Dezamăgiri și pete de sange

Capitolul 16

Liniștea era apăsătoare. Anastasia avea ochii închiși și tremura din toate încheieturile. Nu avea curaj să se uite la ce făcuse Max având mâinile peste ale ei. Nici nu putea spune dacă acesta era secerat la picioarele ei sau încă era în genunchi în fața sa.

- Deschide ochii, Ana!

Vocea vibrantă de bărbat o făcu să se încrunte. Sigur era imaginația ei care îi juca feste. Altfel nu-și putea explica cum de îl auzea pe Max vorbindu-i.

- Uită-te la mine, panseluță.

Alintul acesta era modul în care o dezmierda Maximilian atunci când erau fericiți. Un frison rece îi parcurse întregul corp și înghiți în sec. Simțea cum lacrimile amenințau să iasă și nu putea să le mai rețină lăsându-le să se rostogolească pe obraji. Imaginația ei atinse cote maxime și nu putea să nu se gândească că bărbatul pe care îl iubise începea deja s-o bântuie.

O bătaie puternică în ușă o făcu pe Anastasia să tresară și să tremure din toate încheieturile. Și cu toate astea nu avea curajul să deschidă ochii. Nu când Maximilian zăcea la picioarele ei.

- Șefu, totul este în regulă?

Bătaia se auzi din nou imediat după ce bărbatul din spatele lemnului ceru lămuriri. Cum să-i răspundă ea? Avea să intre imediat și își găsea sfârșitul. Nu-și dorea să moară acum, chiar dacă comise unul dintre cele mai mari păcate capitale.

- Totul est sub control, Loran, poți să pleci.

La auzul vocii lui Max, din nou, își deschise ochii atât de brusc, încât simți că o ia cu amețeli. Pupilele i se dilată și nu-i venea să creadă că bărbatul se afla în genunchi în fața ei, privind-o.

- Vezi Ana, oricât de mult încerci să-mi arăți că ești tare, încă nu ai umerii suficienți de solizi ca să poți triumfa în lumea mea.

Lacrimile îi blurează din nou privirea și nu știa de ce îi venea să plângă. Însă presiunea pe care o simțise în piept atunci când auzise arma declanșându-se se risipise ca prin minune. Totul a fost precum un declic în mintea Anastasiei. Și-a văzut toată viața defilându-i prin fața ochilor și doar clipise. Își amintise de perioada în care era fericită alături de Max. De serile în care stăteau îmbrățișați ca mai apoi să sfârșească prin a face dragoste.

- Nu te mai tortura iubito, glonțul a ajuns în peretele din spatele meu.

Își ridică privirea și vede gaura din perete. Clipi des de câteva ori, deoarece încă nu-i venea să creadă că Maximilian este viu și nu zăcând la picioarele ei așa cum își imaginase.

- Ești cel mai mare idiot din câți am cunoscut vreodată. Și mai spui că nu ești misogin. Ești cel mai mare din câți există pe pământul acesta. La naiba să te ia de Willingham!

Fără să-și dea seama ce face, începu să-l lovească cu palmele peste piept, iar mai apoi cu pumnii devenind aproape isterică. Îi venea să-i scoată ochii la cât de tare a speriat-o. Nenorocitul dracului, aproape că a murit și ea de frică alături de el.

Max o lăsă să-și descarce emoțiile pe el. La cât de subțirică era, loviturile ei aproape că nu le simți. După câteva minute în care Ana devenea din ce în ce mai colerică, o prinse de mâini, ca mai apoi de față și își presă buzele de ale ei. Dacă până atunci Anastasia era agitată, acum încremeni dea dreptul. Nu știa ce să mai facă sau să spună. Se lăsă moale în brațele lui și îi dă voie s-o sărute așa cum își dorise încă de când o revăzuse.

Un fior îi parcurse întregul corp și nu putea să spună dacă era din cauza emoțiilor sau a ceea ce trăise acum câteva clipe. Mintea ei nu reușea să proceseze ceea ce tocmai i se întâmplă și se lasă moale în brațele lui fără să caute să înțeleagă.