Capitolul 5: Urmărirea

18.8K 971 13
                                    

***Izabell***

 

 Am terminat mărul fără a mă mai întoarce să privesc spre masa gemenilor. Ronţaiam cu nervi ultima bucată de măr. Nu mai suportam să fiu privită cu aşa mare atenţie, nu în situaţia în care mă aflam. Eram mult prea vulnerabilă, îmi era greu să mă calmez şi totodată să pot exprima ce simt.

 - Eu am plecat, am zis uitându-mă la cei din clan.

 M-am ridicat luându-mi geanta şi sticla cu apă şi am ieşit din cantină. Am grăbit pasul până la ieşirea din liceu. Aveam nevoie de aer curat, de foarte mult aer curat. Încă de la ieşire adierea uşoară a vântului îmi făcea părul să danseze uşor, iar parfumul ce îl simţeam în aer mă acapara. Nările îmi erau invadate cu acest parfum puternic, dar îmi era greu să îmi dau seama unde îl mai simţisem. Razele soarelui îmi mângâiau faţa palidă, dându-mi un sentiment plăcut care mă mai liniştea cât de cât. Am închis ochii şi am ridicat chipul pentru a mai savura pqntru câteva clipe această senzaţie plăcută.

 Mi-am ridicat geanta ce stătea să cadă, din cauza greutăţii. Trebuia sa las cărţile la bibliotecă după mă aştepta un duş şi o după amiză liniştită în care aveam să ascult muzică şi să pictez. Am pornit spre biblioteca din centrul oraşului, dar de această dată am preferat să o iau încet pe jos. Deşi soarele încă strălucea cu putere pe boltă aveam o senzaţi stranie. Mă simţeam privită, urmărită. Am mărit puţin pasul şi în jumătate de oră eram în faţa bibliotecii. Am intrat grabită şi am lăsat cele 8 cărţi pe care le luasem cu o săptămână în urmă. Acum... următoarea destinaţie era acasă. Nu am mai stat pe gânduri şi am pornit spre casă.

 Eram agasată şi stresată de această senzaţie de urmărire. Simţeam că voi ceda curând. Era deja mult prea mult pentru o zi. Ajunsă la câteva străzi distanţă de casă am încetinit şi am început să trag aer adânc în piept. Aveam proasta senzaţie că mă sufoc. Fără să vreau am lăsat o lacrimă să îmi spele obrazul. Oboseala şi stresul îşi spuneau cuvântul. M-am oprit o fracţiune de secundă şi cu dosul palmei am şters lacrima.

 Am continuat să merg şi odată ajunsă în casă am răsuflat uşurată. Am verificat bine să mă asigur că Marcus nu e acasă şi am urcat la etaj. Sinceră să fiu chiar nu aveam chef să fiu luată din nou la întrebări. Am intrat ca un uragan în camera mea aruncând geanat pe scaunul de la birou. Am căutat rapid o lenjerie curată şi am intrat în baie.

 Mă opresc pentru o secundă în faţa oglinzii pentru a mă studia atent. Pe chip mi se putea citi cu uşurinţă oboseala, iar corpul meu tremura uşor. Mi-am sprijinit mâinile pe marginea chiuvetei şi am plecat capul.

 - Ce ţi se tot întâmplă, Izabell? Pentru numele lui Dumnezeu revin-o la realitate, mi-am zis.

 Am lăsat hainele una câte una să cadă pe gresia rece şi am intrat în duş. Am dat drumul apei reci, iar în clipa când aceasta mi-a atins pielea am simţit cum tot corpul mi se relaxează. M-am sprijinit cu spatele de perete şi m-am lăsat în jos aşezându-mă în fund şi acoperindu-mi faţa cu mâinile.

***Dante***

 

 Ar fi mult prea uşor să spun că mă simt invizibil. Mă simțeam dureros de plăcut de vizibil și de privit. În timp ce ieşeam din cantină am putut simți cum ochii tuturor îmi urmăresc fiecare pas, fiind aproape gata să sară la bătaie dacă aș fi încercat ceva periculos…

Sfidare [Vol. 1]जहाँ कहानियाँ रहती हैं। अभी खोजें