O lume fără bărbați

Capitolul 5 - Lumina

În următoarele săptămâni a ajuns energia electrică și în sat la noi, a fost primit ca pe un eveniment. Oamenii au ieșit afară și se bucurau precum ar fi o ploaie în zilele cu arșiță, chiuiau și vorbeau tare se salutau între ei cu duioșie și respect. Atât de mult ne-a lipsit acest confort, iar acum l-am primit ca pe o „mană cerească". Deși ni s-a spus că vom avea până când doar pentru câteva ore și va fi cu întreruperi, oricum e un pas că totul urmează să revină. Unii au conectat muzica la boxe și au început a dansa. Însă nu a durat chiar mult, pentru că la scurt timp din nou satul s-a prăbușit în întuneric. Și toți s-au găsit ocupație în casele lor.

Iar peste câteva zile a apărut și conexiunea telefonică și internetul, deși lucra la viteză încă mică, dar oricum era un contact cu lumea exterioară. Astfel am putut lua legătura cu părinții mei și am aflat că mama este bine, ea s-a respecializat ca șoferiță pe mașina de salubrizare. Este o necesitate pe piață de astfel de specialiști, iar ea se pricepe bine în mașini, bunelul a avut un service auto și ea fiind printre mecanici a învățat componentele mașinii și mecanismul de lucru în mod firesc. Tot de la mama am aflat că acest virus nu la cruțat pe tata și ea a fost cea care a fost alături când a început să aibă febră mare care nu ceda la nimic. Atunci am început să plângem amândoi și nu ne opream, chiar dacă ea încerca să ne explice că moartea e un lucru firesc, eu tot plângeam. Așa am continuat și câteva zile după, unde găseam un loc să mă izolez acolo vărsam lacrimi. Am ținut mult la el, iar acum e un moment de slăbiciune care sunt gata să îl manifest. Chiar dacă în adâncul sufletului meu, cunoșteam că rata de supraviețuire e mică și imunitate o au doar unii indivizi, am sesizat realitatea când au început să cadă bolnavi colegii mei de școală și toți vecinii din jurul nostru. Într-o săptămână toți băieții am lipsit din cauza unei răceli, am stat acasă o săptămână și am contactat doar cu bunică-mea. Ea a avut grijă mereu de mine, a fost lăsată responsabilă, deși de cele mai multe ori nepoții lăsați în grija buneilor sunt îngrijiți și li se oferă mai multă atenție decât copiilor lor. Așa sunt făcuți bătrânii din toate timpurile, alintă nepoții și le oferă mai mult decât le-au putut oferi copiilor – afecțiune. Doar unii dintre noi am putut reveni la ore, la început chiar era o atmosferă sumbră la școală, toți eram în doliu, vorbeam în șoaptă și era o liniște de nedescris în incinta holurilor chiar și la repaus. Toți au avut de pierdut pe cineva drag, chiar și eu am sesizat că este mare posibilitate să nu îl mai văd pe tatăl meu. Însă e una să îți închipui că nu îți mai vezi unul dintre părinți iar alta e să știi că totuși devine adevărat. Altă posibilitate de al mai vedea nu este, asta a fost tot. O îmbrățișare și o mână caldă bărbătească simțită cu un an și jumătate în urmă. Dar i-am reținut privirea caldă, mirosul și duioșia cu care o aborda pe mama și pe mine. Deși credeam de multe ori că este egoist și îmi lipsea, îmi lipsea prezența lui și când revenea de la lucru seara vorbea cu mama și eu doar stăteam și îi priveam până deja mi se lipeau genele. Acum înțeleg că rolul lui era să ne țină alături cum putea, muncea mult și primea puțin. Au tot îndurat situația și au luat o hotărâre să obțină un job mai bun în Franța, așa cum au făcut-o mai mulți cetățeni. Au plecat ambii ca să poată agonisi mai repede aceste resurse. Când rămâi fără părinți alături te maturizezi foarte repede și uiți ce este acea bucurie copilărească de joc, totul devine serios. Fix ca la maturi – serios.

Relația mea cu vecina Ana a rămas aceeași, sau chiar s-a îmbunătățit. Partenera ei orășeanca o alinta cu dulciuri, flori, bibelouri și fel de fel de cadouri sentimentale. Am simțit cum se îndrăgostește și deja am trecut eu pe alt plan. De asta zic eu că s-a îmbunătățit, a început să mă lese în pace și eu mă simt mai liber. Această energie de a mă vedea cu Ana și să îmi umple gândurile cu propriile ei imagini despre existență, știți voi filozofie din adolescență. Noroc de biblioteca mamei care era agonisită la bunica și eu am început să o înțeleg pe mama, după ce citeam ceea ce a format-o pe ea ca personalitate. Are multă clasică rusească și engleză, chiar unele foarte bune. Acum am înțeles-o când spunea că putea să citească până la orele 3 și dimineața să fie fără vlagă când mergea la ore. Simt asta și pe pielea mea. Viața în general a început să revină, aceasta o spun doar din perspectiva mea ca elev. Și lucrurile care mă interesează și mă captivează, la sigur pentru altul ele pot avea alt aspect.

Însă uneori tot auzeam zvonuri precum bărbații sunt priviți cu totul altfel. Era de rău mai mult decât de bine, așa cum prevalau acum mai mult femeile, ele aveau un soi de autoritate și acum nu prea vedeai bărbați prin posturi înalte. Sau dacă erau la sigur se situau sub un toc de pantof feminin care era controlat. Poate sânt doar zvonuri, poate adevăruri parțiale. Cum spunea bunica mea – gura lumii vorbește.