FIVE

Capitolul 7

- De ce ai rămas aşa blocată? Chicoti ea. Hai intră! Îmi place foarte mult să fie lumină, lumină naturală în locul unde stau, iar tata a spus că îmi pot face camera cum vreau, şi aşa am făcut. Îţi place? Deobicei vara las câte două geamuri deschise ca să între aer curat şi miros de flori din grădină.

   S-a dus la unul din geamuri şi l-a deschis larg, apoi mi-a făcut semn cu mâna să merg acolo. Tot drumul până la geam m-am uitat prin cameră, avea rafturi cu cărţi, şi alte nimicuri care făceau camera să pară mai drăguţă. Am observat şi câteva ghivece cu flori aşezate pe birou, prin colţ sau pe rafturi.

- Asta e grădina mamei, ştiu că acum sunt toate florile uscate şi ofilite. Seamănă mai mult cu nişte buruieni, dar primăvara şi vara sunt tot felul de flori, iar grădina arată aşa frumos, colorată şi plină de viaţă. Deci, îţi place? M-a întrebat ea în timp ce închidea geamul.

- Dacă îmi place? O iubesc! Cred că asta e camera visurilor tuturor adolescentelor, am făcut un semn din mâini, cuprinzând întreaga cameră.

   Nicole a început să râdă.

- Nu a tuturor adolescentelor, dar...poate o parte şi-ar dori aşa o cameră. Mi-a zâmbit, apoi s-a dus spre dulap să caute costumul în timp ce eu m-am aşezat pe canapeaua de la geam.

- Miroase foarte plăcut la tine. Am luat o pernuţă de pe canapea şi am strâns-o în braţe în timp ce mă uitam la Nicole care dădea deoparte umeraş după umeraş căutând costumul.

- Cred că de la flori. După un timp, te obişnuieşti cu mirosul. Dar nu suport să stau într-un loc unde miroase urât. Nu urât, sau...poate doar nu e aerisit.

   Dacă o invit pe Nicole la mine acasă, sigur n-o să uit să deschid geamurile în toată casa şi apoi să aprind un beţişor parfumat sau ceva.

- Am găsit-o! A luat un umeraş pe care atârna un sac negru şi lung.

- Glumeşti, nu? Un costum dinăsta aş fi putut să-mi fac şi eu din sacii de gunoi. Am arătat spre umeraşul care îl ţinea în mână, iar ea s-a încruntat, privindu-mă de parcă atunci căzusem din cer fix în faţa ei.

- Oo! A început să chicotească. Nu ăsta e costumul, bleguţo. A dat sacul negru jos de pe umeraş şi a lăsat să se vadă o rochie lungă, albă şi cu două fâşii de material mov. Du-te şi schimbă-te, apoi îţi prind..aripioarele, a început să chicotească în timp ce mi-a dat rochia care era fină ca mătasea la atingere. Ştiu că nu seamană nici pe departe cu nişte aripi, dar aşa îmi place să le spun pentru că sunt mov şi movul, ma duce cu gândul într-un fel la cer. Du-te la baie, mi-a făcut semn cu mâna spre o uşă din capătul celălalt al încăperii pe care nu am observat-o până atunci. Eu între timp caut masca, trebuie să fie pe aici.. pe undeva. Aa...  îţi împrumut pantofii mei argintii dacă vrei, se potrivesc perfect cu rochia.

   Nicole s-a dus iar la dulap şi a început să scoată nişte cutii, iar eu m-am dus la baie să probez rochia. În baie mirosea a levănţică. Mi-am aşezat cu grijă rochia pe un dulăpior şi am privit-o câteva secunde. Când am luat-o pe mine îmi ajungea până în pământ, trebuia să o ridic puţin cu mâna ca să nu mătur cu ea pe jos. De la genunchi în jos devenea de la un mov şters, aproape alb, la un mov mai puternict. La umeri aveam un fel de bretele, cu o tăietură până deasupra cotului, apoi un fel de mâneci continuând din ce în ce mai largi până la degete. Decolteul era discret, iar sub piept avea un fel de curea subţire şi aurie. Am ieşit din baie şi m-am dus lângă Nicole care şi-a adunat câteva teancuri de cutii, ca nişte ziduri, în jurul ei şi continua să caute prin ele. A ridicat capul să mă privească şi a început să fluiere, iar eu îmi simţeam obrajii în flăcări.