Sfidare [Vol. 1]

Epilog

***Dante***

Totul a fost atât de frumos, încât nici nu mi-am dat seama... nu am ştiut să mă bucur şi să preţuiesc ceea ce aveam, iar acum regretam. Apoi totul s-a petrecut într-o agonie paralizantă. Fiecare terminaţie nervoasă îmi luase foc, iar fierbânţeala şi agonia se scurgeau prin fiecare por.

- Bun venit acasă, frăţioare! am putut auzi glasul lui Reynard înconjurându-mă.

În jurul meu era întuneric. Un întuneric profund şi sufocant, unde nici măcar zgomotul paşilor sau al respiraţiei mele nu îl puteam auzi. Nu mai auzeam nimic decât ecoul spuselor lui Reynard. De ce nu mai auzeam nimic? De ce nu-mi puteam auzi inima? Îmi strângeam pumnii, însă nu-i simţeam. Nu-mi simţeam nici măcar propriul corp.

- De ce nu mai pot simţi nimic? De ce nu mai pot vedea nimic? am spus.

Vocea mea a sunat răguşită şi tărăgănată, însă nici un răspuns. Doar întuneric şi linişte sufocantă. Deodată un miros mi-a trezit ca prin minune simţul olfactiv. Mirosul ăsta declanşa panică, însă nu era acea panică pe care o simţi când rămâi fără aer în plămâni, ci când îţi dai seama că însăşi atmosfera a rămas fără aer.

Simţeam cum cobor tot mai mult în acest adânc nesfârşit, ca într-o prăpastie a morţii, în timp ce simţeam cum o zăpuşeala copleşitoare îmi acaparase întreg corpul. Flăcări! Deodată se făcuse lumină şi un zid imens de foc aproape că mă orbise.

- Văd că începi să te acomodezi cu împrejurimile, spuse Reynard deodată apărând în spatele meu.

Flăcările aproape că mă ardeau, iar căldura provocată de ele îmi inundau nările şi ştiam că aveam să mă sufoc uşor-uşor. Reynard se poziţionă lângă mine şi privi flăcările Iadului cum creşteau atât în intensitate cât şi în înălţime.

- Imediat ce treci prin flăcările astea, vei fi un Înger Întunecat! spuse el.

Fiecare nerv din corp îmi spunea că dacă voi trece prin aceste flăcări, aveau să-mi ardă peilea, oasele şi sufletul până nu mai rămânea nimic din mine...

- Eşti pregătit? mă întrebă el.

-Cu o singură condiţie. Vreau să-i ştergi amintirile Izabellei în legătură cu mine şi cu lupta. Să ştergi prezenţa mea din mintea ei, să pară că nici nu am existat vreodată.

Acesta zâmbi parşiv, după care spuse:

- Foarte bine, frăţioare. Aşa voi face.

Imediat ce a spus asta, mi-a făcut semn spre zidul imens de flăcări. Am înghiţit în sec, bucurându-mă de ultimele clipe de realitate, de ultimele amintiri, de ultimele clipe de viaţă. Am păşit uşor, spre zidul de foc şi am închis ochii, înaintând şi simţind cum sunt ars de viu, iar durerea îmi ţipa prin fiecare celulă din corp.

Iar apoi totul s-a terminat şi am uitat cine eram mai exact.

Uitare...

Dragii mei cititori!

Eu si Missimperfect12 am realizat aceasta carte din simpla dorinta de a acrea ceva diferit si totusi ceva frumos. Speram ca v-a placut acest volum, caci volumul 2 , care se va numi "Uitare", este pe drum si o sa-l las ca link intr-un comentariu curand. 

Va multumim pentru tot!