Capitolul 4

218 12 3
                                    


   Și, de îndată ce am pășit dincolo de ușa de la intrare, muzica era ultima dintre problemele mele.

   Primul lucru pe care l-am observat a fost mirosul puternic de tutun ce îmi înfunda nările odată cu primul pas făcut în apartament, apoi cel de alcool și ceva ce semăna cu berea. Nu prea erau hobby-urile mele, dar daca vreuna dintre ele m-ar fi făcut să leșin acolo și să nu-mi mai revin decât peste vreo săptămână, atunci aș fi acceptat fără mare bătaie de cap.

   Abia apoi, deși nu înțelegeam deloc această ordine – poate era ceva în neregulă cu mine, am observat mulțimea de studenți din centrul sufrageriei și vocile ce cu greu reușeau să acopere muzica. Aveau fiecare câte un pahar cu băutură în mână și mă îndoiam că era doar suc. Dar ce naiba era mirosul acela de picioare nespălate?

    Am închis ușa în spatele meu și l-am strigat furioasă pe Cooper, însă nu a apărut oricât de mult mă agitam. Poate era ascuns în vreun colț al camerei și râdea pe înfundate de mine, poate chiar cu Jessica sau Emily.

    Am înaintat prin mulțime, convinsă că privirea mea demonstra cât de mulți nervi clocoteau în interiorul meu în acel moment și poate era un semn că nu-l puteam vedea pe Cooper. Poate că Dumnezeu știa că l-aș fi omorât în prima secundă în care ar fi apărut în fața mea.

    Sau mi-aș fi dorit să o fac. Tot aia.

   - Unde-i Cooper? l-am întrebat pe unul dintre petrecăreți, strângându-i cu putere gulerul de la cămașa cu mânecă scurtă pe care o purta.

    Cine naiba purta cămașă cu mâneca scurtă? Nu era un fel de crimă a modei sau ceva în genul acesta? Poate că englezilor nici măcar nu le păsa.

Ochi-verzi din fața mea mă privea lacom, de parcă nici măcar nu înțelegea că îi adresasem o întrebare. Îmi zâmbea grețos, așezându-și cu atenție paharul de carton pe brațul canapelei și apropiindu-se și mai tare de mine. Aș fi strigat la el, dar nu știam ce mă deranja mai tare; palma lui ce tocmai îmi atinsese talia sau paharul pe jumătate cu lichid ce risca în orice moment să cadă și să păteze canapeaua sau covorul din fața ei.

Unde naiba era idiotul de Cooper?

- Luna? am auzit o voce surprinsă în spatele meu. Ai venit până la urmă.

Mi-am îngustat privirea în momentul în care m-am întors spre Delilah și l-am ignorat cu desăvârșire pe libidinosul ce părea abia atunci că înțelegea că nu mă simțeam în niciun fel atrasă de el.

- Nu că aș fi vrut, am strigat, sperând că avea să mă înțeleagă.

Cine naiba ținea muzica la un volum atât de înalt? Și, mai important, ce era cu mine și cu înjuratul în ultima vreme?

- Asta e petrecerea despre care îți spuneam, a spus ea, aplecându-se spre mine pentru a înțelege mai bine. Un prieten de-ai mei locuiește aici.

Nu știam dacă era în mintea mea sau privirea mi s-a îngustat și mai tare în momentul în care mi-am imaginat-o pe Delilah prietenă cu nemernicul de Cooper și nu am putut să nu mă întreb dacă și ea era una dintre prietenele lui, cele pe care începeam să le cunosc pe zi ce trecea.

Și răspunsul la întrebările mele nerostite a venit o secundă mai târziu, atunci când un tip cu un cap mai mare ca ea a îmbrățișat-o pe la spate, iar ea, în loc să fie oripilată de gestul făcut de străin, s-a întors spre el și i-a zâmbit drăgăstos. Oricine ar fi fost, mă bucuram că nu era Cooper.

- Unde-i Cooper? am întrebat atunci când i-am recuperat atenția Delileih, ignorându-l pe amicul ei.

Probabil chiar iubitul ei. Speram să fie. Altfel, nu puteam să-mi imaginez ce amică îmi făcusem.

Haos - Apartamentul 13Where stories live. Discover now