Prin ochii lui

𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝟒

         

A trecut o săptămână deja, de la acel accident sau atac de armă. Oricum ar fi. În fiecare zi m-am ocupat de Christian și pe zi ce trecea el își revenea. Mi-a fost cam greu să îl evit și să nu mă las hipnotizată de acei ochi reci că gheața.
Astăzi mi-a făcut un compliment, mi-a spus că sunt frumoasă. Nu am știut ce să-i spun așa că am ieșit din salonul lui și l-am lăsat singur.

Am ieșit din baie și m am îndreptat spre dulap. Deschid ușa dulapului și sunt nehotărâtă cu ce să mă îmbrac deoarece aș vrea să mă culc, iar după să merg la spital. Într un final decid să mă îmbrac în niște pijamale din satin de culoarea vișiniu. Iar după scot feonul din noptieră și îmi usuc părul lung și ud care este puțin ars la vârfuri din cauza placii pe care o folosesc mereu pentru a mi îndrepta părul.

Cobor jos în bucătărie pentru că îmi este foarte foame. Deschid ușa frigiderului și iau din el laptele și borcănelul cu Nutella, iar din dulap scot niște ouă, făină, ulei și zahăr.
Am terminat de făcut clătitele și le umplu cu Nutella. Am mâncat câteva și restul le las lui Abby pentru în caz de vrea să treacă pe la mine, pentru că ea are o copie a cheii apartamentului meu, iar uneori ocazional m-ai vine și doarme la mine, iar eu mă duc în pat să mă culc fiindcă sunt extrem de obosită și după voi merge la spital.

***

O văd pe mama cu un zâmbet larg pe față și cu ochii înlăcrimați. Are părul puțin cărunt la vârfuri, iar câteva riduri îi încrețesc fruntea. Se uită câteva secunde la mine, iar după pleacă, dispare.

- Mama, mama! Strig cu disperare după ea, nu vrea să mă aude. Mai strig odată:

-Mama oprește te, iar ea se oprește și mă așteaptă.

- Scumpa mea ajută mă!

- Ce s a întâmplat mama?

- O să mor....

- Nu te las, nu nu nu, este imposibil... Țip cât de tare pot.

-Nu poți face nimic fata mea, tu ești în America, eu în Italia. Îmi zice cu o voce stinsă, iar după dispare precum un înger.

- Mamaaaa......urlu cât mă țin plămânii.

Tresar brusc și realizez că e doar un vis, slavă Domnului. Însă nu pot să nu mă gândesc la asta. Mă duc la baie și mă spăl pe față cu speranța că îmi voi reveni.

Mă uit după telefon și îl găsesc pe noptiera patului. Îl deschid și mă uit la ceas și văd că este 4 p.m. Mă schimb de pijamale într-o salopetă de culoarea vișiniu la fel cum erau pijamale. Caut prin sertarul biroului un concealer pentru a-mi acoperi cearcănele. Ies din cameră, cobor scările, iau cheile mașinii, ies pe ușa, închid apartamentul și cobor cu liftul până la subteran unde este parcarea.

Ajunsă la spital intru în vestiar de unde îmi i-au halatul de un alb imaculat. I-au liftul până la etajul 5 și intru în salonul/ camera lui Christian și nu pot să nu mă gândesc din nou pentru a miia oară la discuția noastră, la modul în care îi simțeam atingerea sa.

-Ți s-a făcut dor de mine așa de repede? O zice cu un sarcasm. Îmi duc privirea spre el și are un zâmbet pe față atât de frumos și care pare atât de cochet într-un fel.

-Ha ha, ai chef de glume?

-Măcar atât pot să fac.
Acum zâmbește cu colțul gurii și poate părea atât de drăguț pentru un așa zis diavol ca el.

- Auzi... Eu mereu m-am întrebat care este adevărul poveștii lui Adam și Eva, adică există tot feluri de superstiții.

- Prima oară au fost creați Lucifer și Lilith, însă Lucifer voia doar o lume a lui și și-a primit-o. Apoi a fost făcut Adam iar Lilith s a îndrăgostit de el, dar Cel de sus nu a vrut asta. Așa că a făcut-o pe Lilith un nimic și a făcut-o pe Eva din coasta lui Adam.

- Ce poveste, știi este prima oară când aud partea asta...

- După Lucifer a văzut-o pe Eva și s-a îndrăgostit de ea. Adam era lângă ea mereu, iar Lucifer o privea din umbră căci nu îi era permis să i se arate. Se întâlnea cu ea doar în vis. Încerca din răsputeri să o atragă pe tărâmul lui. Pentru ea totul era necunoscut și astfel Lucifer i-a devenit ispită. A întrebat-o de multe ori ce ar trebui să facă pentru a i se dărui lui, răspunsul ei era mereu același „Trebuie să te dăruiești pe tine în primul rând. Arată-mi că ești doar al meu și atunci mă vei avea." Nu i-a înțeles cuvintele nici până în ziua de azi. Și totuși a iubit-o enorm. S-a dat spre facerea șarpelui doar pentru a o putea întâlni. Dar pentru ea nu a fost de ajuns. Da, știu că șarpele a ispito dar a făcut-o cu un scop. După acea ispitire Eva nu l-a mai dorit pe Adam pentru că era exact ca ea. Ispitirea a fost șansa ei de a cunoaște altceva. Și a cunoscut disprețul, ura, furia, dezamăgirea și durerea.

-Ce fascinant, jur că am auzit fel și fel de teorii, dar asta pare ce-a mai realistică și ce-a mai neștiută. Zic total uimită.

- Sincer mereu m-am gândit la asta și mă întrebam dacă și Eva îl iubea pe Lucifer? Adică dacă nu se lasă ademenită nu mușca din acel fruct.

-Da, dar ea nu-l văzuse niciodată pe el, cum e posibil?

- Tu crezi că cei orbi nu iubesc domnișoară? Ei iubesc cel mai sincer, ei iubesc cu sufletul nu cu ochii. Cred că exact așa a fost și cu Eva.

-Dacă Lucifer și Eva se iubesc atunci Adam unde își are locul?

- Greșit, vezi tu Lucifer și Eva au avut o iubire imposibilă. Lucifer încă și azi stă în lumea sa și încearcă să-i arate lui Dumnezeu cum suntem noi oamenii, pe când Adam și Eva și-au construit o familie. Nu pentru toată lumea este un final fericit. O zice cu o urmă de tristețe în glas.

-Ce aș putea să mai zic eu acum? Probabil că fiecare dintre noi avem o latură de genul, adică să faci asta pentru iubirea ta.

- Eu nu cred că iubirea este ceva care te face să recurgi în asemenea situații, este doar orgoliul din tine care nu te lasă așa ușor.

- De ce crezi asta domnule?

- Nu am simțit niciodată iubirea adevărată și nici nu cred că o voi face. Ea este ceva ce doar trezește orgoliul din tine și nu îți dă pace.

O liniște se așterne între noi și nu pot să înțeleg ce încerca să facă acest bărbat, mă farmecă atât de mult și nu înțeleg de ce.

-Dar Lucifer a iubit-o pe Eva, a ales să fie cel care îi va face rău, cu speranța că va fi cu ea, iar după a lăsat-o să plece cu Adam. Asta e iubirea adevărată. Îi arunc vorbele astea în față, oarecum mulțumită de ceea ce am zis.

- Ești atât de sigură pe tine încât nu vezi și partea rea a poveștii sau mai bine zis cea realistică.

- Nu ai încercat niciodată să iubești, să vezi cum este?

- La cum vorbești și ce vorbe folosești aș zice că ești psiholog, nu doctor rezident domnișoară Montelio.

- Văd că mi-ai reținut numele, dar pun pariu că nu știi ce am zis acum câteva secunde domnule Rossetti

- Ai totală dreptate domnișoară. Însă eu nu regret niciun cuvânt spus de mine.

- Cândva o vei face.

- Abia aștept, însă știu că un mafiot ca mine nu regretă nimic niciodată.

- Ohh...mafiot deci, atunci eu ce sunt?

- Tu ești un Angelo...

- Un înger...

- Da, domnișoară Montelio, sunteți un înger, un înger căzut din iad.