realitatea e dura, urâtă și nedreaptă, de aceia a apărut imaginatia, pentru a-ți da speranță, pentru a-ți face momente de fericire și a face totul mai frumos.
Dar nimic nu durează la nesfârșit, nu? ce faci când imaginația preia controlul, când te pi...
Zilele trecură cu o lentoare greu de suportat în locul acela uitat de lume. Lilith își pierduse simțul timpului, întunericul și tăcerea devenind singurii ei companioni în captivitate. Fusese răpită imediat după ce aflase adevărul dureros despre cel pe care îl considerase cel mai bun prieten. Durerea trădării era încă proaspătă, dar fizicul ei începea să se obișnuiască cu realitatea crudă a mediului în care fusese forțată să supraviețuiască.
Celula ei era sumară, abia dacă intra lumina prin mica ferestruică de la nivelul solului. Mâncarea venea rar și era mereu insuficientă, dar gândul care o ținea în viață era speranța că cineva, undeva, îi cunoștea dispariția și căuta să o salveze.
Într-o noapte, diferită de oricare alta, un zgomot slab începu să perturbe tăcerea care până atunci părea impermeabilă. Lilith se trezi brusc, încercând să-și adune gândurile și să înțeleagă sursa sunetului. Înainte de a putea procesa complet situația, o lumină orbitoare pătrunse în încăperea ei, o lumină atât de puternică, încât o făcu să-și acopere ochii cu mâinile.
Erau pași, voci... și înainte să își poată da seama, ușa incaperii se deschise complet. Prin strălucirea care invada locul, reuși să descifreze figuri umane. Înaintea ei stăteau trei siluete, două dintre ele ocupându-se să asigure perimetrul, în timp ce a treia, se apropia de ea.
„Ești în siguranță acum," auzi o voce caldă, îndreptată către ea. Incapabilă să creadă ce se întâmplă, Lilith ridică încet privirea spre sursa vocilor. Alister, căci așa îi spusese că îl cheamă, își coborî genunchii pentru a fi la nivelul ei. Zâmbetul lui timid, dar în același timp plin de îngrijorare, era ca o rază de speranță în întunericul care o înghițise.
Fără să se gândească, fără să poată controla impulsul care o împinse, Lilith se aruncă în brațele lui, agățându-se de gâtul salvatorului său și refuzând să îl lase să plece. Sentimentele erau prea complexe pentru a fi descifrate, un amestec de ușurare, recunoștință și nevoia disperată de siguranță umană după zile întregi de izolare și disperare.
Alister, surprins la început de gestul ei, își înfășură curând brațele în jurul trupului fragil, mângâind-o ușor pe spate într-o încercare de a-i oferi confort. „Totul va fi bine," murmură el, mai mult către sine decât ca asigurare pentru ea. În acea îmbrățișare, Lilith simți o căldură care îi pătrunse în suflet, luminând pentru prima dată în multe zile colțurile întunecate ale inimii ei sfâșiate, ea simțea că, poate, chiar și după cele mai întunecate nopți, există o zorire care așteaptă să răsară.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
