Capitolul 1

967 31 2
                                    

CAPITOLUL UNU

În urmă cu trei ani:

     Stăteam ghemuită pe șezlongul din biblioteca noastră, citind, când s-a auzit o bătaie. Capul Lilianei se odihnea în poala mea și nici măcar nu s-a mișcat când ușa de lemn închis s-a deschis și mama noastră a intrat, cu părul ei blond strâns într-un coc la ceafă. Mama era palidă, cu fața trasă de îngrijorare.

     —S-a întâmplat ceva? am întrebat.

     —Tatăl tău vrea să vorbească cu tine în biroul lui. A zambit, dar era zâmbetul ei fals.

     M-am îndepărtat cu grijă de sub capul lui Lily și l-am așezat pe șezlong. Ea și-a tras picioarele pe lângă corp. Era mică pentru o fată de unsprezece ani, dar nici eu nu eram tocmai înaltă, având un metru și jumătate. Niciuna dintre femeile din familia noastră nu era. Mama mi-a evitat privirea în timp ce mă îndreptam spre ea.

     —Am dat de necaz?

     Nu știam cu ce aș fi putut greși. De obicei, Lily și cu mine eram cele ascultătoare; Gianna era cea care întotdeauna încălca regulile și era pedepsită.

     —Grăbește-te. Nu-l lăsa pe tatăl tău să te aștepte, a spus mama pur și simplu.

     Stomacul meu era în noduri când am ajuns în fața biroului lui tata. După o clipă în care mi-am înăbușit nervii, am bătut la ușă.

     —Intră.

     Am intrat, forțându-mi fața să rămână atentă. Tata stătea în spatele biroului său de mahon, într-un fotoliu lat din piele neagră; în spatele lui se înălțau rafturile de mahon pline de cărți pe care tata nu le citise niciodată, dar care ascundeau o intrare secretă la subsol și un coridor care ducea în afara incintei.

     —Ia loc. Și-a ridicat privirea de pe un teanc de foi, cu părul cărunt dat pe spate.

     M-am scufundat pe unul dintre scaunele de vizavi de biroul lui și mi-am încrucișat mâinile în poală, încercând să nu-mi rod buza de jos. Tata ura asta. Am așteptat să înceapă să vorbească, căci avea o expresie ciudată pe față în timp ce mă scruta.

     —Bratva și Triada încearcă să ne revendice teritoriile. Sunt din ce în ce mai îndrăzneți pe zi ce trece. Suntem mai norocoși decât din Las Vegas, care are de-a face și cu mexicanii, dar nu mai putem ignora amenințarea pe care o reprezintă rușii și taiwanezii.

     M-a cuprins confuzia. Tata nu ne vorbea niciodată despre aspecte practice. Fetele nu trebuiau să știe despre detaliile fine ale afacerilor mafiote. Știam că era mai bine să nu-l întrerup.

     —Trebuie să lăsăm în urmă dușmănia noastră cu Familia din New York și să ne unim forțele dacă vrem să ne luptăm cu Bratva.

     Pace cu Familia? Tata și toți ceilalți membri ai organizației din Chicago îi urau pe cei din Familia. Se omorau între ei de zeci de ani și abia recent au decis să se ignore reciproc în favoarea uciderii membrilor altor organizații criminale, precum Bratva și Triadele.

     —Nu există o legătură mai puternică decât sângele. Cel puțin Familia a avut dreptate în privința asta.

     M-am încruntat.

     —Născuți în sânge. Legați prin jurământ de sânge. Ăsta e motto-ul lor. Am dat din cap, dar confuzia mea nu a făcut decât să crească.

     —M-am întâlnit ieri cu Salvatore Vitiello.

     Tata s-a întâlnit cu Capo dei Capi, șeful mafiei din New York? O întâlnire între New York și Chicago nu mai avusese loc de un deceniu, iar ultima dată nu se terminase bine. Încă se mai numea Joia însângerată. Și tata nici măcar nu era Șeful. Era doar Consigliere, consilierul lui Fiore Cavallaro, care conducea Grupul și, odată cu el, crima organizată din Midwest.

Căsătorie aranjată cu un mafiot - STUCK WITH THE MAFIA⛓️🩸 +18🔞Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum