Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Accidentul

Îmi dau ochii peste cap la auzul soldatului din el.

- Și ce-am aflat atât de grav? Îmi închipui ce trecut poți avea. Copii ilegitimi?

- Oi fi eu prost, dar nu sunt chiar atât de prost.

- Ai omorât pe cineva?

- Orice soldat ucide, dar nu despre asta e vorba.

- Atunci ce e atât de groaznic în trecutul tău?

El zâmbește strâmb.

- Chiar crezi că o să-ți spun?

- De ce nu? Totul s-a terminat între noi. Secretele tale murdare nu mă pot afecta.

- Eu n-aș fi atât de sigur, mormăie înfundat.

- Cu privire la care afirmație?

- La amândouă.

- Nu-ți face speranțe, Richard! Ești un bărbat bun atunci când nu ești un porc. Și n-aș vrea să-ți frâng inima.

- A, nu te sfii! Ai făcut-o deja o dată. A doua oară e întotdeauna mai ușor.

- Uite, e Alvotor! De aici pot să merg singură. Nu vreau ca tata să te vadă din nou și să facă vreo criză.

El ridică din umeri, descălecând la răscrucea dintre drumuri.

- Nu m-am întâlnit cu tatăl tău niciodată.

- Și vrei să...

- Nu, nici gând! Nu e genul de om pe care vreau să-l cunosc.

Descalec la rândul meu, lăsându-l să-mi ia calul de dârlogi.

- Foarte bine! Înseamnă că aici ne despărțim, spun solemn.

El clatină din cap afirmativ. Mă privește lung, cu o privire neagră și imposibil de descifrat.

- Să zicem că abia acum ne-am cunoscut, îmi spune gânditor. Ce-ar trebui să fac ca să te măriți cu mine, Eliza Eileen?

Întrebarea lui mă ia prin surprindere, și nu reușesc să-mi dau seama dacă glumește sau nu. Mă hotărăsc totuși să-i răspund, riscând să fiu luată peste picior.

- Să fii bogat, să ai un titlu nobiliar, un trecut onorabil, și să-l convingi pe tata.

El oftează, privind în spatele meu la acoperișul conacului care se zărește dincolo de pădure.

- A, numai atât?

Îl zâmbesc în ciuda tristeții.

- E chiar atât de important pentru tine să rămâi acolo, la Conac? Am putea pleca în Indii. Aș putea să te fac Doamna hoților.

Gândul îmi stârnește o durere ascuțită în abdomen.

- Doamna hoților? repet visătoare. Poate, dacă lucrurile stăteau altfel...

Scutur din cap, alungându- mi ideile naive.

- Nu, nu pot să plec de la Conac. Am un nume de dus mai departe, și în plus, acolo e singurul meu cămin. Mama ar fi vrut să rămân și să am grijă de el.

Richard se înclină tăcut, cu o mișcare grațioasă, în timp ce se întoarce.

- La revedere atunci, lady Eileen!

Mă uit în urma lui cu ochi goi, realizând cu luciditate că asta e o despărțire permanentă. Richard nu are lucrurile pe care le cer eu, și pare că nici nu se gândește măcar să încerce.