Iluzia Inimii

Intalnirea cu Fantoma

"Lilith"
În ploaia rece de octombrie stăteam la stația de autobuz, încercând să-mi adun gândurile. Alex, pe care îl considerasem prietenul meu cel mai apropiat, urma să vină să mă întâlnească pentru prima dată. O întâlnire pe care mi-o imaginam de luni de zile, întâmplându-se în sfârșit. Gândurile mele erau pline de anticipare nervoasă, dar și de o speranță nestăvilită că, poate, în sfârșit, nu voi mai fi singură. Telefonul meu sună brusc, rupând liniștea apăsătoare. Era un număr necunoscut, dar am răspuns instinctiv, cu inima bătându-mi puternic.

"Alo?" vocea mea tremura ușor din cauza emoțiilor.

"Lilith?" Era o voce feminină, una pe care nu o recunoșteam. "Sunt eu, uh... trebuie să-ți spun ceva despre Alex."

Cu inima în gât, am insistat. "Da, ce este?"

"Alex... Alex nu există. Eu... eu l-am creat, și tu... tu ai crezut în el."

Lumea mea s-a prăbușit în acel moment, totul în jur părând să se încetinească. Nu puteam respira, nu puteam gândi. Era ca și cum toată speranța și bucuria s-a scurs din mine într-o clipă.

"De ce... de ce mi-ai face asta?" vocea mea era numai un șoaptă, dar furia și durerea începeau să clocotească în interior.

"Îmi pare atât de rău, Lilith. Chiar nu am vrut să te rănesc. Crede-mă," a spus ea, dar cuvintele ei păreau îndepărtate, lipsite de însemnătate.

Am închis apelul, simțindu-mă complet pierdută. Durerea și trădarea mă învăluiau ca o mantie grea. M-am prăbușit pe banca de la stație, lăsând lacrimile să curgă liber. Atât de absorbită eram în propria mea suferință, încât nu am observat mașina neagră care s-a oprit lângă mine până când nu a fost prea târziu. O mână puternică mi-a acoperit gura, smulgându-mă de pe bancă și târându-mă spre mașină. Am încercat să strig, să mă zbat, dar totul părea inutil.

În timp ce mașina demara brusc, ducându-mă departe de viața pe care o știam, un singur gând îmi trecea prin minte: Alex, prietenul pe care mi-l dorisem sa-l îmbrățișez cu atâta disperare, nu fusese niciodată real. Și acum, prințul meu imaginar m-a condus către un nou coșmar, unul pe care nu-l puteam evita. Înghesuită pe bancheta din spate a mașinii, simțeam cum speranța mă părăsește complet, lăsând loc unei disperări adânci. În acea clipă întunecată, mi-am dat seama că singurătatea pe care încercasem să o evit ma condusese direct în ghearele unui pericol necunoscut.