În pat cu Infernul

Capitolul 50

Hellena

Ma gândesc când oare o sa încetez sa mai iau decizii proaste. Îl privesc pe Luca sprijinit pe vasul de wc și încep sa rad. Îmi clătesc fata, și ma uit in oglinda.

— Arătam penibil, ii spun, încercând să îl scot din starea de mahmureala care l-a răpus.

— Poți sa o mai spui o dată.

Încearcă și el sa râdă, dar tot alcoolul de noaptea îl face sa verse din nou. Scutur din cap, simțind cum sunt și eu la un pas sa fac același lucru. As putea descrie momentul asta ca fiind o scenă din filmele cu adolescenți, in care după o petrecere zdravănă de colegiu, te trezești a doua zi pe jumătate inconștient varsandu-ți amarul din ultimele ore, rugându-te să supravietuiesti pana a doua zi.

Astia suntem noi. Chipul îmi este palid, iar corpul îmi tremura fără oprire. Am băut prea mult. Iar Luca pare sa arate și mai groaznic.

— Crezi ca vom supraviețui?

Camaradul meu de suferința pufăie absent după ce reușește să se ridice de jos. Se balangane pana la chiuveta, si fac un pas înlături cât sa ii las loc sa se spele.

— Am trecut noi prin mai rău, îmi face cu ochiul in oglinda lăsând un zâmbet leneș la iveală.

Picăturile de apa i se scurg pe gât și ii întind prosopul. Dau din cap aprobându-i vorbele. Am trecut prin mai rău. Privirile ni se intersectează si simt cum o greutate palpabila mi se așează pe suflet. Durerea din ochii lui pare să îl devoreze, iar eu nu pot face nimic pentru a-l salva.

— Am nevoie de hidratare, murmur întorcându-ma spre camera de zi.

Norocul nostru ca baia de la parter a fost suficient de mare pentru amândoi. Ajunsă la frigider, iau o sticla de apa si doua lămâi, pe care le storc până rămâne doar coaja. Pregătesc doua băuturi revigorante pentru fiecare din noi, după care ma așez pe canapea. Capul îmi explodează la propriu si încă ma gândesc dacă asta este semnul ca nu voi mai apuca ziua de maine.

Inspir aroma lămâilor proaspăt stoarse si închid ochii. La cum ma simt, as fi putut la fel de bine sa le mănânc cu totul. Din spatele meu îl aud pe Luca tușind. Se apropie si ia loc pe canapea. Se întinde după paharul cu licoarea vindecării sau mai bine zis, cu apa si multă lămâie si se face comod.

— Știi, începe să vorbească, pe cât de rău mă simt fizic, nu egalează nici măcar cinci la suta cum ma simt pe dinăuntru.

In ochi pare sa ii joace lacrimi, dar evit să cred asta. Ar putea fi doar lumina soarelui de amiaza.

— Îmi pare rău, ii șoptesc simțind cuvintele cu adevărat.

— Dintre toate trădările pe care i le-aș fi iertat varului meu, asta nu este una dintre ele.

Înghit in gol, simțind cum mi se strânge pieptul de regret.

— Nu am putut să îi spun, recunosc după o clipa de liniște.

Luca ma privește confuz.

— Noaptea trecută, m-a sunat. Nu am putut sa ii spun despre ce s-a întâmplat la restaurant. Simt ca nu este responsabilitatea mea sa o fac. Trebuie sa vorbești cu el. Trebuie sa știe.

Pare sa îmi cântărească cuvintele. Iar după un moment de tăcere se pregătește sa îmi vorbească. Soarbe din pahar o gura mare de apa si strânge din ochi. Nu știu dacă este din cauza băuturii acre sau din cauza gândurilor ce îl străbat.

— Înainte de asta, trebuie sa vorbesc cu ea. Violeta are multe explicații de dat, si chiar dacă nu am niciun gram de încredere in ea, tot trebuie sa știu varianta ei de poveste.

Inspira adânc aer in piept, si își pierde privirea spre fereastra.

