Lasă-mă să te iubesc

1.Totul începe cu începutul

-Tată, respiră. Totul e perfect. Abia ce am aterizat și a venit Eden ca să ne ducă acasă. Nu îți face griji.

Cuvântul "acasă" aproape că m-a făcut să dau înapoi și să mă întorc în Boston, dar trebuie să am grijă de sora mea. Deși este mare și se descurcă, noi suntem de nedespărțit.

Câteva secunde de tăcere au trecut asa repede, dar îi auzeam suspinele și oftaturile .

-Mă bucur că ați ajuns cu bine. Să te întreb ce fac cei doi în momentul ăsta? întreabă sarcastic.

Eu doar am oftat iar zâmbetul de pe chipul meu s-a lărgit și mai mult. Deja îmi e dor de Boston și de casă. Mă simt ciudat că nu cunosc pe nimeni aici. Bănuiesc că cu timpul ma voi acomoda. Mi-am propus că mă voi relaxa și profita de viață, cum a spus tata. Și o să îmi caut prințul, pe care îl aștept de ceva timp.

-Ok. Am înțeles. Pai, noi vă urăm baftă și aveți grija de voi. Vă iubim.

M-am rezumat în a spune un "Și noi vă iubim!" ca mai apoi să închid. Un claxon m-a scos din tranșă, și imediat mi-am dat seama că cei doi mă așteptau în mașină. Am urcat pe bancheta din spate și am pornit la drum.

***

-Waw.... Locul ăsta este superb! exclam când pășesc în apartamentul ce ne va găzdui aici pe toată șederea noastră in New York.

Deși apartamentul este aranjat simplu, dar cu stil, căci se află într-o clădire nouă, arată superb. Este decorat în alb și negru, culori ce predomină până acum. Living-ul este aranjat minuțios și are o vedere panoramica excelentă asupra orașului. O canapea mare din piele bej se află lângă o măsuță de cafea din sticlă, iar câteva fotografii încarcă singurul peretele, pe lângă alte obiecte artizanale.

Cu pașii mici si calculați analizam încăperea ce părea a fi bucătăria. Asta e ciudat, nici un perete nu desparte bucătăria de living, în afară de un bar pentru micul dejun deasupra caruia se află o lampă în stil victorian. Pare dotată corespunzător și modern, mobila fiind de culoare wenhge.

Tot în living se află un pian negru și lucios, o masa de servit cina sau pranzul alături de prieteni, și nelipsitul televizor de ultimă generație.

Eden răsuflă din greu, deoarece el ne-a cărat toate bagajele. Deși suntem conștiente că peste cateva zile vom merge la cumpărături, Sam nu s-a deranjat și si-a luat aproape toata garderoba. În schimb, eu m-am rezumat la 2 valize.

-Fetelor, am obosit, ofteaza brunetul așezându-se pe canapea. Cred că merit o recompensă....

Rânjetul îl dă de gol, iar eu imediat m-am prins la ce se referă. M-am uitat prin împrejurimi să văd dacă o găsesc pe Sam, dar nici o urmă de ea. Așa că am început să o strig.

-Sam! Samantha! Vrei să îți recompensez eu iubitul? întreb când nici a doua oară nu îmi răspunde la chemare.

Dar în secunda doi o văd alergând pe lângă mine ca o pisica înfuriată sărind direct pe Eden, care i-a capturat buzele într-un sărut sălbatic.
Ok, eu mă car de aici...am zis în gând.

Nu m-am mai silit să le spun că mă duc să explorez apartamentul căci era evident că nu le pasă. Ajunsă în dreptul unei ușii maro, o deschid ușor, și după ce îmi învârt puțin privirea, îmi dau seama că este camera celor doi porumbei ,dar tot o să cotrobăi prin ea. Arata foarte bine, la fel ca și living-ul, de altfel. Un pat mare de 2 persoane trona în mijlocul camerei ce are vederea spre parc, televizorul se afla pe peretele opus iar câteva obiecte artizanale se aflau ici-colo. Am observat si doua uși, probabil baia si dressing-ul.