Fumatul interzis

Capitolul 9. Bar

‒ Și acum ce facem? a spus Ștefan, încercând să se adapteze atmosferei grele de fum din localul ascuns unde intraseră. Roșcata se numea Ioana Unsteanu și, firesc, fără să stabilească acest lucru, au ajuns să se tutuiască.

‒ Așteptăm, nu e nicio grabă, și-a aprins Ioana o țigară și a tras cu poftă din ea, ca și cum ar fi fost ultimul ei fum.

Ștefan uitase cum arată o țigară, îi uitase până și mirosul.

Întâi să comandăm ceva. Mor de foame. Și de sete. În timpul zilei n-am mâncat decât salată și asta nu-mi ține de foame. Și ce poftă aveam de o bere rece. Azi a fost foarte cald, nu ți s-a părut?

‒ Nu e un motiv să bei bere. Cel mai bun ar fi un pahar cu lapte. Dar presupun că nu găsesc așa ceva aici – a primit imediat confirmarea de la privirea amuzată a Ioanei. Și nu m-aș atinge de mâncărurile nesănătoase de aici, chiar dacă mi-e atât de foame încât aș înghiți o varză uriașă. Vreau să trăiesc cât mai mult și fără sejururi prin spitale.

‒ Oricum nu poți trăi la nesfârșit și eu una m-aș plictisi să ating suta, făcând aceleași lucruri zi de zi. Dacă te abții sau nu, tot mori, așa măcar știi și motivul. Iar organismul meu are nevoie și de chestii nesănătoase, nu e făcut într-un scop utilitar, ca o mașină căreia să-i dai doar ce i-ar întreține motorul cât mai mult. Dar asta ține de opțiunile fiecăruia, eu am să mănânc și beau ce-mi place de-aici, iar tu... tu nu știu ce opțiuni ai.

O chelneriță și-a făcut apariția și și-a notat pe un carnețel cu doar câteva pagini rămase albe hamburgherii din carne de porc și berea cerute de Ioana.

‒ Un pahar de apă vă rog, a comandat Ștefan.

‒ N-avem, i-a răspuns disprețuitor chelnerița.

‒ Cum să n-aveți? Presupun că la chiuvetă curge apă.

‒ S-a stricat robinetul.

‒ Păi cu ce spălați vasele?

‒ Aia nu e apă de băut.

Nu era o soluție s-o reclame la protecția consumatorului. Produsele de-aici, poate și modul de servire, cu greu ți-ai putea imagina că ar apărea pe o listă a produselor protejate. Cât de greu putea fi să procuri apă pentru a umple un pahar, cu siguranță ori ca să-l determine să cumpere băuturi nesănătoase, ori din pură răutate, ori din cine știe ce motiv îl refuza și nu se va clinti din refuzul ei.

Și n-avea rost s-o supere – având în vedere atitudinea ei discreționară, s-ar fi trezit alungat într-o lume amenințătoare.

Poate mai târziu avea să-și satisfacă nevoia zilnică de lichide, era nesănătos să gândească acum pesimist.

‒ Dar salată aveți? Poate pește?

‒ Îți bați joc de mine? Te-ai uitat unde-ai intrat? Ori comanzi ceva din meniu, ori nu-mi mai pierzi vremea.