- Da, mama, incerc!!! Mi-e greu, dar stiu ce am de facut. Ne vedem mai tarziu. Ma duc sa-mi petrec cele cateva clipe care au mai ramas cu ei… cu el – am spus coborandu-mi vocea.
- Eva, imi pare rau pentru asta, dar chiar este necesar. Mereu te-am invatat sa nu te atasezi de oameni.
- Stiu mama. Pe tine te-am ales, cu tine merg.
- Bine, scumpa mea. Iti promit ca va fi diferit de data asta.
- Si eu sper…
Am plecat trantind usa in urma mea. Nu voiam sa-mi pierd mama asa ca am ales sa raman alaturi de ea. M-am grabit spre primul magazin deschis si mi-am luat un pachet de tigari. Fiecare parte a trupului imi tremura si simteam nevoia sa ma calmez. M-am asezat pe banca din parc, cea din fata terenului de baschet si am inceput sa inhalez fumul care mi-a dezamortit corpul in mai putin de un minut. Mi-am strans picioarele sub mine si am scos din rucsac caietul cu povestea mea. Am inceput sa citesc fiecare rand umplut cu sentimente, fiecare fila care devenise parte din mine. Totul se derula in mintea mea ca un film, retraiam fiecare cuvant scris si imi era dor de clipele pierdute. Ma dizolvam printre paginile propriei scrieri: primul sarut il simteam pe buzele mele reci, prima noapte impreuna imi accelera bataile inimii, prima palma pe care i-am dat-o ma facea sa zambesc.
- Te urasc mama, mi-a scapat printre buze si o lacrima curgea lin pe obraz.
Mi-am luat inca o tigara din pachet. Ma uitam fascinata la fumul care plutea si care se imprastia in mii de directii, ma vedeam pe mine, atat de pierduta. Pixul a inceput sa-mi asterne gandurile pe foaie:
“ Imi pare rau pentru ultimele luni. Nu ai simtit ca povestea noastra ajunge la sfarsit? Nu ai simtit ca eu am adus-o la sfarsit? Respingerea mea probabil te-a durut, dar crede-ma cand iti spun ca nu am stiut cum sa procedez altfel. Ma doare sa las totul in urma. Ma doare sa te uit, sa sterg imaginile care mi s-au impregnat in minte. Mi-e greu sa ma las aici, dar nu cred ca va mai exista vreun un loc in care sa ma simt ca acasa. Am obtinut acea putere pe care o numesc “nepasare”, aceea care ma va ajuta sa calc in picioare un an de trairi intense, un an nelipstit de sentimente si emotii. Iarta-ma, te rog…
Eroului din povestea cea mai frumoasa a vietii mele.
Cu dragoste,
Eva, mica ta printesa. “
Scrumul de tigara mi-a cazut pe ultimele cuvinte, acoperind aproape in intregime “dragostea” mea pentru el. Am vrut sa curat acel loc, dar cenusa aceea a murdarit cel mai pur sentiment pe care l-am nutrit pentru cineva vreodata. Mi-am apropiat buzele de fila caietului si am sarutat sfarsitul povestii. M-am ridicat de pe banca si m-am indreptat spre terenul de baschet. Am asezat caietul pe banca de pe margine si oricine l-ar fi gasit cu siguranta va stii cui ii apartine.
- Eva!
M-am intors speriata, sperand din tot sufletul sa nu fie Damian. Am indesat caietul in rucsac cat de repede am putut si mi-am pus pe fata cel mai mare zambet pe care il puteam avea in acele clipe.
