Dezamăgiri și pete de sange

Prolog

Masa era pregătită cu lumânări parfumate, petale de trandafir răsfirate ușor peste tot, farfuriile și tacâmurile puse cu meticulozitate la locul lor. Totul era pregătit pentru o cină romantică în doi. O ultimă privire spre locul decorat și își dădu seama că nu lipsește nimic. Mai verifică încă o dată frigiderul ca să vadă dacă chiar a pus șampania la rece sau a uitat de ea, însă răsuflă cu ușurare când văzu că și aceasta este la locul ei.

Își întoarse încheietura de la mână și privi ceasul ce-o înconjură cu delicatețe. Acesta îi arată că mai are la dispoziție exact treizeci de minute până când oaspetele de onoare avea să ajungă. Fără să mai stea pe gânduri dădu buzna în dormitor și-și îmbracă ținuta deja pregătită de câteva ore bune. Își aranjă părul așa cum știa că îi place lui, bucle mari lăsate pe spate. Nu avea nevoie de machiaje, știa că asta îl va întrista, pentru că urăște s-o vadă cu vopsele, așa cum le numea.

Ceea ce-l atrăsese pentru prima dată la fata cea guralivă, nu a fost faptul că ținea piept tuturor, nu, a fost faptul că nu avea pic de machiaj pe față pe când restul fetelor erau gletuite de peste tot. Îmbrăcămintea ei era una decentă, dar sexi în draci. Dacă altele își ridicau fustele de până le ieșeau fundul pe dinafară, ea avea niște blugi în care fundul ei părea învelit în push-up. Dacă celelalte colege ale lor aveau decoltee de spuneai că le ies sânii la plimbare, ea avea bluze până la baza gâtului, ascunzând a ceea ce păreau a fi niște sâni numai buni de prins într-o singură palmă.

Se simțea atras de ea precum un magnet și făcu tot posibilul să-i atragă privirea, deși știa că nu poate fi nimic serios între ei. El nu putea să aibă relații serioase. El nu putea să aibă relații și punct.

Anastasia își verifică încă o dată imaginea din oglindă și decide că este exact așa cum trebuie să fie. Rochia de pe ea nu era vulgară, nu avea decolteu extravagant, nici scurtă ca naiba, era perfectă. Își zâmbi scurt și nu înțelegea de ce avea atâtea emoții din moment ce nu era prima dată când urma să ia cina cu iubitul ei, ca mai apoi să se termine printr-o partidă de sex. Poate pentru că este pentru prima dată când își propuse să facă dragoste cu el și să-i spună despre sentimentele ei adevărate? Da, posibil să fie din cauza aceasta.

Își dăduse seama că îl iubește cu câteva săptămâni în urmă, că îl iubește cu adevărat și că nu-și vede viața fără el, dar niciodată nu a avut curajul să-i spună și lui. Uneori își mai spun câte un ,,te iubesc" fugitiv, dar abia de curând aceste cuvinte iau ieșit printre buze ca fiind un adevărat sentiment. Și îi era atât de frică că el nu-i împărtășește dragostea, încât nu putea să-i spună nimic din ceea ce avea pe inimă.

Își privi din nou încheietura și observă că mai are la dispoziție cinci minute înainte ca adevărata ei viață să se schimbe. Aprinse fiecare lumânare, dădu drumul la boxa din colțul sufrageriei și puse o muzică jazz ce se auzea doar pe fundal și umplea liniștea din încăpere. Scosese lasagna din cuptor și o așeză în mijlocul mesei, apoi aduse și sticla cu șampanie pe care o așeză într-o frapieră cu gheață.

Zâmbi mulțumită când văzu cât de bine arăta totul. Era și normal, nu sărbătorești un an de relație în fiecare an. Știa că a făcut o treabă bună, mai ales că pregătise totul după placul lui și abia așteptă să-i vadă reacția. Doar că era în întârziere, ceea ce nu-l caracteza chiar deloc. Ca să se consoleze, își spuse că poate a fost prins în trafic, nu stă chiar atât de aproape de apartamentul ei. Da, cu siguranță asta l-a împiedicat să ajungă la fix.

Timpul trecu și iubitul ei nu mai apărea. Mâncarea deja se răcise, Anastasia nici măcar nu se atinse de ea, îl așteptă îngrijorată până peste nivelul normal. A încercat să-l sune de atât de multe ori, încât avea impresia că îi va lua telefonul foc iar el nici măcar nu-i respingea apelurile. Îi trimise tot atâtea mesaje pe câte apeluri, dar nimic. Nici măcar un amărât de răspuns nu a avut din partea lui.

— Ce dracu s-a întâmplat cu tine?

Începu să vorbească singură, pentru că altfel avea impresia că o va lua razna. Când vru să-l sune pentru a suta mia oară, soneria de la ușă o făcu să tresară. Deși era nervoasă, îngrijorarea și ușurarea o asaltă din plin și se trezi deschizând cu zâmbetul pe buze. Crezând că este iubitul ei, mirarea fu un sentiment mic pe lângă ceea ce o cuprinse în momentul în care dădu ochii cu bărbatul din spatele ușii.

Nu observă nici buchetul enorm din brațele acesuia și nici cutia roșie de pe ei. Tot ce văzură au fost tatuajele și mușchii mult prea proeminenți chiar și mascați de acel sacou negru.

— Scuze, te pot ajuta cu ceva?

Bărbatul nu-i răspunse nimic, doar o priviră câteva clipe ca mai apoi să-i împingă florile în brațe și să plece de unde a venit. Dispăru pe scări lăsând-o pe Anastasia cu un buchet imens în brațe, care aproape o doborâră la pământ, și cu mii de întrebări în minte.

____________

Am spus că n-am să postez povestea aceasta decât atunci când o voi finaliza. Apoi mi-am dat seama că am nevoie de încurajările voastre ca să pot ajunge la acel final.

Am trecut (și încă trec) printr-o perioadă extrem de nasoală; mă îndoiesc extrem de mult de mine și capacitatea mea de a scrie.

Din acest motiv am decis să pun mai repede această poveste. Am câteva capitole scrise, și voi încerca să le pun destul de regulat.

Un mic cuvânt de încurajare m-ar ajuta foarte mult. Atât psihic, cât și pentru motivația de a termina de scris tot ceea ce am început până acum.