Căsătorie aranjată cu un mafiot - STUCK WITH THE MAFIA⛓️🩸 +18🔞

Capitolul 13

CAPITOLUL TREISPREZECE

Fabiano și-a lipit fața de coastele mele, pasând destul de tare, și i-am mângâiat părul, simțindu-l cum tremură. Tata mă privea cu o încruntare dezaprobatoare. Credea ca Fabiano era prea mare pentru a arăta astfel de emoții, de parcă un băiat nu putea fi trist.

     În curând trebuiau să plece la aeroport. Tata trebuia să se întoarcă la Chicago pentru a conduce afacerile ca de obicei. Ar fi vrut să poată rămâne mai mult timp, dar Luca și cu mine urma să plecăm și noi la New York, tot astăzi. Fabiano a pufnit, apoi s-a tras înapoi, uitându-se la mine. Lacrimile mi-au apăsat pe ochi, dar le-am reținut. Dacă începeam să plâng acum, lucrurile nu făceau decât să devină mai dificile pentru toată lumea, mai ales pentru Gianna și Lily. Amândouă stăteau la câțiva pași de spatele lui Fabiano, așteptând să le vină rândul să-și ia rămas bun. Tata stătea deja lângă Mercedesul negru închiriat, nerăbdător să plece.

     —Ne vom revedea curând, i-am promis, dar nu eram sigură când avea să vină acel curând.

De Crăciun? Mai erau încă patru luni până atunci. Gândul s-a așezat ca o piatră grea în stomacului meu.

     —Când?

Fabiano și-a tras buza de jos în afară.

     —În curând.

     —Nu avem tot timpul din lume. Avionul va pleca fără noi, a spus tata abrupt. Vino aici, Fabiano!

     Cu o ultimă privire tânguitoare către mine, Fabiano s-a târât până la tata, care a început imediat să-l certe. Inima îmi era tată de grea, încât nu știam cum putea să rămână în piept fără să-mi strivească coastele. Luca a oprit mașina sa, Aston Martin Vanquish în nuanța gri metalizat, în spatele Mercedesului și a coborât, dar atenția mea s-a îndreptat spre Lily, care s-a aruncat în brațele mele, iar după o clipă, Gianna s-a alăturat îmbrățișării. Surorile mele, cele mai bune prietene ale mele, confidentele mele, lumea mea.

     Nu mi-am mai putut reține lacrimile. Nu voiam să le mai las să plece niciodată. Am vrut să le iau cu mine la New York. Ar fi putut locui în apartamentul nostru, sau chiar să-și ia propriul apartament. Cel puțin atunci aș fi avut pe cineva pe care să iubesc și care mă iubea la rândul său.

     —O să-mi lipsești atât de mult, a șoptit Lily între suspine și sughițate.

     Gianna nu a spus nimic. Doar și-a apăsat fața de colțul gâtului meu și a plâns. Gianna, care aproape niciodată nu plângea. Gianna mea puternică și impulsivă. Nu știam sigur cat timp ne-am ținut una de cealaltă și nu-mi păsa cine vedea această demonstrație deschisă de slăbiciune. Să vadă cu toții ce înseamnă dragostea adevărată. Cei mai mulți dintre ei nu o vor experimenta niciodată.

     —Trebuie să plecăm, a strigat tata.

Pietrișul a zdrăngănit.

     Mi-am ridicat fața. Mama s-a apropiat de noi, mi-a atins scurt obrazul, apoi a luat-o pe Lily de braț și a dus-o departe de mine. Încă o bucată din mine a dispărut. Gianna nu și-a slăbit strânsoarea de fier pe mine.

     —Gianna!"

     Vocea tatălui nostru era ca un bici. Ea a ridicat capul, cu ochii roșii, pistruii ei ieșind și mai mult în evidență. Ne-am încrucișat privirile și, pentru o clipă, niciuna dintre noi nu a spus nimic.

     —Sună-mă în fiecare zi. În fiecare zi, a spus Gianna cu înverșunare. Jură-mi!

     —Jur, m-am înecat.

     —Gianna, pentru numele lui Dumnezeu! Trebuie să vin să te iau?

     S-au depărtat încet de mine, apoi s-a învârtit și a fugit practic în mașină. Am mers câțiva pași după ei, în timp ce mașina lor cobora pe aleea lungă. Niciuna dintre surorile mele nu s-a întors. Când în cele din urmă au luat o curbă și au dispărut, m-am simțit ciudat de ușurată. Am plâns pentru mine însămi o vreme și nimeni nu m-a întrerupt. Totuși, știam că nu eram singură. Cel puțin, nu în sensul fizic al cuvântului.

     Când m-am întors în sfârșit, Luca și Matteo stăteau pe treptele din spatele meu. Luca se uita la mine cu o privire pe care nu aveam energia să o descifrez. Probabil că mă credea patetică și slabă. Era a doua oară când plângeam în fața lui. Dar astăzi mă durea mai tare. A coborât treptele în timp ce Matteo a rămas în urmă.

     —Chicago nu e sfârșitul lumii, a spus Luca cu calm.

Nu putea să înțeleagă.

     —Ar putea foarte bine să fie. Nu m-am despărțit niciodată de surorile și fratele meu. Erau întreaga mea lume.

Luca nu a spus nimic. A făcut un gest spre mașina lui.

     —Ar trebui să plecăm. Am o întâlnire diseară.

Am dat din cap. Nimic nu mă reținea aici. Toți cei la care țineam erau plecați.

     —Voi fi în spatele tău, a spus Matteo, apoi s-a îndreptat spre o motocicletă.

     M-am scufundat în scaunele din piele de culoare taupe ale Aston Martinului. Luca a închis portiera, a ocolit capota și s-a așezat în spatele volanului.

     —Fără garda de corp? am întrebat fără vlagă.

     —Nu am nevoie de bodyguarzi. Romero este pentru tine. Iar mașina asta nu prea are loc pentru pasageri suplimentari.

     A pornit motorul, zgomotul profund umplând interiorul. M-am îndreptat cu fața spre fereastră în timp ce ne îndepărtam de conacul Vitiello. Mi se părea ireal că viața mea se putea schimba atât de drastic din cauza unei nunți. Dar se schimbase și avea să o facă și mai mult.

>>>