Capitolul 40 - Vis real. >> Ioana POV

Beginne am Anfang
                                    

-Îți promit că nu vei regreta, iubita. Îmi spune cu o siguranță în glas pe care nu am mai auzit-o până acum.

Zâmbesc și mă simt ciudat de parcă ceva nu ar fi în regulă. Îndepărtez rapid orice sentiment care mi-ar putea distruge șansa la fericire și mă urc cu el în mașină. Dă volumul muzicii la maxim și fredonează ceva neinteligibil. Îmi ofer plăcerea nevinovată de a-i analiza trăsăturile feței și mă simt exact ca în momentul în care-l cunoscusem și am știut că inima mea l-a căutat pe el dintotdeauna. Acceptasem să-i fiu soție și nici măcar acum nu reușesc să conștientizez ceea ce am făcut. Își întoarce capul spre mine și mă privește profund câteva secunde. Îmi zâmbește cu gura până la urechi și revine cu privirea spre drum care mi-e mult prea cunoscut și trebuie să-mi recunosc că-mi fusese dor până și de apartamentul său.

Pare să nu acorde atenție la faptul că eu în afară de zâmbete ciudate nu mai schițez nimic, mă ia în brațe și trece pragul casei sale.

-Iubita, de azi înainte, casa mea e și a ta. Spune mai mult șoptit de parcă ar fi un secret de stat și mă sărută apăsat pe obraz.

Mă poartă așa până în dormitorul său și mă întinde pe patul mare de două persoane făcut impecabil. Zâmbește plin de speranță și își instalează corpul deasupra mea. Îmi capturează cu asalt buzele și întâmpin cu nerăbdare limba lui cu a mea. Îmi fusese dor de el, de noi și de tot ce s-a întâmplat între noi atunci când ne era bine. Îmi ordon să nu mai gândesc și ne rostogolim până ajung deasupra lui. Îl trag de cravată și pot vedea foarte limpede dorința în ochii lui albaștrii. Îl sărut pe gât în timp ce-l eliberez de orice urmă de material ce mi-ar sta în cale și pot simți foarte clar cât de mult mă dorește. Nu așteptăm nici unul dintre noi invitații speciale și scăpăm de toate hainele care ne stau în cale.

-Vreau să te simți specială în noaptea asta. Îmi șoptește peste maxilar în timp ce coboară cu sărutări spre sânii mei întăriți.

-Fă-mă să mă simt mereu așa. Îl rog cu speranță că nu va uita asta după ce vom termina.

Se poziționează perfect între picioarele mele și intră brusc în intimitatea mea. Icnesc la intrarea puțin cam forțată, provocându-i și mai multă plăcere. Se mișcă repede și cu nerăbdare, dar îmi relaxez mușchii și îl primesc cu ardoare. Era, este și va fi universul meu. Știam asta și în momentul de față.

-Așa, iubito! Geme și pot simți lichidul fierbinte inundându-mă.

Îl sărut pe frunte scurt pentru că se retrage din mine repede și fuge spre baie. Pot auzi sunetul apei cum curge din duș, trag de o pernă și îmi sprijin capul de aceasta. Mă uit spre lustra impetuasă de pe tavan și îmi aduc aminte de micuțul obiect care-mi intrase în posese cu doar o oră în urmă. Ridic mâna deasupra ochilor și analizez inelul scump. E frumos și lacrimile îmi inundă ochii când mă gândesc de cât timp îl așteptam așezat atât de perfect pe mâna mea. Îmi frec repede ochii cu dosul palmei pentru că nu are nici un rost să mai plâng când totul este atât de perfect.

-Iubita, nu vrei să mi te alături? Îl aud strigând din duș și sar din pat, rânjind până la urechi.

Deschid ușa cabinei de duș și-mi lipesc corpul de al lui. Jetul de apă caldă ne spală de urmele trecutului tumultos și vreau să cred că de azi înainte totul va fi schimbat și ne vom permite, în sfârșit, să fim fericiți.

-Mi-a fost dor de tine. Șoptesc timid și mă aleg cu un pupic pe nas.

-Și mie, iubita. Mă bucur foarte mult că ai acceptat cererea mea în căsătorie. Spune pe un ton mieros.

Îmi lipesc buzele de ale lui și nu vreau ca sărutul acesta să se termine vreodată.

-Mergem acum să-ți luăm bagajele? Mă întreabă imediat ce ieșim din duș.

Vicii PrimareWo Geschichten leben. Entdecke jetzt