Cristina Sweeney-Baird în anul 2020 a publicat un roman convingător „O lume fără bărbați". Este vorba despre o epidemie provocată de un virus care îi ucide doar pe bărbați, societatea umană este forțată să se adapteze la o nouă ordine a lumii în ace...
Am fost în oraș să întreb mai multe persoane, unde se află aceste centre de recrutare a partidului. Am luat-o cu mine și pe Ema, în primul rând este a doua persoană în care am încredere după Mișa și ea desigur se orientează bine prin oraș. Dar timpul nostru era limitat din cauza că trebuia să o facem după lecții. Eram prea responsabile la școală sau așa am fost educate, precum că este extrem de rău să lipsești de la ore în general. Am fost la câteva centre unde era insigna Partidului Libertății, dar am primit un răspuns analogic „Nu ne ocupăm cu personale dispărute, vă adresați la sectoarele de poliție."
Cerere noi la poliție nu am putut scrie, prin simplul motiv că suntem minore. Dar am fost invitate să povestim cele întâmplate la un sectorist. El a fost amabil să ne asculte povestea, a făcut notițe într-un carnet. În timp ce povesteam tot ce știam, iar el ne punea întrebări eram întrerupți de colegii săi care intrau și ieșeau din cabinet. Unul dintre ei ne-a atras atenția. După ce i-a înmânat sectoristului o foaie care trebuia semnată, s-a uitat la noi cu coada ochiului, ne-a scanat pe amândouă, a zâmbit doar din politețe și-a luat foaia, după care a ieșit din cabinet. Noi cu Ema ne-am uitat așa una la alta mirate, holbând ochii și ridicând umerii în semn că nu am înțeles ce a fost asta? La final sectoristul a luat datele noastre, a bunicii lui Mihai și ne-a spus în caz că găsește ceva ne va contacta. Iar dacă în tot acest timp Mișa se întoarce acasă, să îl contactăm pentru al preveni. Și ne-a înmânat o carte de vizită cu numărul de serviciu.
Noi am ieșit din cabinet și ne-am îndreptat deja afară. Acolo era un coridor lung cu un șir de cabinete, lumină slabă și miros rece, umed. Aici podeaua e din beton, nu se încălzește nici vara atmosfera asta. La ieșire am dat de un turnichet și un polițist care era la recepție într-o cabină din material plastic alb. S-a uitat la noi doar o secundă și ne-a deschis. Mi s-a făcut impresia că aici la sectorul de poliție mai greu e să intri decât să ieși. Imediat ce am deschis ușa din fier grea care ducea deja afară l-am văzut pe tânărul polițist din cabinet care acum savura o țigară. S-a uitat la noi și ne-a făcut din cap să-l urmăm.
Am mers după el până după colțul clădirii în liniște, după care el a spulberat tăcerea.
- Nimeni nu are de gând să îl caute pe prietenul vostru aici. A început el, cu glas liniștit dar îndeajuns ca noi să-l putem înțelege.
- Cum adică nimeni? Am făcut o față mirată de parcă aveam careva speranțe. În general la noi (populația de rând) credibilitatea în poliție este joasă, era și înainte iar acum pare a fi o mare mahmureală aici.
- Păi uite doar în ultimele trei luni avem 300 de cereri dispariție a genului masculin. Câte 100 de bărbați pe lună dispar și nu le cunoaște nimeni urma. Ghiciți câți din ei i-am adus acasă?
- De unde eu să știu.
- A fost o întrebare retorică doar. Nici un procent din cei dispăruți nu i-am dat de urmă. Și nici nu se stăruie nimeni să-i caute. Eu sunt aici recent pus în funcție. Până la Ciumă am fost sportiv în atletica ușoară, campion național. Însă acum nu prea are nevoie nimeni de investit în sport, așa că mi-am ales unde m-aș putea realiza până se limpezesc apele.
Am pierdut și eu ca și voi mulți colegi, prieteni în timpul Ciumei. Dar acum încep a se evapora și cei care au supraviețuit. Mie nu îmi miroase a bine, dar pun pariu că este implicat partidul de la putere. Cel care în 2026 a pus laba pe putere și s-au încetat a mai fi alegeri și alți candidați politici importanți.
- Apropo, eu sunt Victor. Sergent major. A întins mâna sa în semn de salut.
- Ana și prietena mea Ema. Mi-a strâns puternic de parcă aș fi un bărbat și pe a lui Ema tot așa am văzut cum a făcut o grimasă de durere. Ce atitudine are băiatul acesta mi-am pus întrebarea, nu știe că domnișoarele nu prea dau mâna și dacă o întind doar ca să fie sărutate, ori atinse ușor.
- Uitați-vă fetelor, eu văd că vă pasă de prietenul vostru. Dar dacă vreți să îl găsiți mai bine ar fi să îl căutați în cadrul Partidului Libertății. Eu tot am prieteni buni dați dispăruți după catastrofă. Dar în partid nu pot intra, știi voi politica lor – trebuie să ai ovule – nu coaie.
- Propui să intrăm în PL ca membri?
- Ca membru, nu vă ia nimeni. Mai întâi trebuie să faceți voluntariat și dacă vă faceți văzute și auzite aveți șanse și ca membre să ajungeți. Atunci vi se deschid mai multe uși.
- La ce bun ne ajuți? A intervenit Ema cu un glas sceptic.
- După cum am spus, la început Ciuma ia luat pe unii de pe picioare chiar în sănătate deplină. Însă acum l-am pierdut pe prietenul meu cel mai drag din copilărie. A dispărut de parcă ar fi intrat în pământ. Nu îi dau de urmă. Am încercat prin șefii mei să-i dau de capăt, dar nici ei nu își dau mare stăruința. Am impresia că sunt stopați mai de sus și nu avem dreptul să deschidem acest X-Files. În orice caz în închisoare sau sector de poliție el nu se află, cel puțin în acele cunoscute de mine. Și cel mai cumplit e, îl visez cum îmi cere ajutor iar eu nu îl pot găsi nici în somn. Îl caut cu privirea și urechea de unde vine glasul lui dar se spulberă în întuneric și nu îi dau de capăt. Mă trezesc noaptea pe la orele 3 confuz cu palpitații și până nu fumez ca să mă liniștesc nu pot adormi până dimineață.
Sunt sigur în caz că voi îl veți pe prietenul vostru se va afla și al meu prin preajmă. Eu sunt la dispoziția voastră oricând. Am făcut schimb de numere de contact și astfel ne-am întors de unde am și plecat – clădirile de recrutare a Partidului Libertății.
Oops! Bu görüntü içerik kurallarımıza uymuyor. Yayımlamaya devam etmek için görüntüyü kaldırmayı ya da başka bir görüntü yüklemeyi deneyin.
