Ispită neprotejată

636 43 15
                                    

-Matia, revino-ți prietene. Ești înconjurat de cele mai frumoase femei, dar tu arăți de parcă tocmai ți-a murit.

Tot grupul râde la unison, îi privesc pe fiecare în parte și nu pot să observ că toți au băut mai mult alcool de cât este în stare corpul lor să suporte.

-Mă duc la bar să mai aduc "licoare excitantă".

Mergând hotărât spre bar, încă mă întreb ce a fost în mintea lui Ryan de a numit alcoolul, "licoare excitantă", de când a scos această expresie, toți trei ne referim la orice conține un gram de alcool ca la o licoare.

Mă așez pe un scaun și aștept ca barmanul, un tip carismatic, să termine cu o domnișoară ce nu prea pare a fi familiară cu astfel de locuri, deduc asta din modul în care este îmbrăcată și din faptul că stă absolut singură la bar.

Scanez încăperea cu privirea în căutarea vreunui companion, dar nici un individ din acest loc nu păzește această domnișoară ce urlă vulnerabilitate.

-Scuză-mă, barman. Vreau încă trei rânduri de whisky pentru masa de acolo.

Arăt masa cu pricina și acesta se apuca de treabă după ce se scuză față de domnișoară.

Șatena nu aruncă nici o privire în direcția mea sau spre vreo persoană din clădire, iar eu un drac de bărbat ce sunt îi masor trupul de sus în jos. Profilul feței este drăgălaș, as spune că are fața în formă rotunda sau de inimă. Buzele nu-s umflate de operații, sunt naturale, buza de jos fiind puțin mai plina decât cea de sus. Poartă o rochie argintie simplă ce are bretele subțiri lăsând brațele la vedere. Pielea nu-i este bronzate și cu toate că luminile albastre și violet ce acaparează locul poate să te inducă în eroare, dar pot să jur că pielea îi e mai albă de cât a majoritatea femeilor de aici. Îmi las ochii să mângâie și restul trupului dându-mi seama că rochia ei este mult mai lungă că a tuturor doamnelor de aici. Majoritatea abia dacă le trece materialul peste fund, iar cele ce nu au rochii au pantaloni din latex mult prea mulați pe corp. Însă ea nu. Materialul stă lejer pe corp, ceea ce pare mult mai confortabil, dar nu duce lipsa de elegantă. Poate pentru simplu fapt ca eu iubesc simplitatea. Ironic pentru un tip ca mine.

Are picioare lungi, iar acestea se termină cu o pereche de pantofi negri un model drăgălaș, cu flori negre ce mângâie partea din față a piciorului.

Cine ești tu, stimată domnișoară misterioasă?

Băuturile îmi sunt așezate în față și mulțumesc cu un semn din mână. Sunt gata să plec când îi aud vocea companioanei mele tăcute.

-Să-ți răspund la întrebare DonHuan.

Inițial am crezut că mi se adresează, dar când întorc capul am văzut că a revenit la discuția cu barmanul.

-Nu știu, am crezut că pot pretinde ușor că sunt altcineva, dar când am ajuns aici, puf, ideea mea strălucitoare a dispărut, iar prietena mea m-a abandonat aici, în timp ce ea se distrează într-una din camerele de la nivelurile superioare.

Drăcușorul din capul meu îmi urlă să ascult în continuare, pe când îngerul îmi spune să plec.

Normal, rămân și iau unul dintre pahare rotind lichidul din interior.

-Și vrei să pleci? Cu un taxi? Domnișoară ori sunteți incredibil de curajoasă ori foarte naivă.

-Ooo să înțeleg că faci parte din grupul bărbaților ce cred că o femeie nu se poate apără singură?

-Nu mă înțelegeți greșit, doar că nici o femeie nu ar face față forței unui bărbat care are, ăăă. ..intenții ce nu þin cont de cei șapte ani de acasă. Înțelegeți că din femeile care se află acum aici și dumneavoastră există o mare diferență, ele ar țipă de plăcere, iar ăăă...

Orgasmic și ispititor +18Where stories live. Discover now