Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Trădarea

O iau într- acolo cu inima strânsă.

Mi-am îndesat bine pălăria pe ochi și abia văd pe unde merg, dar n-aș vrea pentru nimic să mă recunoască cineva în locuri cu asemenea reputație!

Nici măcar nu trebuie să caut mult, pentru că îi aud chiotele de aici.
O clipă mai târziu ciucurele roșu al căciulii apare lângă umărul unui bărbat înalt cu palton gri, care o ține după talie.

Mi se taie respirația.

O să facă o prostie și Dumnezeu știe ce e în stare să facă Frances dacă află!

- Carmina! strig la ea cu glas răgușit, făcându-mi loc prin mulțime. Carmina, ce faci aici?

Când se întoarce, are un zâmbet lat, obrajii roși ca focul, și ochii aceia tulburi, care stiu deja ce înseamnă.

Dar nu asta mă lasă fără grai, ci bărbatul care îi ține companie.

- James? întreb ca o proastă, privind fără să înțeleg la mâna aceea mare care se odihnește pe spatele ei în mod foarte natural.

- A, mica noastră prietenă! exclamă el încântat, ciupind-o pe Carmina de obraz. Vezi că te-ai îngrijorat degeaba? Ce zici, o înveți și pe Lizzy să joace, diavolițo?

Ori eu m-am îmbatat foarte tare și nu mai văd bine, ori...

Descoperirea mă lovește foarte repede.

Ori s-au îmbătat ei.

Oftez, între spaimă și ușurare. Carmina s-a amețit bine, dacă nu observă că James o atinge atât de scandalos.

El pare foarte lucid, ca de obicei, dar de unde să știu eu? Un James treaz nu ar lipi așa de el logodnica altcuiva... cred.

Carmina mă prinde de cot veselă, trăgându- mă într-un cerc de oameni care se înghesuie țipând lângă o roată imensă, în toate culorile.

- Hai să încerci! îmi strigă la ureche. E foarte distractiv, Lizzy! Trebuie să învârți de roată, cu cât mai multă forță,  și dacă se oprește la un număr norocos...

- A luat colierul! izbucnește cineva furtunos. A luat colierul, oameni buni!

Mulțimea aplaudă și femeia care a câștigat colierul dansează râzând, în timp ce-și ia premiul.

- Două lucruri! îi strig înapoi. UNU: mi-au înghețat degetele și nu pot învârti nimic. DOI: n-am nevoie de coliere, bibelouri și ce se mai câștigă aici. Și oricum, trebuie să ne întoarcem la Curte pentru că e foarte târziu.

- Ai spus trei, îmi răspunde bine dispusă, în timp ce se întoarce spre James și îi ia netulburată paharul cu punci din mână.

O privesc uluită cum soarbe o gură bună și i-l dă înapoi, cu ochii lipiți de roata colorată.

- Îți spun că nu plec de aici până nu câștig bibeloul ăla cu porumbeii, James!

James zâmbește, aplecându-se peste umărul ei.

- De ce nu vrei să accepți că n-ai destulă forță? Pe care îl vrei? Cel cu porumbeii care se sărută?

- Îhî!

- Pe ce pariem că îl câștig eu?

Carmina râde, dându-i un ghiont în coastă.

- Arogantule!

E clar că sunt o cauză pierdută. Fata asta n-o să plece de aici în grabă.
Mă resemnez cu gândul că voi mai zăbovi în mulțimea de petrecăreți veseli, chiar dacă mi-a înghețat nasul.