios nu am băgat de seamă ce s-a întâmplat și m-am dus la Andrew, cel care aruncase sticluța.
-Tu nu ai ce face?
-.........
-Vrei să mă omori?
-.........
-Dacă îți arde de așa ceva, te omor eu pe tine!
-Mai bine mi-ai mulțumi.
-De ce pana mea să-ți mulțumesc?
-Pentru că...
-Hai Andrew. N-are rost. A spus Melanie, adresându-i o privire insistentă.
După câteva secunde în care și-au adresat priviri insistente, Andrew a cedat, plecând puțin suparat.
După ce am terminat orele m-am dus la "locul meu de muncă". Mă întâmpină Jason cu o falcă în cer și cu una în pământ:
-Ce...........................?