Capitol 8

78 13 1
                                    

Mai întâi vreau să vă mulțumesc pentru cei aproape 1000 de ochișori la primul volum al acestei cărți.

Cei care își găsesc timp liber să-mi citească carte sunteți cei mai tari,eu nu scriu cărți deaorece vreau să fiu faimoasă sau ceva eu o fac din pasiune.

Încă o dată vă mulțumesc!💜

Pov Ayato

Ne-am decis să facem o petrecere în pijamale,așa că Ichiro a trebuit să meargă acasă pentru a și lua pijamale.

Îl așteptăm de câteva minute,până auzim ușa de la apartament că a fost trântită de perete,eu cu Yuuki mergem în hol și îl vedem pe Ichiro în genunchi plângând.

-Puiule,ce s-a întămplat,de ce plângi?Îl întreb așezându-mă pe podea și îl trag la mine în poală.

-Părinți mei și ai voștri știu de relația noastră.spune aceste printre sughițuri și strângându-mă în brațe.

-Cum adică știu?îl întreb eu simțind cum lacrimi mi-se formează la colțul ochilor.

-Părinți voștri sunt la mine acasă.spune acesta suspinând din pieptul meu.

Atunci nu am mai putut și am izbucnit în plâns,Yuuki luându-ne pe amândoi la el în brațe,încercând să ne calmeze,atunci aud ușa deschizându-se cel mai probabil au intrat mama și tata.

-Yuuki,ce s-a întâmplat,de ce plâng?îl întrebă mama pe Yuuki așezându-se lângă noi.

-Mamă vreau să știi ceva,eu sunt într-o relație cu cei doi,dacă vrei să lovești pe cineva,acela voi fi eu,pentru că nu vreau ca cei doi să pățescă ceva.spune acesta și își aplecă capul în jos.

-Puiule...încercă să spună tata,dar nu este lăsat tot de Yuuki.

-Tata lasă-mă să termin,eu îi iubesc chiar dacă facem incest.continuă cu capul aplecat.
Sper să ne acceptați așa cum suntem.adaugă el,fiind ultimele sale cuvinte,înainte de a-și afundă capul în părul lui meu,atunci șoptesc ceva către mama.

-Mamă....eu îi iubesc și nu vreau să mă despart de ei,șoptesc în speranța de ai convinge să fie de acord cu relația.

-Puilor,noi suntem de acord cu relația voastră și indiferent de ce alegeri ați face noi vă vom susține în orice,iar acum ridicați-vă de pe jos și haide-ți în living.spune mama,pe fețele noastre apărând un zămbet cât casa.

-Acum vreau să am o discuție cu bottomul din relația voastră,spune tot mama.

-De ce mamă,de ce trebuie?întreb eu.

-Băiete,tu răspunde-mi la întrebare!

-Eu și Ichiro,deci unde mergem să discutăm?întreb eu roșu la față,cu gându-l la ce ne-ar putea spune.

-În camera mea.spune mama simplu ridicându-se de pe canapea mergând în camera lui.

Pov Yuuki

Îi văd cum pleacă după mama,mi-e milă de ei.

-Oare ce crezi că le va spune maică-ta?mă întrebă tata.

- Nu știu,dar ceva traumatizant.spun terifiat arucându-le aminte de proiectul la bio.Apropo se organizează o excursie cu clasa,crezi că putem merge,avem niște foi pe care trebuie să la semnați și să-le ducem până vineri,la ora de diriginție.continui dându-i unul dintre cele două formulare.

-Ok puiule o să vorbesc și cu maică-ta despre asta.spune tata,eu aprobându-l.

Începem să ne uităm la un film așteptând ca discuția lor să se termine,undeva pe la jumătate filmului,pui mei dulci și scumpi intră în living și se pun lângă mine,tata oprește filmul.

-Și cum a fost?întreabă acesta.

-Îngrozitor.

-Oribil.

Spun pe rând cei doi fiind foarte roșii.

-Nici nu vreau să știu ce ați discutat acolo.spun luându-i în brațe pe amândoi,primind de la mama și tata un ,,aww,ce drăguț",iar apoi aceștia pleacă din living și se duc în bucătărie.

Îi sărut scurt pe cei doi,luându-i pe sus pe amândoi și mă duc cu ei în baie.

-Ce facem în baie?întreabă Ichiro confuz.

-Să ne futem de aia am venit aici,baby ce se poate face într-o baie?Îl întreb lăsându-i cu fundul pe blatul de la chiuvetă.

-Baie.

-Vezi că știi.spun și pregătesc cada cu apă caldă și multă spumă.Îmi dau tricoul jos,apoi pantaloni și mă pregătesc să intru,dar sunt întrerupt de Ayato.

-Boxeri nu-i dai jos?

-Vrei să-i dau jos?

-Poate da,poate nu.spune aceste ușor roșu.

-Haideți și voi.spun și mă bag în cadă.

Îi văd pe aceștia cum se coboară și își dau tricourile jos,eu fiind mândru de mărcile mov-roșiatice de pe gâtul și coapsele lui Ichiro și de pe pieptul lui Ayato.

În rest în afară de o baie caldă și multe săruturi nu am făcut nimic,apoi ne-am pus să ne uităm la un anime și am adormit după acea.

Va urma

Suflete pereche:Iubiții sau nu?Where stories live. Discover now