Capitolul 5

118 14 7
                                    

De unde atâta încredere într-un singur om? Poate avusese noroc cu câțiva oameni la viața lui sau poate că nu eram cea mai mare războinică, dar asta nu înseamnă că aveam de gând să mă dau înapoi dintr-o confruntare directă pe care mai mult eu am inițiat-o. Pentru că el m-a adus acolo, chiar în pragul dorinței de a începe un fel de întrecere cu un străin.

Și, chiar dacă încă nu eram prea sigură că eram pe drumul cel bun, nu aveam de gând să dau înapoi. Aș fi trădat astfel personalitatea puternică moștenită de la mama.

Încă atentă ca nu cumva muzica să se oprească înainte ca eu să îmi termin treaba, am îmbrăcat și cea de-a doua pernă în lenjeria galbenă. Părea de fată, ce era drept, dar mă îndoiam că Axel avea cum să observe fluturii ce zburdau înmărmuriți pe pilotă la ceva vreme după miezul nopții, după câteva băuturi tari.

După conversația noastră contradictorie, ca să-i spun așa, s-a întors la prietenii lui, iar eu la ai mei. Glumesc, eu nu aveam prieteni printre tinerii ce se zbenguiau de zor prin mijlocul sufrageriei. O aveam pe Delilah care, sinceră să fiu, habar nu aveam ce îmi era. Până și amică era mult spus, dar părea că ne înțelegeam destul de bine pentru două străine care s-au cunoscut câteva ore mai devreme. Și să nu uităm de faptul că făcea parte din gașca de prieteni ai lui Axel, împreună cu iubitul ei al cărui nume îl aflasem într-un final. Mike. Știți voi, cel mai comun nume existent.

În regulă, eram răutăcioasă. Dar nu pentru că obișnuiam să fiu, ci eram convinsă că eram din cauza atmosferei englezești. Englezii erau ciudați. Te priveau chiar de la început cu indignare și poate și supărare că erai acolo, în capitala mândriei lor ca și patrioți.

Am strâns lenjeria lui neagră de pe jos și am băgat-o într-un coș de rufe pe care l-am găsit lângă dulap. Cel puțin, speram că era de rufe. Am scormonit prin dulap până am găsit cea de-a doua lenjerie a lui Axel care am tot sperat să fie curată și nu m-a mirat să observ că era tot neagră. Sau un albastru foarte închis. Am pus-o la subraț și m-am îndreptat spre ușă, nu înainte de a privi încă o dată patul colegului de apartament îmbrăcat în lenjeria peste care prietenii lui s-au tăvălit mai devreme în acea seară.

Avea să fie atât de bucuros când își va da seama.

Am zâmbit.

Am strecurat fără mari probleme lenjeria curată de pat a lui Axel până în dormitorul meu și am ieșit apoi în sufragerie. Nimic nu era mai amuzant decât să îl văd pe Cooper încercând să îi explice paznicului de ce încă era muzica la volumul acela la aproape două dimineața. Trebuia să recunosc că am avut ceva emoții în momentul în care Axel m-a căutat cu privirea prin încăpere să verifice dacă eram vinovată pentru apariția paznicului, dar și-a întors apoi privirea fără nicio obiecție.

Probabil nu își imagina că eram capabilă să merg până acolo.

Numai că eram, iar el a pierdut deja avansul pentru că nu s-a gândit atât de departe.

- Ne vedem mâine, da? m-a întrebat Delilah de îndată ce muzica s-a oprit. Păstrează-mi un loc dacă ajungi la curs înaintea mea.

- Sigur, am spus, zâmbindu-i.

M-am strâmbat puțin atunci când a luat-o pe Jessica de braț și au ieșit din apartament, deși nu aveam nicio idee unde era Mike. Vedeam prea bine că erau amice și nu aveam vreun drept să mă strâmb la relația lor de prietenie, dar nu-mi mai trebuia altă conversație cu Jessica pentru a-mi da seama că nu avea să îmi placă vreodată fata aia.

Am urmărit cum fiecare prieten de-ai lui Axel au părăsit apartamentul și eram chiar surprinsă că, la vreo cinci minute după ora două, rămăsesem doar noi doi. Fără Emily sau Jessica care să-i fie ca o damă de companie. Fără nicio altă fată care să mă privească urât fără să își imagineze cât de mult uram că mă aflam în acel loc.

Haos - Apartamentul 13Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum