Fumatul interzis

Capitolul 2. Slujba

Ștefan și-a pornit mașina care se deplasa prin pedalare, forță motrice nepoluantă și sănătoasă. La radio, difuzarea reclamelor a fost întreruptă brusc de un comunicat al Salvatorului Nostru despre importanța proteinelor în regimul alimentar.

Ștefan a ascultat cu interes toate informațiile, încercând să memoreze cât mai multe. Avea timp, traficul fiind intens la acea oră când cei mai mulți se deplasau spre locul de muncă.

Un pieton i-a aruncat o privire furioasă, părându-i-se că Ștefan, atent mai degrabă la comunicat decât la cele din jur, a trecut prea aproape de el. Dar imediat și-a schimbat fizionomia într-un zâmbet – în fond ție-ți dăunează să porți ranchiună, sursă de stres.

Ștefan și-a cerut mii de scuze printr-o mimică adecvată. Pietonul a părut mulțumit și și-a continuat drumul înfulecând din sendvișul cu ton și sorbind din ceaiul negru pe care le cumpărase de la chioșcul din colțul străzii.

La intrarea în școală s-a așezat la coadă pentru dezinfectarea de dimineață. Microbii și alte microorganisme periculoase nu aveau ce căuta într-un mediu al contactului uman. Ajuns în capsulă, Ștefan a apăsat un buton și jeturi de substanțe i-au mângâiat pielea și hainele.

Ștefan a participat activ la ora de gimnastică de dimineață, a predat, a ascultat elevii, a dat lucrări de control, a ieșit în pauze și și-a luat prânzul sănătos la cantina școlii, conform orarului.

Era profesor de literatură și nu reușise încă să se obișnuiască cu schimbările din programa școlară, deși trecuseră atâția ani, niciodată nu știa câți, toți au fost la fel. Cele mai multe cărți fuseseră interzise, deoarece autorii nu se puteau abține să facă referire la lucruri nesănătoase.

Dacă scriau despre o sărbătoare sau o petrecere sau despre o banală masă, aduceau imediat în discuție și carnea.

Unii eroi își stricau plămânii fumând. Ștefan își amintea de un roman în care protagonistul, ajuns în atmosfera rarefiată a unui sanatoriu, își măsura vitalitatea în funcție de felul cum papilele lui gustative interacționau cu tutunul. Până și în cartea pe care se întemeiase o religie acum uitată, nu lipseau referințele la vicii, în speță băutura, iar din băuturi vinul, considerat mai nobil decât berea sau vodca.

Un personaj se îmbăta cu produsele viei plantate de el, altul făcea minuni, transformând apa în vin, pentru ca oaspeții unei nunți să-și continue distracția. Erau personaje exemplare, ce model curativ de urmat puteau oferi ele?

Acestea erau doar viciile care-ți săreau în ochi, dar cărțile duceau la deprimare, care culmina deseori în sinucideri. Cele mai multe negativizau natura umană și ignorau latura idealistă, benefică sănătății. Fizic, toate cărțile au fost reciclate, obținându-se astfel pereți pentru locuințe.

Au fost considerate capodopere creațiile care vorbeau despre organismul uman sau care aveau un final optimist, păstrate sub forma rezumatului, care elimină detaliile inutile și efortul intens de lectură. Iar o parte din operele civilizației apuse au fost transformate încât să se ajusteze noii mentalități.

Spre exemplu, Ulise era construit pe o poveste mereu actuală, a unui om care își începe ziua făcându-și toaleta, apoi lucrează și își cultivă relațiile sociale, pentru ca, în cursul unei ore rezonabile din noapte, să se întoarcă la soția sa, dorință evidentă de reîntregire a familiei ca celulă a organismului social.

De aici au fost eliminate numeroasele fragmente în care se făcea referire la vicii, personajului îi cam plăceau băutura și sirenele din baruri, încât tot romanul dacă cuprindea acum 30 de pagini, suficient ca să nu obosească ochii, să nu se piardă prea mult timp cu lectura și totodată să se înțeleagă despre ce e vorba. Bineînțeles a fost tradus în nouvorbă, termen preluat dintr-un roman exemplar care ne învață că rătăcirile sunt trecătoare și că până la urmă tot te întorci la sânul matern al societății de care aparții și care e cea mai bună lume posibilă.

‒ Dom' profesor, dar de ce personajele nu fac sport imediat după ce s-au trezit? îl întrebă un elev. Nu știu că fără sport organismul nu se poate menține sănătos?

‒ Foarte bună observație. Dar trebuie să ne gândim că oamenii de-atunci erau primitivi și, cu toate că știau cât de benefice sunt anumite lucruri organismului, nu le acordau importanța cuvenită și de cele mai multe ori le neglijau. Noi trebuie să preluăm doar ce e bun de la ei.

‒ Dar dumneavoastră spuneați că e un autor care menționează toate detaliile din viața personajului, de asta îl și studiem, a spus un alt elev. Cum se bărbierește, cum și ce mănâncă, cum se duce la toaletă, cum își îndeplinește obligațiile sociale lucrând, cum adoarme. De ce-l mai studiem dacă nu scrie despre toate aspectele?

Un elev care gândește prea mult, trebuie ținut sub observație strictă.

‒ Așa scrie în programa școlară. Consiliul Suprem al Sănătății a spus că acest lucru e bun și știe mai bine decât noi ce e bun pentru noi.

‒ În roman este prezentă tema literară a alimentației, a observat alt elev. De ce autorul nu menționează și alimentele care intră în sistemul digestiv al personajelor?

Din coșmarul unor amintiri care nu se estompau pe cât de repede ar fi vrut profesorul, Ștefan a extras-o pe cea cu personaje care înghițeau grăsimi și prăjeli și băuturi alcoolice. Nu erau desigur lucruri de inclus într-o ediție sănătoasă a romanului, cum era aceasta.

‒ Aceasta e o tehnică narativă prin care e provocată imaginația lectorului. Putem astfel să ne imaginăm alimentele pe care le considerăm potrivite. E ca și cum personajul respectiv ar deveni parte a universului nostru cotidian.

‒ Spuneați la un moment dat că importantă e și tema re- iterării timpului. Facem ce au făcut și strămoșii noștri cu unele diferențe.

‒ Exact. Asta pentru că suntem programațigenetic și avem o arie limitată de activități și moduri de gândire, dincolo decare nu putem varia prea mult. Totuși putem aduce unele îmbunătățiri coduluigenetic și socoti că am evoluat față de ascendeții noștri pe linie ereditară.