— Am iubit-o atât de mult. De fapt, este singura femeie căreia i-am oferit totul. Viața mea. Am vrut sa renunț la familie, la cartel, am vrut sa plec cu ea. Sa ii ofer o viața normala, departe de tot.

Cuvintele ii sunt îmbrăcate in dezgust și dezamagire.

— Și ce s-a întâmplat? îmi fac curaj sa întreb.

Nu ma privește. Continua sa se holbeze spre fereastra, ca și cum întreaga poveste se afla in fata ochilor lui.

— Aveam douăzeci de ani, când am întâlnit-o. Provenea dintr-un cartier rău famat. Intr-o după-amiaza tatăl meu m-a trimis sa colectez datoriile unor colaboratori, acolo. I-am auzit glasul cerând ajutorul, in spatele unei ghene, pe o alee mizerabila. Era bătută, cu hainele sfâșiate. Arăta îngrozitor. Știam ca este o greșeală sa ma implic, cu toate astea, am mizat pe puterea numelui meu, am luat-o de acolo și din clipa aia totul a luat o întorsătura dezastruoasa. Mi s-a întâmplat exact ceea ce i s-a întâmplat varului meu când te-a răpit din fata liceului cu ani in urma.

Inima îmi tresare la amintirea celor întâmplate in vremea aceea. Nu as fi crezut nicio clipa ca viața mea va lua o cotitura atât de drastică după incidentul din după-amiaza aceea. Continui sa îl ascult pe Luca, simțind ca asta este singurul moment in care îmi va arata vulnerabilitatea lui.

— Știi, tu ne-ai trădat, pentru a-i salva viața tatălui tău. Un lucru onorabil, as spune. In schimb, ea m-a trădat pentru bani, în urma cu opt ani. Bine, acum încep sa cred ca asta nu a fost singura trădare. La dracu! arunca paharul in perete, fără sa îmi dea timp sa reactionez. S-a culcat cu varul meu!

Privesc cioburile ce au căzut pe podea și simt un val de furie cum ma încălzește.

— Luca, a trecut. Îți înțeleg durerea, dar faptul a fost consumat. Tu o mai iubești?

Întrebarea îl face sa tresară. Se întoarce cu privirea spre mine. Ochii ii sunt si mai tulburi, iar toate gândurile par sa vuiască haotic in mintea lui.

— Nu știu, șoptește, lăsându-și tot sufletul in doar doua cuvinte. Credeam că nu o mai fac, asta pana sa o revăd noaptea trecută. Nu ai idee ce am simțit, doar auzindu-i vocea.

Ba cred ca știu. Cu toate astea... dezamăgirea pe care  o simțim nu este aceeași. Eu sufăr pentru el, pentru cât de mult l-a rănit trădarea lui Victor, iar eu. Eu sufăr pentru sufletul meu naiv, ce este la un pas sa ii ierte totul lui Victor, doar din teama de a-l pierde.

— Dar dacă exista o alta explicație, spun cu o speranța oarba. Dacă totuși, nu este copilul lui Victor. Trebuie sa vorbești cu el, Luca. Altfel nu vom face decât să ne săpăm in suflete o durere pe care nu o meritam.

— Știi și tu cât de naive sunt speranțele astea. Asemănarea dintre pustiul ăla și varul meu, este izbitoare. Sa nu mai spun dintre el și fiica ta. Tu, ar trebui sa știi mai bine decât oricine ca nu este o coincidenta.

Și are dreptate. Nu este o coincidență. Oricât de greu îmi este sa accept adevarul. Ma tem de momentul in care Victor va înlătura orice bănuiala și va transforma totul intr-o certitudine și de asta îmi este teama sa ii spun adevarul. Sa ii spun ce se întâmpla. Sa ii spun ca are un copil cu fosta iubita a varului lui.

Doar spunându-mi asta in gând, ma face sa vreau sa vărs. Nu voi înțelege niciodată cum a putut sa îl trădeze pe Luca așa. Și, drept sa spun, nici nu cred ca voi știi cum sa ma împac cu gândul asta.