Capitolul 20: Linişte

13.4K 595 62
                                    

***Marcus***

 

 Atâta timp cât lupţi pentru o cauză nobilă, nu contează dacă lupţi murdar. Tocmai de aceea am ales să plec. Măcar pentru o perioadă, până ce voi lăsa impresia că i-am lăsat în pace.


 Nu voi renunţa la Izabell nici în ruptul capului. Măcar trebuia să-mi ţin promisiunea făcută părinţilor ei... însă e atât de greu acum... mai ales că ea este o încăpăţanată şi ţine atât de strâns de îngerul ăla bun de nimic! Dracu' să-l ia!


 - În zece minute vom fi la graniţa cu Canada, îmi spuse Augustin apropiindu-se cu viteză de mine.


 Am privit înapoi, asigurându-mă că erau toţi prezenţi. Îmi luasem întreg clanul, imediat după confruntarea cu Izabell şi cu zburătorul... dacă zburătorul ăla nu îşi ia tălpăşiţa de pe teritoriul nostru, atunci îl voi face eu însumi să plece.


 Ajunşi la graniţa cu Canada, am ocolit teritoriul vârcolacilor din tribul Quilet şi ne-am îndreptat spre nord, spre reşedinţa Clanului Torent. Cu cât înaintam mai mult, cu atât mă simţeam din ce în ce mai ameţit. Era ca şi cum mintea nu-mi mai era lipede şi mereu mă simţeam urmărit...


 - Ce te aduce pe meleagurile astea, vere? spuse deodată Laurent făcându-ne pe toţi să ne oprim.


 - E mai complicat... am nevoie de ajutorul vostru.


 Trebuia să mă ajute! Îmi era dator... totuşi clanul lui nu era de ajuns... trebuia să strâng  mai mulţi aliaţi. Laurent zâmbi, după care ne făcu semn să-l urmăm printre molizii înalţi, afundându-ne din ce în ce mai mult în întuneric.


***Dante***

 

 Imediat ce zorii dimineţii s-au ivit, un ciripit scurt mi-a înterupt somnul, făcându-mă să-mi deschid ochii instantaneu. Era dimineaţă.


 M-am ridicat din pat, cu privirea aţintită pe corpul frumos încă adormit. Izabell dormea pe burtă, cu spatele gol la vedere. Am zâmbit la amintirea serii trecute... rana începuse să i se închidă, iar pe marginea ei, avea câteva simboluri... probabil o să mă pocnească rău de tot când va afla că mai nou i-am tatuat spatele cu simboluri în latină. Dar vor dispărea... cu timpul.


 Am ieşit din cameră şi m-am îndreptat spre baie, unde mi-am făcut un duş rapid. Apa caldă îmi dezmorţea corpul şi îmi lipezea gândurile. Încă nu puteam crede ce tocmai se întamplase în ultimele zile. Mai întâi mi-am dat seama că o iubesc pe Izabell... apoi a apărut Arisha, iar de aici totul a devenit înceţoşat. Şi mă simţeam ca marioneta ei... apoi balul şi accidentul... însă toate luaseră sfârşit. Iz era bine şi asta era tot ce conta.


 - În sfârşit, mă simt liniştit! am murmurat printre picăturile de apă.


 După ce am ieşit de la duş, mi-am înfăşurat un prosop în jurul taliei şi m-am îndreptat spre bucătărie. În casă nu se simţea nici o prezentă străină. Idiotul ăla de Marcus nu s-a mai arătat prin zonă. Am scos din dulap câteva recipiente şi ingrediente şi m-am apucat de gătit, când...

Sfidare [Vol. 1]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum