În pat cu Infernul

Capitolul 49

Momentul perfect pentru glume idioate, aud o voce sarcastica din fundul minții mele și mă strâmb. Mă îndrept spre bucătărie și caut ceva cu care să îmi ocup timpul și sa îmi astup gândurile. De preferința, ceva ce are alcool.

Îmi verific telefonul din minut in minut, sperând sa primesc un semn din partea lui Luca, dar singurele semne sunt zecile de mesaje pe care le tot primesc de la Victor. Și pe care aleg sa le ignor.

Iau cu mine o sticla de vin roșu, și ma îndrept spre dormitorul ce imi aparține pentru următoarele zile. Sau săptămâni. La naiba, la cum se prezintă situația, mă gândesc chiar la luni.

Un nod de greață mi se pune in piept când îmi reamintesc asemănarea izbitoare dintre pustiul ăla și Victor. Asemănarea dintre el și Victoria. Simt cum mi se scurge tot sângele din corp și ajung cu pași impleticiti la baie, la vasul de toaleta, lăsând să iasă tot ce am mâncat in ultimele ore.

Trag apa și ma ridic la chiuveta să mă spăl pe fata, clătind totodata și urme de lacrimi uscate de pe obraji. Nu exista pic de culoare pe chipul meu puțin bronzat. Poate sunt totuși puțin mai vie decât un cadavru. Dar doar pe dinafara. In interior, nu simt decât adierea unui vânt pustiu.

Tresar când aud telefonul sunând din dormitor. Nu este nevoie să îl verific. Știu deja ca apelantul este Victor. Greata mi se formeaza din nou in stomac si incerc sa o alung cu o înghițitură zdravănă din licoarea sângerie. Gustul aspru și înțepător, cu tente ciocolatii, nu face decât să îmi accentueze starea de dezgust. Telefonul continua sa sune, la fiecare cinci minute. Bănuiesc ca Victor are răbdarea setată după un ceas elvețian sau ceva.

După treizeci de apeluri ratate și sticla aproape golită, nu mai rezist să aud telefonul sunând. Cu degetele tremurânde si un gol in stomac, iau telefonul si îl duc la ureche. Nu pot explica ce efect drastic are vocea lui Victor pentru bietul meu suflet. Tot ce pot spune este ca nu sunt deloc bine.

Iau o ultima înghițitură de vin, înainte de a admira sticla golită complet. Las o răsuflare adânca sa îmi scape si un suspin tăcut, când îl aud strigându-mi numele prin difuzor.

— La dracu, Hellena! Ți se pare amuzant să mă ignori atâta timp? Simt că innebunesc aici!

— Bună și tie, Victor.

Simt o tăcere fulgerătoare de cealaltă parte a apelului.

— Ai băut, spune ferm cu o certitudine ascuțită.

— Este o problema?

Tonul meu devine sarcastic, dar nu in mod intenționat.

— Ce se întâmplă?

Mii de cuvinte mi se rostogolesc pe limba, dar nu am puterea sa le dau glas.

— Nimic, mint in cel mai evident mod posibil.

Sunt groaznica la a minți. Mai ales acum.

— Este cu tine?

Întrebarea lui ma face sa ma strâmb. Sunt suficient de isteață încât sa știu ca se referă la varul lui, dar modul in care o spune, ca o acuzație, este dezgustător.

— Sunt singura. Este plecat.

Nu știu de ce inima mea idioată alege sa îl liniștească, chiar si acum când zace chircita într-un colț scufundată intr-o durere mizerabila.